zile crunte de beție

nu-i așa?

citesc iar și iar și revin

doar aventura e de alta data. te astept cu interes!

nu sunt foarte multe. corespund, în bună parte cu parcursul vietii, asa ca se pot identifica usor. Pe vremuri, citeam Viața, amorul și moartea, o mică fituică a lui Freud, care a redus totul la astea trei, cu toate ca fiecare are ramificatii. nu ma pot dedica unei singure teme dar sunt versatil și pot scrie lejer despre una sau alta, cum cele doua poeme postate azi sunt atat de diferite dar imi apartin si poarta amprenta mea. ramane la latitudinea cititorului ce prefera, ca stil sau abordare. am scris si poeme erotice, am scris si politice, am scris si despre natura - mai putin, ca e o tema f dificil pentru o abordare moderna - insa alegerile imi apartin, cum si cititorul alege ce vrea el de la mine. nu trebuie sa dau socoteala. autorul e un mic dictator. are libertatea sa de a face ce vrea in poezia lui.

revenind la poemul de fata, e o poveste de pe vremea cand ma tinea ficatul si cand chiar am stat 3 zile intr-un bar, iarna, soba, dialogurile totul e real. ce am facut a fost sa surprind atmosfera si sa dau o adancime textului, pe langa naturaleta sa. ma bucur ca ai apreciat, ne citim, vorbim, criticam, suntem intr-un atelier unde fiecare trebuie sa-si asume totul.

Pentru că orice text trebuie privit cu dragoste și înțelegere, nu cu greață (la urma urmei, suntem oameni, ființe superioare, care creează ceva înspre salvarea noastră și a umanității), așa privesc și eu acest text scris de domnul Leonard Ancuța. Citind, îi înțeleg durerile, tristețile, suferințele, de unde și frustrările care, uneori, răbufnesc în comentarii sau în texte. Nu este singurul care are ficatul și fierea în pioneze, nu este singurul cu dureri atroce care îi macină trupul și mintea, nu este singurul care se târăște în mizeria acestei vieți. Textul trebuie privit cu respect și compasiune, chiar dacă aș vrea, uneori, să văd autorul depășind această barieră a suferinței, să-l văd calm, senin, înțelept, luminos, bucuros, în ciuda tuturor porcăriilor prin care trece. Pentru că, peste tot și toate, există un Dumnezeu. Poezia este o cale sinuoasă, dificilă, de mântuire, de purificare, un adevărat catharsis. Se simte că autorul e sclav în propria condiție, negăsind portița de ieșire. O va găsi? Zilele crunte de beție îți pot amorți durerile, mai ai curajul să te ridici, să mergi mai departe, să înfrunți acest inamic nedorit... Se vede și din comentarii că autorul este un om singur, atât de singur încât îi place să vorbească despre propria poezie cu toți cei care îi ies în cale, să spună tot ce poate face el, pentru a se descărca, cumva, de traumele sale, pentru a da importanță propriei sale existențe. Textul e la granița dintre jurnalul personal și poezie, e direct ca exprimare, traumatizant, având și câteva metafore bine alese. O steluță virtuală și din partea mea!

multumesc de apreciere. Da, sunt un fel de insingurat, un fel de solipsist, da, sufar, am traume, dureri si fizice si sufletesti, sunt un om cu de toate. dar nu sunt rautacios, dimpotriva caut sa fiu cat mai corect. am facut fac de filosofie, am experienta în scris, am citit cu tona si mi-am gasit și maesti de la care sa invat cate ceva despre literatura si scris. de aici anumite exigente. nu su rea vointa, ci cred, sper ca acolo unde ating vreau sa imbunatatesc cate veva. nu am cum sa reactionez la tot ce se publica, pe tine te stiu de ani buni, in proza te descurci mai bine, dar la poezie ai ramas in bucla timpului. ca sa mergem inainte nu trebuie doar sa prindem generatia actuala, trebuie chiar sa o depasim. avem scoala veche, ei astia tineri ne vad ca pe niste mosi frustrati care scriu. de aceea mereu ceva nou, inovativ. trust me.

Dragă Leonard Ancuța, nu aveți de unde ști cum mă descurc eu cu poezia, fiindcă de când ne-am intersectat ultima oară pe Agonia, am mai scris încă vreo 50 de volume foarte bine primite de marii noștri critici și academicieni. Mai mult de atât, am reușit să cuceresc Franța, luând fața a mii de poeți francezi, iar francezii nu sunt chiar atât de idioți încât să premieze un român de 7 ori, în detrimentul francezilor lor. Am fost premiat la Paris de 3 ori, iar Parisul este leagănul cultural al Europei. Nici nu mai pun la socoteală că am citit peste 10 000 de cărți, că am publicat cronici în revistele mari din Româania (inclusiv în Luceafărul), că am luat premii pentru critică literară, ceea ce demonstrează că mă pricep destul de bine. Deci, se pare că nu am rămas deloc în bucla timpului. Racordarea la universalitate, la cultura franceză, m-a făcut să depășesc handicapul cultural de jumătate de secol în care se află literatura română, m-a făcut să înțeleg că poezia înseamnă mult mai mult decât ceea ce cred unii care nu au depășit granițele culturale ale țării noastre. Dv credeați că dacă am plecat de pe Agonia, am stagnat? Nu ați văzut în câte reviste mari românești am fost publicat sau în câte au apărut articole despre mine? Eu unul nu cred că Leonard Ancuța a avut timp să citească tot ce a scris Ionuț Caragea sau tot ce s-a scris despre el, fiindcă, sinceri să fim, i-ar fi luat ani buni din viață. Cu toate acestea, scopul meu nu este să-l conving pe domnul Ancuța că eu scriu bine, eu sunt conștient de ceea ce fac, de cine sunt, și nu am nevoie de confirmări. Mai ales, aici, pe Agonia. Sunt aici pentru a mă bucura ca un copil de o mai veche jucărie și pentru a fi de ajutor celor care caută ajutorul. Și pentru a învăța ceva, atunci când este cazul. Numai de bine și tot respectul meu!

Propun sa ne tutuim, că eu nu domnesc pe nimeni. Apoi Am mai vazut una alta, dar si daca primeai stea de la Napoleon, parerea mea ramane parerea mea si mi-o asum. si ca sa nu ne batem cu pumnii în piept, ramane de vazut ce se intampla mai departe. Crezi ca francezii sunt destepti? Nu. Am intalnit atatia pe care un prieten de-al meu ii invata limba iar eu literatura. Am intalnit academicieni de carton si am intalnit inalte spirite pe care le topeai cu mana ca pe o lumanare prost facuta. Felicitari pentru realizarile tale, dar imparatul e gol mi se pare o expresie. Nici eu nu sunt cel mai modest, dar uite, nu m-am intalnit cu tine in lumea literara solida, la cenaclurile frecventate de poetii actuali. Dar nici asta nu e o problema, placerea ramane de partea mea daca de acum inainte ne jucam cu aceeasi jucarie fara sa avem refulari. Din puntul meu toata lumea care scrie bine are stima mea.

că n-am publicat nimic, n-am luat premii, dar nici Edi Iordănescu n-a fost cine știe ce fotbalist, dar e antrenor de națională

eu, dacă nu vă întâlneam pe agonia, habar nu aveam cine sunteți și ce scrieți
și faptul că nu ați fost promovați sau că nu v-ați promovat, nu-i vina mea

aici, pe agonia, când postați un text și eu îl citesc, textul ăla e al meu, așa că, dacă nu dați randament, nu vă bag în echipă

Nu il voi tutui pe Leonard Ancuta, ca sa nu ma dezobisnuiesc. Eu sunt multumit si fericit pentru faptul ca exista si oameni care se bucura de ceea ce le ofer. Asta este tot ce conteaza! Rezonanta sufleteasca! Fie ca sunt critici, academicieni sau agonisti. La cenaclurile alea nu aveam cum sa ajung din motive evidente. Pe cand voi participati la cenacluri in Romania, eu participam la festivaluri internationale de poezie in Canada, fiindca eu am fost plecat din tara vreo 9 ani. Iar de cand m-am intors, mi-am dat seama ca nu sunt deloc compatibil cu ceea ce se intampla in cenaclurile romanesti, in uniunile noastre de creatie etc. Ma rezum doar la publicarea in reviste si atat. Nu trebuie sa ma intalnesc fizic cu niciun poet, ca sa-si dea el seama de nu stiu ce. Eu voi respecta scrierile lui Leonard Ancuta si le voi trata cu maxima seriozitate. Salutare!

Mi-a plăcut foarte mult comparația. Cred ca faceti o treaba buna, benefica. La urma urmei, va sacrificati timpul personal. Si pe mine m-ati ajutat si am luat o decizie care ma multumeste. Pe mai departe, vedeți sa nu pierdeti cu echipa care vine tare din urma. Ca sunt vreo 11 de Pessoa in viitorul selectioner, care sta la panda. Si va trimite la vreo echipa de judet:))

Eu sunt aici pentru poezie, nu pentru a fi selectionat. Nu mai particip demult la concursuri literare, desi am castigat cateva, dar pe atunci parca erau mai sincere. Revenind la poezie, cu asta ma ocup, n-am mai scris proza de cativa ani. Ca socrate, stiu ca nu stiu nimic, primul adevar, intemeierea. Dar simt. Si am un simt al ridicolului destul de dezvoltat.Nu mi-l manifest mereu, ca nu fac politie literara, ca Alex Stefanescu, desi chiar mi-e simpatic uneori. Dar unde se poate mai bine dau si eu cu soparlița. Eu ma bucur mult ca avusei parteneri de discutie si aprecieri. Dar la fotbal nu ma bag.