Leonard Ancuta

multam de coment, am luat in considerare o sugestie, de cealalta n-am tinut cont, io am invatat gramatica acum 40 de ani.

onorat.

zic multumesc pentru semnul tău si pentru sinceritate. stiu ca pentru mulți poemele mele muzicale reprezinta o schimbare, alegerile imi apartin. momentan am un volum in maniera asta, asa ca incet incet revin.

în primul rînd mulțumesc pentru atenția oferita textului. al doilea, da, în primă instanță pare cumva mai bine nu pot în loc de nu știu. acum, daca tot ai remarcat asta, ofer o explicație:

nu pot exprimă o constrîngere, fizică sau emoțională, ca o sechela în urma unui traumatism. nu știu presupune o necunoaștere, dar în viziunea mea e mai degraba o eliminare a sechelelor, o scoatere din emoțional a traumei, dorința de eliberare din chingi, insa odata cu uitarea intervine și necunoașterea, e teritoriul acela gol în care e tabula rasa. poate corect ar fi fost nu mai știu, dar si asta ar fi presupus cunoștința unei cunoașteri anterioare. prin urmare am ales nu știu ca și cum ar fi prima experiență de gen.

sper ca m-am făcut înțeles.

maria abramovici nu apare degeaba in poem

nu sunt ghostwriter. dar în ce priveste poeziamea, nu doar asta, in general, este o istorie alternativa a imaginatiei. adica e si realitate, dura, cruda, viscerala cum îi spui tu. multam de trecere!

și eu ca rimele, știu ca nu e punctul meu forte, le folosesc mai mult pentru melodicitate. dar ma bucur ca in sine, poemul îți place.

asta da, răzbunare! chiar ma bucur ca mi-ai adus aminte de acest poem, dar asta înseamna ca ma citești și pe alocuri :)

atata tot, sa nu dai la fata! am si eu o razbunare in plan, se numește licorna, o sa vezi cum cred eu.

stiu ca ești suparacica acum, dar tot mai adaug ceva. la forma, hai, nu sunt expert în prozodie. limbaj, hmm, un amestec de nou cu vechi, fotoșop cu nea, șansoneta cu nebuloasa. dar la miza, la pipota, la idee, aici mi se pare ca șchioapata cel mai tare. e evident, e o reminescență, dar pe mine ma lasa cu dop, nu fara dop.

știu că urmează sa-ți spun lucruri care nu o sa-ți placa, poate chiar sa para deranjante. dar eu am promis a fiu sincer, nepartinitor fata de poezie, fata de nimeni și, chiar daca ma puteam abține, tocmai pentru ca îmi ești simpatica și te plac, zic și eu:

aici nu e poezie, e doar versificație.

luat vers cu vers, avem mai degraba lucruri deja spuse, eventual banale, dar puse in forma de prajitura. e mai degraba un text gospodaresc decît o creație, mă gandesc la o rețetă respectată decît la o emanație poetică, adevărata creație.

Te-ai rătăcit prin viața mea o clipă, - banal, asta cu ratacirea e supercomună
Cât se topește neaua pe mochetă; - cînd se topește neaua - hihihi, neaua, e deja de basm - pe mochetă? ninge în casă?
La fel ca într-o veche șansonetă,
Credeam că ești a dorului risipă. iar desuet, pus cu mîna, cu trimiteri nostalgice false. nu mai e vremea șansonetelor, iar nostalgia în sine pare cam forțată.

Și s-a țesut povestea desuetă, - țeserea de povețti, de asemenea banala, comuna
Cum nebuloasa-n ceruri se-nfiripă - nebuloasa are doua sensuri, fizic, amestec de gaze, ceea ce nu suna deloc poetic, sau ceva neclar și atunci impreuna cu acel infiripa devine si mai ambiguu, si chiar
În serile când luna, pe-o aripă
De vis, ne-atinge cu a ei baghetă. - personificare copilareasca, naiva, luna aripa, baghetă

Dar azi realitatea ne desparte,
Mesaje îmi trimiți acum non-stop
Și te ascunzi în algoritmi aparte. în contradictie cu strofa anterioara, de la naivitate se cade în realitate cu altgoritmi, un fel de confuzie a simțului poetic

Ah, zâmbetul acela-n Photoshop!
Mă simt ca sticla fără dop – ce moarte!
Când știu că-n valuri iar o să mă-ngrop. continua realul, se da si cu putina amagire, fotoșop, sticla fara dop, care e o simbolistica ieftina, sa ma ingrop in valuri, iar loc comun, banal, de evitat.


nu te supara Amanda, chiar ai puterea si cunoștințele de a scrie mai bine, poate ai muze nepregatite, poate te ia valul, nu știu, dar știu ca se poate muuult mai bine.

multumesc pentru apreciere, mi-a placut mult sinceritatea comentariului tău.

apreciez de asemenea si atentia acordata de editor.

stele nu mai am, dar aici m-am oprit. am citit, recitit, placut.

și să vă invit să descoperiți ce mai sunt în stare să fac. fine day!

stefane, nu e nimic rau in a te perfectiona, in a cauta o opinie sau alta. toti o facem, inclusiv eu. dar nu pentru ca nu sunt sigur pe mine, ci pentru că poate nu aud cum trebuie adierea vantului si atunci ma intreb cu se curbează traiectoria unui glonte de 32. mergem spre perfectiune, nu ne intoarcem la poezia de generala, zau asa. e lamentabil si foarte trist, mai ales ca ai ceva experienta, sa cersesti zi de zi de zi ajutor, in fond sa cersesti sa fii bagat in seama. mai exista ceva in tine, sau totul e pus de ceilalti?

asa spun baietii si fetele de carter, fereasca dumnezeu. cand esti poet, esti poet. esti sigur pe tine, foarte sigur pe tine, cel mai sigur. esti ca un lunetist. un lunetist nu intreaba pe nimeni daca e bine sau rau. fereasca dumnezau!

va astept oricand in pagina mea! nu inchid nici sambata, nici duminica!

sunt schimbari în scrierea mea, o parte datorate muzicii, pe care o vad ca prietena, alta unor afinitați elective, cum remarca Pașa.

e o surpriză pentru mine că te-ai intors aici. aa pune si vocile din capul meu, dar nu mai stiu unde este

pentru aprecieri si incurajari. aproape ca ma simt ca acum 20 de ani.