Poezie
cum ne deconstruim din maimuță
3 min lectură·
Mediu
și cum ne defenestrăm atunci cînd stai de unul singur într-o amintire cu ea
ca floarea soarelui care pălește că nu mai e demult soare
doar umbra ta, un spectru deasupra minții mele
nu e nevoie să omori frica, dansează cu ea și din cînd în cînd
calc-o pe picior, fii sărutul puterii pe fruntea schimbării
cum ne depictăm dintr-o metamorfoză în următoarea
pînă sfatul bătrînilor hotărăște că ai atins
forma finală -
așa ești pe deplin creat corect, și ieși prin ochii tăi să o atingi pe ea
ca într-o prăbușire, o avalanșă, o mîngîiere în timpul electroșocului
nu e incorect să te spargi, dacă ai ajuns la țărm și valurile
o fac împreună cu tine
sună la ușă momentul în care sufletul tău e pe platane și îl mixezi
cu vecina sau poliția, n-ai mai luat droguri și ești atît de curat
că ariel se roagă de tine să-ți arăți sufletul și aripile murdare
de atîta zburat prin noroi și prin nopți murdare și promiscue
iar tu te epilezi să se vadă mai bine că și sufletul are un apendice
în timp ce din cer coboară forțele speciale ale toamnei
care pun toate frunzele la pămînt
am fost abuzat cînd eram mic, un adevărat maltratat
cu bătaia, e greu să înțelegi că o palmă e doar o palmă
și că o iubire e tot o palmă, dar reinterpetată
vocea și fenomenul meu
spectrul meu ca model pentru un pictor care vinde în tîrg sau în piață
pentru că doar moartea e biletul spre nemurire
într-o păpușă pui viața, într-un om pui moarte
ca în povestea cu pinocchio, ca în poveste cu omul de tinichea
mă coase tot mama cînd mă stric
poate și iubita mea, are ea un fel straniu de a mă iubi
ca o fîntînă fără apă, că apa a fugit în cer să plouă deasupra altcuiva
noroc că oasele nu sunt niște gratii
să ieși printre ele, să fii convins că în loc de apendice, l-au scos le iisus
sunt o maimuță bipedă, ultima cheie de pe lanțul evoluției
artistului către propria incompatibilitate cu lumea, cheia care deschide
porțile nebuniei, poate e timpul să se întîmple ceva
să îți trec printre labii ca un copil visat
tu porți toamna pe umeri ca un copil îmbătrînit de răul lumii
toamna ta e frumoasă, eu am adunat atîtea toamne că și o frunză mă dărîmă
fac din cuvinte sfoară pentru ghilotină, țip la greu pînă o ridic la maximum
nu te teme, chiar dacă îmi ninge în ochi
pun ceva din mine în forma clară a stelelor.
02769
0
AS