Lavinia Micula

iti multumesc. si nu stiu de ce imi esti draga.

da, Monica, sa ma caute pe mine in mine. sa ma gaseasca rar.

ai inteles, Elena, cum stau lucrurile, nu?

in poezia mea de astazi era o femeie imbracata cu rochia neagra de seara si, evident, pantofii cu tocuri inalte. Apoi am renuntat. Iata, ma intalnesc din nou cu ea, satula de \"rochii bleu sau turcoaz sau pastel\".:)

\"erai cu X ai ales-o pe cea neinceput de albastra
mie imi ramaneau mereu 0
si cutia pe ultimul raft
din camara iluziilor noastre\"

eu am ales sa bat la usa acestei poezii. n-as mai pleca de aici.

parerile voastre au greutate intotdeauna.
Cristiana, m-ai pus putin pe ganduri, pentru ca \"pasagerul meu om\", alaturi de forma, ascunde un continut care nu-mi este tocmai la indemana, ca sa zic asa.

sigur, si tie una :), cu noroc

iti multumesc, Radmila, pentru vizita.


nu stiu, Rares, daca e bine sau nu. unii stau langa cusca, altii intra in ea, altii trec pe langa ea. (daca exista o cusca)

Cristina, am modificat pe ici pe colo. multumesc

... asa ca-ntre barbati. ma amuza, domnilor:))

asta: \"inventand culori
vesel copilul
ia in ras norii\"

marti imi placi mai mult ca oricand. am si eu toanele mele:)

nu, nu te inteleg gresit, la fel as fi procedat si eu in fata unui text care m-ar fi lasat un pic nedumerita. finalul poeziei intareste ideea necesitatii unei continuitati tocmai prin \"am sa-ti scriu cu ecou maine\". daca asa neterminata cum este iti sugereaza o anumita stare, mi-e bine.

visele sunt facute pentru anumite clipe, si clipele se-ntorc mereu in vise. multumesc

textul mai avea un vers de final pe care am sa-l folosesc poate in alta poezie:
\" si voi inventa amprente de aer pe buzele tale\"

Daniel,
dincolo de cele scrise stiu ca ai fost putin plecat. te cauta ecourile. si te gasesc.

Lucian,
tristetile rasar ca ciupercile dupa ploaie. uita-te putin pe geam...

Vali,
cum vrei tu, ramai, daca iti este bine. Ma duc sa pun de un ceai.

Bianca,
dupa cum ai observat imi place la nebunie aceasta culoare. as aminti de ea in fiecare text al meu, dar ce e prea mult...(pentru mine nu-i prea mult)

Claudiu,
diminetile tale se scalda-n nuante de mov. ale mele in albastru(de cand ma stiu)

Cristina,
nu esti departe de adevar, pentru ca scheletul pe care se \"sprijina\" textul este efemer si destructurat, aidoma unui vis

Mae,
sa stii ca mult ma ajuta toamna asta, care vine in vis, si nu doar, sub felurite intrupari.

Adrian,
uneori ma simt ca o toamna dorita, nedorita, ratacind printr-un labirint, ca frunzele printre pasii trecatorilor.

\"citind\"

uite, cuvintele mele nu stiu daca au rezonanta acolo unde altii simt ceva cititnd versurile Cristianei. Am considerat ca este un text putin mai altfel, un text in care fiecare ar fi regasit alte intelesuri. Pur si simplu, credeam ca va place si nu conta foarte mult ceea ce m-a atras pe mine. Desigur, iti respect opinia, insa nu doresc sa fiu intelasa in alt mod decat acesta.

Cristina, iti multumesc. ai inteles comentariul meu asa cum trebuia.:;)

Nicolae Dimitriu,
nu vad ratiunea comentariului dvs. vis-a-vis de parerea mea la textul Cristinei.
Dar cu fotografia mea ce nu este in regula?:) Mai, oameni buni...

vezi, Mae, asa nu-ti mai vine sa te trezesti de dimineata. Dar, cat de bine ai povestit despre oamenii aceia, despre locul in care nu era nimeni.