Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ignoranța e fericire

1 min lectură·
Mediu
nu înțelegi sensul cuvîntului panică
pînă nu simți pe pielea ta
cum nu înțelegi nici durerea sau singurătatea.
omul în sine e un dicționar
numai că nu e cel al fericirii.
nici măcar nepăsarea nu te poate face fericit
dar calvarul poate. dacă te lasă cîteva momente.
mucegaiul e nobil. la fel ca timpul.
la fel ca durerea cu care trăiești în concubinaj.
sau căsătorit. în fiecare secundă ai o altă viață
în față dar tu o alegi tot pe-a ta. tot dezastrul.
focul face și căldură și cenușă.
otrava și bine și rău. unii nu citesc cică
le face rău. ignoranța e fericire. mîntuire.
doar ce cunoști te poate omorî.
dacă iubești trăiești într-o zi trei sute de vieți.
dar și o mie de morți. dacă iubești.
era o dată un leagăn în care se dădea vîntul.
011.325
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
138
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “ignoranța e fericire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14159731/ignoranta-e-fericire

Comentarii (1)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu✓
Dacă “omul în sine” ar fi un “dicționar”, memoria sa nu ar avea hiatusuri şi ar prezerva din fața uitării toate întâmplările prin care trece, el caută “fericirea” fără însă a cunoaşte semnificațiile ei veridice.
0