Poezie
descarcă. panouri laterale
2 min lectură·
Mediu
prima problemă o am cu timpul, pentru că nu e aici
aici e doar o femeie care stă cu tine niște ore, apoi pleacă
și împarte timpul între trecut și viitor.
dedesubt visătorul contorsionat, ca părul din floare al fecioarei
dedesupt e bărbatul care ai fost, acum nu mai faci nici cinci flotări
acesta ești deasupra, apa nu te mai ține și te scufunzi, tot în trecut
viitorul e ca un rebus, pe care cînd îl termini, citești peste tot moarte
dar acum în prezent vezi doar trecutul, carnea capturată,
vezi sticle pentru vise și o rugăciune blîndă ca viitorul să fie
măcar puțin mai înțelegător decît a fost trecutul
te bucuri că plata uneori se face în razele soarelui, te bucuri
ca un brutar căruia îi dospește pîinea, dar nevroticul din tine
vrea un sărut final, împuțit, dar să fie, că doar ai iubit.
întotdeauna sticle pentru vise
să te îngroape în același mormînt cu cîrciuma moartă,
în loc de bani să arunce cu clapele pianului, în loc de pămînt
praf moale și alb, să fii juridic un act de moarte în fals
să vină de la prieteni controlul izolării, pragul, planificarea
și soarele și plaja să vină pe datorie, nu mai vrei tinerețea
ci ierburile magice, să ai panouri laterale și să descarci
ca într-un joc, toporul care moare cu tine, să te lași prima dată
iubit, să mîngîi o poză întoarsă cu spatele pentru că nu știi
ce-i pe față, să spui, descarcă, descarcă, descarcă.
021.508
0
“prima dată…” și ce să vezi? e peste tot. și prima, și a doua…
da. problema este.
dar zice pe undeva un cineva: dacă o problemă se poate rezolva, atunci de că să ne mai facem griji? dacă nu se poate rezolva, atunci ce rost are îngrijorarea?
știu, poemul tău nu admite îngrijorarea și nici nu o propune ca temă.
mie îmi arată un lanț- fiecare verigă un strop ce s-ar contopi cu următoarea verigă, dar n-ar mai fi lanțul.
mult adevăr, dar și multă tristețe