povestea poveștilor mele triste

povestea poveștilor mi-a povestit-o tataia mărin zis și mărăcine și-mi zicea așa să știi că nu trebuie să-ți fie rușine nici de tine nici de cuvinte fiindcă și biblia e făcută din cuvinte și tot biblia e făcută din omoruri, din minciuni, dar și din adevăruri și cînd se îmbăta îmi spunea că dumnezeu a făcut lumea cu pula lui de dumnezeu că doar nu era magician apoi tataia mărin a murit și s-a întors de acolo de unde-a venit dar avea un zîmbet pe buze pe care nu-l pricepeam dar știam că tot ce vine pe pulă se duce pe pulă, așa e dragostea eu am citit biblia și am văzut că mărăcine avea dreptate adulter, viol și omor, trădare și minciună, acestea sunt cuvintele care definesc adevărul, că orice adevăr are în spate murdărie și fiecare pace duce în spate un război povestea poveștilor mele triste mi-am spus-o singur, după tataie într-o noapte în care cîntau greierii apoi au tăcut brusc de parcă și greierii ascultă greierii lor iar luna își făcuse sutien dintr-un nor, te iubisem pe tine, o fată dintr-un tren, speriată de cîțiva viitori soldați beți în ultima zi de viață înainte de arme cuvintele sunt arme, spunea mărăcine, dar cuvintele nu ucid cuvintele nu violează, nu molestează copii un cuvînt te înțeapă în inimă, dar nu te face să sîngerezi ca un cuțit, avea el un gloț rătăcit în dreptul inimii cînd fusese pe front și rănit mult mai grav la rinichi, uite biblia, asta aveam la piept și glonțul a trecut prin ea dar mi s-a oprit sub piele și eu le-am zis doctorilor să nu mi-l scoată că e cum mi-ar scoate tot războiul din mine, că dacă n-avem război, ne omorîm singuri așa că după o vreme a venit povestea poveștilor mele triste cînd ești o prelungire nefolositoare a pulii, cînd dragostea nu se mai aude, nici greierii și luna e în costum de baie la înmormîntare, cînd întunericul nopții se scufundă în minte te locuiește ca un virus care-ți mănîncă lent creierul cînd cuvintele sunt ca niște soldați în nămol peste care se lasă inevitabil înghețul povestea poveștilor mele triste începe cu tataie dar nu se termină nici cu tine, nici cu alta dar nici cu mine, ea continuă în cuvinte în tot ce rămîne din noi după ce nu mai suntem, cînd oamenii își pierd chipurile, nu le mai ții minte nici vocea, nici mirosul și din amintirea lor rămîn doar niște vorbe din care iei uneori un somnifer, alteori o lacrimă sau un zîmbet, iei un cuțit să te faci frate de cruce cu moartea