Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

război rece

1 min lectură·
Mediu
mă urmărești pe facebook de pe un cont secret
citești fiecare cuvînt pe care îl scriu îmi judeci fiecare sentiment afișat
ești un frig invizibil ce pătrunde pe nesimțite în carne
deși e foarte cald
și tremur și tremur
nu am curaj să te sun
îmi aduc aminte de copilărie de tristețea care mă cuprindea
cînd plecam de la mare aveam impresia că gara se mișcă
nu trenul
apoi realizam că gara rămîne în spate nu aveam curaj
să cobor
îmi amintesc de asemenea cum lipeam urechea de șine
ascultînd apropierea
unui tren acum
lipesc urechea de geamul mut al ferestrei
știu că inima ta bate undeva
bate doar înăuntru afară
tace
orbitele mele sunt două găuri de grenadă
mîinile un sfîrșit de secol
și război
umblu cu organele într-o pungă transparentă ca atunci
cînd cumperi pești de la pet shop e loc suficient
să te întorci
dă-mi dragostea ta sau dă-mi moartea
eliberează-mă
001.604
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
154
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “război rece.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14064479/razboi-rece

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.