Poezie
despre alegeri și iubire cu futurismul trecut
2 min lectură·
Mediu
unde-ți stau zorile, acolo îți stau și ochii
maestre, mai întîi cîntă la păpușă,
întoarce-o pe spate să scoată sunetul, coborîm în timp
signore marinetti, zang tumb tumb,
dar unde-ți stau zorile, acolo sunt și ochii
marinetti, nu mai e joacă
suntem terminați în dragoste, în jocul păianjenului și al muștei
suntem la capătul melodiei de dragoste care începe cu muie
iubita mea, mă îneacă oase de pește de ferentari
și nu mă mai pot abține, frumoasă e luna
ca o țigancă fără fuste care dansează și tace
mai mult sau mai puțin, totul e terminat, ca la ion caraion
dar n-are dreptate, noi am început să sfîrșim, frumosul din asta
e că sfîrșim să începem și dăm un pas trecutului
pentru unul înainte, pentru cînd iubirea nu se mai deosebește de altceva
spunem că totul ești tu.
tu, cu unghiile albastre făcute în mare, mergem pe drumul drept
cu spatele, să mai începem o dată ce n-am început
uite, ai aici ojă din sîngele meu albastru
și ai aici culoarea ochilor mei să-i faci ca o icoană
în care stau și călăresc un cal maiastru
signor marinetti e timpul să taci, se sug luminile singure
în iadul orașului, eu vreau să iubesc, să simt o lună întreagă
nu una schilodită, ca maiakovski, o lună cu fustă
nu un nor cu pantaloni, nu mersul clătinat
al prostituatelor terminate, obosite, adormite
eu vreau să iubesc în lumea augustă, vreau sîni moi și calzi
și mușcături la crustă, poftă ca o mușiță de curcubeu
care ți-a rămas în păr și încep ca o rază
să-ți fur imaginea și forma de parcă sunt
o cameră de fotografiat din gară
unde îți faci poze cînd fugi de mine, ultima oară
nu vreau motani de porțelan, nu vreau ciorapi de lînă moale
vreau să ai chipul norilor
mereu schimbîndu-și conturul
doar dragostea să fie la fel.
00482
0