benzo

ce să mai iau? praful de stele e nimic pe lîngă praful rămas în urma ta. rivo? cînd ți se împleticește limba, cînd picioarele nu te mai țin și te clatini ca un dansator pe sîrmă, cînd ai ochii unui animal pe moarte atunci mă văd pe mine. intoxicat cu mine însumi.

zep. nu de la led zeppelin. alcool, pahar după pahar, dia, și mîna care tremură ca scoasă din ulei încins. în pumn nimic, fiindcă nu inelul a fost scăpat în uleiul încins, ci doar viitorul nostru. ai vănătăi pe brațe fiindcă ultimele noastre atingeri au fost ca pe cîmpul de luptă. soldatul care își scoate camaradul din ochiul exploziei.

escitalo. benzo. alcool. trupul tău pe rețete compensate plus cardul de salariu. diminețile nu încep cu răsăritul ci cu paharul neterminat aseară. două țigări stinse la jumătate și ciocanul pneumatic activat de gînduri. să te fut, inventator al arcului electric, să te fut inventator al scaunului electric, gîndurile mele sunt un scurtcircuit care mă face să miros a minte arsă.

rusească. de preferat. plăcerea devenită nevoie, nevoia devenită viață. coșmar. mesaje de disperare în neant, ca un naufragiat între stele. 3, 5, 7 stele. salariul atît de departe că nicio sticlă aruncată nu ajunge la el.

s-a vorbit cîndva despre dragoste însă memoria nu mai are loc pentru așa ceva. frumosul, liniștea, mîngîierea sunt benzo. dacă aș ști cine sunt aș lua o gură de acid și mi-aș linge amprentele pînă la dispariție. să te mîngîi ca un străin. ca un nimeni. poate așa m-ai primi în corpul tău ca în tortura cu șobolani.

benzo. dia. zep. trei note pe care se cîntă nepăsarea. jumătate din corpul meu e amorțit, acolo ești tu și nu te pot naște. suntem genul care se naște prin prăbușire. ore întregi pe podea pînă corpul moare și salvarea vine cu o nouă rețetă. și dacă ți-aș fuma degetele la o cafea aș înnebuni atît de tare că ziua ar începe cu noaptea. noaptea cînd sufletele sunt verzi și monștrii din noi fac sex cu inimile noastre.

cînd te miros dimineața nările mele se umplu cu durere.