Poezie
primăvara neagră
2 min lectură·
Mediu
nu mai e mult și se va întîmpla
primăvara să-și dezarhiveze facerea ei
un avertisment cum trimit mafioții costum alb alb
cînd te invită la petrecere
în contrast perfect cu sîngele și garoafele.
și aud
și aud
auziți și voi cum vine ca un război în toată firea.
n-o să-mi fie deloc bine. deloc.
cum se lasă dragostea peste oraș ca un gaz toxic,
teroarea.
cum se lasă noaptea peste clădiri ca un ordin de evacuare
peste un lagăr.
cum se lasă rece absolut cît un vîrf de ac în centrul de greutate
al pieptului.
cum se așază palmele mamei pe pieptul meu ca
padelele defibrilatorului și deznădejdea în ochii ei.
cum se așterne negreala în ochii mei pată de motorină în creștere
& știu că o masă imensă de nepăsare apasă apasă
în mine o gaură neagră hrănită cu lumina din ochi ei
din ochii tăi
din ochii tăi
din ochii tăi
din ochii tăi tainici și tăcuți două pasări
nedesenate încă.
nu mai e mult. florile vor crește direct în sicriele afumate.
cum toți devin o singură fericire egală pentru mine
cu singura tristețe posibilă.
cum toți oamenii devin un singur om care are deja un cîine
& eu nu devin nimic, nimic, nimic.
îmi pun atropină în ochi, nu mai e mult. sunt mengele, îngerul.
primăvara mi-e pedeapsa.
o să ard. o să înfloresc negru.
cu degetele mînjite în scrumul meu copiii să-și facă dungi pe față,
ca de război.
021012
0
Da, un poem tare, autentic la maxim.
Felicitări!