Poezie
trei poeme cu mama
repostare, e ziua ei azi
3 min lectură·
Mediu
1. pe mama o chema Johnny
avea mîini din pîine albă și buze à la Eva Angelina
și mai tot timpul cînta prin casă
treceau batalioane române carpații.
copiii rîdeau de mine la școală,
dar mama mea a fost cea mai bună din lume,
picta dimineața în fereastră
răsăritul soarelui, doar pentru mine.
îmi dăduse o lumină pe care o duceam peste tot;
lumea se uita ciudat la mine, făcea mișto de mine că
pe mama o chema Johnny,
pînă-ntr-o zi cînd niște tipi s-au luat de ea și-au bătut-o
și tata era să împuște tot cartierul.
mama avea buze roșii parcă mușcase inima unui diavol și
cînd a murit lumina mea a plîns pînă s-a făcut întuneric.
2. pe mama se băteau bărbații
mama primea în casă mulți bărbați.
le mîngîia piepturile păroase, îi bărbierea
apoi îi binecuvînta înainte să plece la război.
eram mic pe atunci, îi priveam cum se duc,
mîncam cireșe scuipam sîmburii și îi îngropam
așteptînd să crească alți cireși dar nu se întîmpla nimic.
bărbații o iubeau pe mama, se întorceau fără cap
doar pentru ea și cum era obiceiul la noi în sat
îi puneau în pămînt și din ei creșteau cireși de mai.
tata lucra atunci pe o combină mare și fuma fără filtru,
cînd treiera vedeai babele cum se închină.
preotul din sat se temea pînă și de mine;
ca de drac se ferea cînd scuipam sîmburi roșii,
în timp ce cîntam Johnny B Good
și mama își ascuțea cuțitul de turla bisericii.
3. pe mama a crescut o biserică
în fața blocului era o salcie, avea părul ca mama.
într-o zi au venit bărbații cu topoarele și-au lovit-o în șolduri
pînă a căzut iar în locul ei au ridicat o biserică albă.
n-am să mă închin, să mă rog vreodată în ea, nici dacă ar fi
cel mai tare model din lume. am să-i privesc zidurile
din care se-aud noaptea cîntece de război și aștept,
aștept pînă se va scufunda în trupul primitor al mamei.
atunci eu și tata ne vom ascuți cuțitele unul de trupul celuilalt
și-o să plecăm să dărîmăm zidurile din lut roșu, turlele zvelte ca sînii
ei de fecioară. cînd va cădea ultima cărămidă, mama se va arăta
ca un duh care în loc de biserici face cîrciumi în mine și tata
și vom pleca fericiți ca niște bețivi care cîntă cu lupii,
dau cu pietre în felinare și trezesc lumea la viață.
041.276
0
o lucrare prezentată în vertebre
- te uiți la ea și vezi ceea ce copilul a păstrat în sine,
atât cât a putut vedea
totul luminat de o candelă.
omului mare să nu-i spui om mare
să-l privești dincolo de carcasa-i umblătoare
omul mare este copilul care răzbate discret
dincolo de sine
uneori plânge, alteori râde
existența întâmplătoare a fiecăruia,
fie mamă, fie copil,
este o legătură între două vieți,
până când întâmplarea lumească îi va purta
înapoi
aci, pe pământ, cât timp vor fi
împreună, sau nu
mai departe
etern.
PS- minunată întâmplare, ziua mamei, Învierea
O zi liniștită!