Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

iubirea nu poate fi altfel decît este

2 min lectură·
Mediu
timpul trece prin ea o singură dată și emoțiile au aceeași fabricație electrochimică
unică potrivită momentului în care tramvaiele s-au blocat
metroul a avut întîrzieri și un aurolac a vomat fix lîngă picioarele mele în timp
ce mă înălțam ca o iederă pe coloana infinitului părăsită
de infinit, nu mai spun
că mersul înainte a fost al glontelui prin blindajul ființei în uciderea președintelui
statelor unite ale dragostei cînd îmi puneam stele în ciorbă să pară racii mai vii
că sunt și o mie de feluri de a fi trist ca o ciocolată amară versus una topită
în buzunarul de la piept, tu, iubito, termini odată zacusca aia
cu hribi și hiene pe care orbii sentimentelor o văd cu microscopul
prietenilor imaginari, am auzit că și prietenii imaginari au oameni imaginari
și pînă și iubirea poate fi imaginară
dar noi nu avem iluzii, roșiile cu brînză sunt mereu aceleași, cum și
zborul pe lună se termină tot pe pămînt, în fața blocului tău, că ți-e somn
și eu mă mai duc o dată pe lună singur, să mai scriu o dată numele tău
lîngă numele tău care nu se va șterge ca urma de bocac a lui armstrong
faci și tu o vișinată din vii și ne sărutăm pentru eternitate, să ascultăm cosmosul
cum face dragostea să sune ca o melodie pe care doar noi o știm și shazam ia muie
dragostea mea cu antecedente în durere pentru care respectul face plecăciune durerii
din vii care în loc de struguri coc vinul uitării și al iubirii, adică licoarea care ne pune
pe făcut dragoste seara și dimineața o luăm de la capăt de parcă am uitat
să fie pe viață, iubito, să fie iubirea noastră trainică și pură, ca un ștreang.
03945
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
291
Citire
2 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “iubirea nu poate fi altfel decît este .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14181277/iubirea-nu-poate-fi-altfel-decit-este

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@amanda-spulberASAmanda Spulber
Adică ai forțat pe alocuri, prin strofa doi. Devine artificial, îmi dă impresia de asocieri puse acolo doar de dragul de a fi: asasinarea președintelui statelor unite ale iubirii, stele în ciorba cu raci, zacusca cu hribi și hiene. Desigur, pot să greșesc și gusturile diferă. Altfel îmi place și mi se pare surprinzătoare, dar naturală imaginea de la sfârșitul primei strofe. Apoi nici înjurătura adresată aplicației nu îmi pare potrivită cu întregul. Vișinată din vii... aici nu știu ce să zic. Typo: bocac
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
se poate să fii exagerat sau sa para exagerat, mie lucrurile imi suna normal. nu ca aș vrea sa te contrazic, ca ti ai mai mereu dreptate, dar ceva imi spune ca anumite lucruri pot fi si așa.
0
@amanda-spulberASAmanda Spulber
Îți spun doar reacțiile mele. După prima strofă: uau! După a doua: mda. După următoarele: ok. Ca orice reacții, și ale mele sunt subiective.
0