Poezie
wolfram amadeus
3 min lectură·
Mediu
tu vrei sau crezi că poezia e la bistrița
adevărul că o parte din ea, cea guralivă, e acolo, altă parte e aici
așteptînd ca o firimitură să fie cărată de furnică să își ducă menirea
pînă la capăt, azi am frînat pentru un guguștiuc și un arici
și i-am făcut pe toți din spatele meu să înjure, asta e poezia momentului
cînd sunt ore cu spaime și fără regrete
poeții au angoasele lor, de poeți, eu am de om care nu știe traversa
dintr-o parte în alta a vieții pe roșu, că nu se mai face niciodată verde
nu pentru mine, eu care fac autostopul și sunt nevoit să mă iau singur
pentru că rar te mai ia cineva, nici linia vieții nu te duce mai departe,
a obosit și ea,
îmi crapă obrazul ca asfaltul sub camioane grele cînd mă gîndesc
că frumosul din mine nu mai răsare ca altădată, că sunt un păr altoit
din care rar mai cade una coaptă, gustoasă, zemoasă, duce și amirositoare
o cavalcadă a gusturilor și senzațiilor ce impietează și inima virgină
a unei caste adormite decuseară
vom face dragoste și va fi cum vom deveni doi siamezi cu un corp și
două centre ale plăcerii, două creiere care vor vrea să se sărute și să se absoarbă
vom trece prin corpul nostru ca senzația vîntului prin păr, prin pielea translucidă
se va vedea filamentul nostru comun din iubire de wolfram
amadeus ne va confecționa dopuri de urechi,
ne vom suge toate zonele erogene ca pe praline, vom gîtui timpul să ne mai lase
vom șterge toate urmele să nu ne mai întoarcem, să mergem
direct în cimitirul îndrăgostiților și să facem haos, să facem dragoste pînă îi trezim
pe toți, am riduri la ochi prin care fericirea ta ar putea curge ca lacrimile de înălțare
la schimb cu a face sînii tăi să plîngă ca perele becurilor care luminează calea lactee
bulevardul pe care ne vom plimba cu tălpile goale, pas cu pas din stea în stea
pînă se stinge tot cerul și adormim încîntați
e atîta dragoste ascunsă în oameni încît ne simțim datori să fim prospectori
vom găsi mai mult aur, dar va veni și o pepită de dragoste, uneori
îți voi lua mîinile calde în mîinile mele fierbinți și ne vom ruga împreună
ca doi îndrăgostiți care mai cer o zi din viața celui care a murit în numele iubirii
să-i sfințim cu dragostea noastră, numele lui
și dacă nici asta nu va fi îndeajuns, să ne îmbrățișăm cu fața
apoi cu spatele, ca la un duel clasic, să facem fiecare zece pași
apoi să ne întoarcem, să ne privim, să conștientizăm distanța dintre noi și să ne ciuruim
și atunci, aporetic, paradoxul, cine moare primul, nu crede în dragoste
dar cel mai cumplit e să rămîi în viață.
02782
0
acolo, aporeic nu este aporetic? eu așa cred.
finalul este criminal! (ca să fiu la context).
pentru mine, un discurs de stea.