azi nu ți-am auzit vocea

chiar dacă am aprins farurile pînă la buzău și înapoi

și m-a luat și ploaia de plîngea lumea în cafeaua mea

azi a plouat și ștergătoarele băteau ca inima rea

aș trece pe roșu ca o salvare dacă ar fi fost inima ta.

sunt ca o mașină de tatuat care nu mai are cerneală

și mesajul se pierde. sunt încălțat în pașii care vor să mă ducă la tine

numai tu ești în trecerea cometei peste un sat uitat unde nimic

nu s-a întîmplat. și ce să vezi

ieșea abur din livezi. aveam viteza maximă

și alergam pe lîngă umbra mea ca un cîine de mașină

care vrea să depășească munca de zilier.

să fie ca un apus care poate apune oriunde, și în rapiță, și în microunde.

azi, vocea ta lipsă a fost ca o rugă să auzi vocea lui dumnezeu.

scanezi radiori, dumnezeu nu e chiar aici și aplicația spune că mai ai

puțină viață pînă la prima benzinărie, cam asta e biserica

șoferilor.

da, știu, sună patetic, în loc să mă ocup de războaie și de copii morți

îmi pasă de dragoste, de trupul tău și de oboseala ta.

cînd privesc semaforul mă gîndesc la tine, aproape că acționez

ca un daltonist. nu mai contează culoarea

eu vreau să fiu aproape de tine, cu tine, în tine, dincolo de tine

în gîndirea ta viitoare, în proiecțiile tale, în moartea ta, dincolo de ea, în renașterea ta

vreau să fiu acolo unde stelele moarte se îndrăgostesc de stele vii și

cînd se complică treaba înfiază o cafea, un gînd, o acadea

conduc orbește, conduc fără rost, atîta vreme

cît drumurile astea nu mă duc la tine.

azi nu ți-am auzit vocea și privesc adînc în univers.

n-are nici un rost.