Poezie
portret al alcoolicului care întreabă qvo vadis, satana
2 min lectură·
Mediu
pe satana l-am cunoscut prima oară
cînd aveam trei ani și am fost în prima mea comă alcoolică
am mîncat vișine din vișinată pînă cînd hypnos
a fugit de lîngă mine și
damigeană
iar eu am stat în spital vreo două zile
apoi satana a tot apărut în preajma mea
păream candidatul perfect, un fel de șef de promoție
la materia degustă, degustă, degustă pe săturate
încît și acum sunt convins că am dobîndit
o eleganță anume în a îmbrățișa
paharul cu degetele, de a-l duce la gură și a sorbi
ca un rege peste regi
am aproape 50 și lucrarea domnului s-a înfăptuit
prin satana, sunt singur și iubirea a fost mereu un accident
cu peste o sută de mașini înfipte una în alta pe autostradă
și chiar și atunci cînd am fost la biserică
a venit o măicuță cu broboadă la mine și mi-a întins un pahar
ia maică și bea, că e de sufletul lui
și așa parcă am trecut o jumătate de lume
în bunătatea de dincolo
am învățat să dorm în picioare și mereu am mers ca pe sîrmă
cele mai frumoase curcubee au fost petele de motorină de pe asfalt
care apăreau la capul meu ca o aură
prietenul meu de o viață a fost mendeleev
care a stabilit tăria de 40 de grade la votcă
dar partea cea mai frumoasă din viață a fost
faptul că m-am ales în timp cu
capacitatea de a bea chipurile oamenilor
că am ajuns să mă îmbăt cu atîția bărbați sau femei
încît nu mai știam cine sunt
le sorbeam chipurile pentru că nu mai știam cine sunt
și îi vedeam pe toți în oglindă mi-e sete, ne e foarte sete, spuneau
și nu-mi permiteam să se usuce vreunul
nu am fost niciodată singur cu paharul sau sticla în față
și am răspândit ndit peste tot pe unde am fost
zîmbetul de fericire al barmanului
că m-a servit
și nu am plătit.
și uite acum, în data stelară în care paharul de pe masă
are greutatea în plumb
te văd cum rînjești și zici că e momentul să ne oprim
încotro, satană
e timpul să mergem acasă.
06955
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 360
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “portret al alcoolicului care întreabă qvo vadis, satana.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14177173/portret-al-alcoolicului-care-intreaba-qvo-vadis-satanaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LAca e un ciclu care pare simpatic prin prisma alcoolicului ganditor și sensibil, vor mai urma poeme in ciclu, sper ca toate sa se ridice la pretentiile cititorilor. in ce priveste aroganta, cum spunea artanu, am cu ce ba! glumesc, dar in acelasi timp sunt versatil si nu raman pe același șablon cum se mai intampla pe la unii.
0
SVcum spuneai: - fără promisiuni!
inspirație!
inspirație!
0
LAnu fac promisiuni de care nu ma pot tine, chiar daca, asa ma trateaza lumea, ca pare ca scrisul meu e net superior celor mai multi. stiu o multime de lume care ma apreciaza, poate nu ca om, ca uneori sunt lamentabil, si nu pentru ca mint sau arogant, ci pentru ca inca nu mi-am facut ordine in viata si, din nevoia de bani, ce sa vezi, îmi vand cartile, nu vad nimic rau in faptul ca imi vand munca, ani grei din viata, ca sunt un soi de ocnas al propriilor inspiratii, dar asta mi se pare superflua, un soi de repros ca nivea sau coca cola sau nije isi fac reclama. nu e o rusine sa te promovezi, cum nu e o rusine sa fii constient de propria valoare.
0
ELNu contează ce spune unul sau altul, alta...
Contează să defulezi în versurile care îți pornesc din suflet, versuri pornite din experiența ta, care poate aduce îndreptare cititorilor, scriitorilor, oamenilor...
Am lecurat cu plăcerea ucenicului...
Contează să defulezi în versurile care îți pornesc din suflet, versuri pornite din experiența ta, care poate aduce îndreptare cititorilor, scriitorilor, oamenilor...
Am lecurat cu plăcerea ucenicului...
0
LAeu ma bucur ca esti constant, ca lecturezi si lasi semn mai intotdeauna. cumva esti un fel de cititor ideal. Multumesc pentru rabdarea de care dai dovada!
0
transcendența, dar și firul epic, structura cu sensul acesta de fină filozofie pe tema e existenței umane,
chiar și într-o ipostază de recunoaștere a capătului de drum, dar fără resemnare
ce să mai...
tare mi-a plăcut poemul acesta!