Poezie
+ - infinit
2 min lectură·
Mediu
cine e ea, întrebarea care ne face pe mulți să ne punem problema
cine suntem noi cînd ne îndrăgostim,
cine e ea
cînd spală vasele și aragazul în bucătărie
și noi ne întindem ca dulceața de caise pe clătită
cine e ea pentru care construim o stradă din creștet pînă-n tălpi
pe care ea încă mai face autostopul de la neîncredere
la tot ce-ți poate oferi, ea
despre care florile șușotesc între ele că a făcut odată
să înflorească un rodiu care se uscase de iubire, ea
care avea un secret atît de mare
că perlele se ridicau singure la suprafață
să-i cumpere tăcerea
se vorbește mult despre ea, fata cu peruzea, cine e ea
cu ochii atît de albaștri că și albastrul s-ar sinucide de ciudă
și se mai spune că apa e udă pentru că a plîns
odată în ea
fata cu peruzea, cea care a inventat dragostea
fără dragoste, ea
din a cărei urmă de talpă ai bea toată ploaia
și ai răzui strălucirea soarelui din părul ei de cărbune
să o fumezi în drum spre moarte, cine e ea
fata cu peruzea, am auzit că uneori vinerea ies cîțiva morți
la marginea drumului și dacă ea
le face semn, se duc la o cîrciumă să bea
pe caiet pînă se îmbată și rămîn datori
cu o mie de reîncarnări și o viață la care poți visa
fără doar și poate m-am îndrăgostit tocmai de ea
și acum am și eu o față întunecată ca luna
pe care se joacă șah
doar cu piese negre, ca părul ei negru, ca zilele
în care nu e prin preajma mea
nu le-am inventat eu, dar există votcă neagră, psihologie
război, biserică, icter, lumină neagră
sunt pe punctul de a aspira speranța și visul și nu mai zic
încrederea neagră, iar ea rîde
pentru că știe nimic nu e indestructibil
ca piramida iubirii care prin iubire are volumul unei sfere
în afara căreia nu mai există nimic
nu mai sunt prea multe de spus despre fata cu peruzea, +- nimic
dacă universul se dovedește a fi mult prea mic, ea
îl rezolvă cu o mătură, apoi întinde o pătură pentru tăceri și mîngîieri
ea
care a inventat întrebarea
fără răspuns, ea
fără de care iubirea
n-ar mai avea sens.
02969
0
AS