Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pangeea

2 min lectură·
Mediu
am tot atîția ani cît are universul, de ce aș avea mai puțin
cînd știu că în mine s-a format pămîntul, gravitația
în mine a apărut atmosfera și respirația
în mine sunt oceane, în mine e curcubeul
în mine s-au născut dinozaurii și tot în mine au pierit
în mine a fost prima despărțire, pangeea
în mine a fost prima iubire și primul om care a făcut focul
să-și încălzească femeia
în mine a fost tot pămîntul ca o insulă pe care eșuasem împreună
și ne-am fi iubit numai că femeile cred în despărțiri
eu am inventat apropierea, tu ai inventat distanța
eu un singur continent, tu mai multe
și stelele s-au înmulțit datorită ție, eu aveam nevoie doar de una
pe ce pun mîna eu devine tot eu, la tine devine altcineva
și dintr-o dată simt că universul meu încape
într-un balon de respirație artificială
am fost același continent, și în pădurile noastre animalele făceau dragoste
chiar și cînd se devorau unele pe altele
caii erau îngeri, florile înfloreau în toate anotimpurile pentru că nu exista decît unul
dacă te gîndești cum apa face dragoste cu pămînturile
nu e ca să le despartă, ci să le unească
doar tu n-ai crezut asta
041.141
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
203
Citire
2 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “pangeea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14174162/pangeea

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
nu mai comentez acolo dintr-un simplu motiv, dau apa la moara. chestie pe care se bazeaza triunghiul, provocare. sa vina lumea sa comenteze, sa aratam cat de buni suntem. parerea mea e ca poezia nu va lasa sa intrati, e inca virgina pentru voi, scapari, mici accidente, critice sau de limbaj, dar voi vreti ca in tarkovski, in zona, - nu zic de arkadi si boris strugatki. aveti impresia ca faceti o arta, care arta? mai stiu pe unii care au facu o gasca, au facut o editura, se publica intre ei, pe BANI, se premiaza, au festivaluri literare, o enclava fara valoare. arta nu e ca sunt zece o suta o armata. doamne dumnezeule, chiar s-a imputinat minima moralia?
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
adresat lui Claudiu Toșa, care a spus ca teztul in sine e slab, nu comentez acolo pentru ca nu vreau sa ibcurajez trollingul, cine stie, stie ce vreau sa spun. e un gust rau faptul ca exista gasti care se promoveaza reciproc, provoaca, si in acest fel atrag atentie pe niste texte care, recunosc, nu-s cele mai rele, dar nu merita decat atentia pe care o dau cititorii, ori aici e deturnare si cu asta basta.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
si cu asta basta, vine de la un general. voiam sa spun corect dar, de, mai gresesc si eu.
0
@cont-sters-2743Șșters
poate îl pui un pic la punct și pe Ancuța, că atacurile astea cu găști, triunghi și trolling sunt ridicole. Nu mai avem voie să comentăm textele autorilor valoroși de pe Agonia? Dacă eu l-am înstelat pe Ancuța pentru niște texte valoroase, de ce n-aș avea dreptul să o înstelez și pe poeta Elena Papadopol? Așa cum merită textele lui valoroase, așa merită și textele acelei doamne. Până una-alta, acea doamnă chiar face comentarii pertinente pe site în dreptul multor autori, scrie texte valoroase, e chiar un model exemplar de utilizator. E absurd și nepoliticos să fie inclusă în găști, triunghiuri și alte prostii. Pentru ce? Că îi place mai mult de textele unor autori decât de textele altora? E vorba de afinități, de rezonanță, de stil. Eu, de exemplu, nu mă iau de autorii care îl comentează și îl înstelează regulat pe Ancuța. E dreptul lor, sunt gusturile lor. Respect asta. Am dreptate, Radu Herinean?
0