Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o zeiță mundană și un șarpe din lumea de dedesupt

2 min lectură·
Mediu
o zeiță mundană și un șarpe din lumea de dedesubt
se sărută cu aceeași gură,
fac dragoste cu același trup și sunt o iubire mononucleară
sunt ca sudoarea bărbatului și a femeii pe aceeași cămașă
spălată de avalanșă, cînd te iubescul meu îngheață
în te iubescul tău, ca o apă ajunsă stauie
pînă ne topim unul pe altul de parcă ne-am fi adus oglinzi
să ne bătem în ele cu soarele
și în timp ce pronunțai viața eu pronunțam iubirea
ca o sentință de condamnare la moarte
că iubirea e ca un război nuclear după care nu mai rămîne nimic
nici regret nu rămîne și nici tristețe cum e în paraclisul maicii-domnului
de ai impresia că iubirea între oameni e greșită
după fiecare atingere a ta îmi mai crește un fir alb în păr
după fiecare sărut al tău unul în barbă și îmi place să albesc așa
pînă mă fac dumnezeu, alb și alb și alb
încît poți picta pe mine conjugările în diateza pasivă
sau dimpotrivă, chipul tău imaculat de lumină pe alb
ca și cum ai avea puterea de a lua laolaltă toate sirenele salvărilor
și puse împreună ar fi acel bolero pe care dansează balerinii
deasupra vieții și morții
mă uit în ochii tăi să mă înstrăinez de mine
pentru că vreau să fiu tot al tău
să intru în tine ca la a o liturghie într-o biserică satanică
cu sexul în mînă ca o lumînare aprinsă
să fiu gelos ca pe-o icoană pe care o pupă toată lumea
în patul nostru nu există iertare
e doar păcat peste păcat, ne sărutăm cu aceeași gură
și mîntuirea noastră devine damnare pe care doar îndrăgostiții
o cunosc așa cum e ea, că am făcut dragoste cu tine și
m-am rugat să nu ne ierte nimeni
00480
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
298
Citire
2 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “o zeiță mundană și un șarpe din lumea de dedesupt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14189837/o-zeita-mundana-si-un-sarpe-din-lumea-de-dedesupt

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.