Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

era actorul ăla care îl juca pe sinatra din spate

1 min lectură·
Mediu
poate tot așa jucăm și noi din spate statuile
unor mari matematicieni sau pictori, muzicieni
poate tot așa am ajuns să te iubesc
în cea mai bună dintre lumile posibile
unde oamenii mor unul cîte unul
de parcă ar vrea să ne lase singuri
să ne întîlnim să ne rezolvăm problemele
să mă gîndesc la cineva în comă, să-i împrumut pentru
cîteva zile trupul
să mă gîndesc la un mort să-i fur pentru o clipă
zîmbetul și durerea
să fiu sinatra cîteva secunde chiar și filmat din spate iar tu
să mă priuvești
să-ți dai cu apă peste față
cînd simți că te înțeapă în piept
să plouă să fie inundații, pandemie
apele să scoată morții din morminte doar tu
să mă privești din spate și să vrei să-mi vezi ochii
orbiți fără tine
în cea mai frumoasă dintre lumile posibile
01946
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “era actorul ăla care îl juca pe sinatra din spate .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14172503/era-actorul-ala-care-il-juca-pe-sinatra-din-spate

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
Cel mai frumos lucru la poeți e că imaginația întrece orice durere, ei pot înlocui nefericirea cu fericire, numai prin cuvinte, iar cuvântul are puterea de a împlini orice.

“să mă gîndesc la cineva în comă, să-i împrumut pentru
cîteva zile trupul
să mă gîndesc la un mort să-i fur pentru o clipă
zîmbetul și durerea“

Poezia ta atinge limitele, ca într-un Rollercoaster al emoțiilor.
0