Laurențiu Orășanu

De Paști, cu drobul la tigaie;
(Ion Ruse)

Cu epigrama și cu mielul
Comiți, la indigo, omor,
Ca să-ți iertăm, pe loc, măcelul,
Rog, pune drobul la cuptor.
Calimero

Îl cunosc foarte bine pe amiralul Ananie Gagniuc. Cu el am făcut de două ori ocolul lumii.

Când am plecat din portul Constanța, ne-a strâns pe punte pe noi, civilii, și ne-a instruit:
- În caz de scufundare, nu vă îmbulziți la bărcile de salvare. Statisticile arată că șansa de a vă răsturna cu ele e mult mai mare decât șansa de a vă rătăciți de colacul de salvare. Asta e una. A doua: nu vă amestecați în treburile corpului ofițeresc. Nu vă încurcați nici cu corpul de balet. Făceți-vă că nu observați când corpul ofițeresc face corp comun cu corpul de balet. Scopul călătoriei noastre este să dovedim, încă o dată, că Pământul e rotund. În subsidiar – pentru cine nu cunoaște cuvântul, fuga la Biblioteca vasului – ne propunem să perfecționăm echipajul și să punem la punct un spectacol de revistă. Regia îmi aparține. Pe voi, civilii, v-am luat ca spectatori. Întrebări? Bine că nu sunt. Următoarea oprire: când se termină rezerva de whisky.

Atunci ne-am oprit. Până atunci ni s-a terminat rezerva de apă potabilă, rezerva de tutun și multe alte rezerve cu care plecasem la drum. Până atunci am verificat, pe rând, că Amazonul, Rio Negro și Parana nu au nici o legătură cu Pacificul și că sunt fluvii, așa cum sunt trecute, de sute de ani, pe hărți. Până atunci am dibuit după strâmtoarea Magellan într-o veselie, asta pentru că amiralul și corpul de balet lucrau la o scenă de ansamblu, în care un vapor de mucava se scufunda în timp ce echipajul, alcătuit numai și numai din balerine, cânta și se legăna pe melodia din Titanic.

Ajunși, cu chiu cu vai, în Pacific, amiralul ne-a strâns pe punte și ne-a declarat: Îl vom pacifica. Vom distruge tot arsenalul atomic de prin atoluri.
Așa a și făcut. Un amiral care se ține de cuvânt, acesta e Ananie Gagniuc. Toate bombele nucleare confiscate le-am luat la remorcă. Sarcina asta suplimentară ne-a încetinit, semnificativ, înaintarea. Spectacolul de revistă bătea și el pasul pe loc. Idei, vreau idei, striga amiralul. Era cel mai bun semn că rezerva de whisky se epuizase. Se epuizase ea, se epuizase și inspirația. Degeaba încercau fetele să i-o pună la loc. Amiralul a ordonat oprirea. Eram în mijlocul oceanului. Niciun Non-Stop nu era deschis, nici o factorie, nimic. Oceanul era liniștit și, cum am spus, pacificat. Bombele nucleare pluteau și ele, liniștite, lângă vasul nostru.

Dumnezeu a adus lângă noi doi barcagii. Că, de ce am parcat acolo? ne-au somat ei cu vâslele. Amiralul, înțelept, n-a pus tunurile pe ei. N-a aprins fitilul bombelor nucleare. Nu le-a trimis nici apă de foc, că nu mai avea.
- Domnilor, le-a spus el, că-i văzuse că poartă pălării de paie, vrem whisky și motorină. Plătim cinstit, în mărgele.
- Ba ne dați rezervoarele alea pe care le aveți la remorcă.
Bun scenarist, amiralul! A acceptat: ce era să facă el cu cele douăzeci de bombe nucleare? Oceanul era deja pacificat. Era să le ducă până la Constanța?

Ãia doi au fluierat scurt și imediat a apărut un tanc petrolier. Avea un pavilion cu semilună și nu știu mai ce, dar petrolul și whisky-ul n-au miros. Ne-am umplut un compartiment cu motorină și alte 15 compartimente cu whisky. Odată cu combustibilul luat la bord, revenise și inspirația amiralului. Le-a cerut domnilor acelora și două doamne băștinașe. În mintea sa se conturase scena debarcării lui Columb, când fete îmbrăcate tot atât de sumar ca și balerinele noastre, îl întâmpină pe el, Amiralul Oceanelor, cu pâine, sare și nuci tari de cocos, ținute strâns la piept.

Domnii aceia au plecat cu bombele. Nu știu ce aveau de gând să facă cu ele, dar se vede treaba că au vrut să vadă că nu i-am înșelat. Nu-l cunoșteau pe amiral! Un amiral nu înșeală niciodată. Nici nu pusesem cap compas Indonezia, că am simțit o undă uriașă zguduind vaporul și o ciupercă alburie ridicându-se deasupra oceanului. Oceanul Pacific, n-ați uitat.

Rezerva de whisky ne-a prins bine. La fel și cea de motorină. Ocupat cu ultimele retușuri la spectacolul de revistă, amiralul a ratat intrarea în Marea Neagră. Atunci m-am convins că un adevărat mairal nu dă niciodată înapoi. A continuat spre Suez, a trecut din nou în Oceanul Indian și apoi, din nou în Pacific. Polinezienele se integraseră deja în corpul de balet. Corpul ofițeresc nu dădea semne de revoltă: rezerva de whisky părea inepuizabilă.

Astfel am mai făcu un tur în jurul lumii. Când am intrat, în sfârșit, în Constanța, spectacolul de revistă era gata pentru Teatrul Fantasy.

De aceea spuneam, la început, că, pe vasul condus de amiralul Gagniuc, am făcut de două ori ocolul lumii.

Calimero

P.S. Bun venit!

Liniștea din tabăra adversă:

Zic, liniștiți, americanii:
Ne pot trimite bombe, trupe,
Nicicând nu pot să ne ocupe...
Cum au făcut-o mexicanii.

Calimero

Miloș, eu am corectat spusa ta: reacțiile sunt în lanț, adică una după alta , nu părerea ta despre epigramă. Părerea cititorului e sfântă, așa cum ziseși.
Cei care n-au auzit de reacția în lanț (predată la liceu) nu intră în scopul meu (publicul meu țintă). Treaba lor dacă înțeleg altceva. De exemplu, eu nu mă căznesc să scriu pe placul unor jurii de concurs. Asta ca să vezi că nu e vorba numai de nivelul tău de înțelegere, vorbesc în general.

Radu Ștefănescu,
Ar fi cum spui dacă lipsit de libertate - reacție în lanț, adică înlănțuit(ți) ar fi singura linie trasabilă și, cum spui, predictibilă. Numai că sensul celălalt al reacției în lanț - reacție nucleară închide o (altă) linie, neanunțată de primul vers.
Miloș Petru,
Vezi mai sus: la reacția nucleară (reacție în lanț, reacție care se auto-întreține și ia amploare) mă refeream, nu la reacții una după alta. Asta, ca să nu crezi că iar e spasm, când de fapt e spam.

Mulțumesc tuturor pentru comentarii și contribuții.

Mobilizarea continuă

Au scos rezerva de trotil,
Racheta-i colo sus, pe rampă,
Și umblă-acuma la fitil...
Precis că le filează-o lampă.

Calimero

Au anunțat că atacă S.U.A:

Mobilizarea e în toi,
Au strâns rezerve.
Și câinii pleacă la război,
Dar... în conserve.

Calimero

Ghinion și Obicei prost la ei vii (construcții oarecum similare), Filozofică și Rugăciune - printre cele excelente. Poziție e și ea bună, dar nu pe gustul meu.

Dar tot grupajul este foarte bun și, dacă nu m-ai fi văduvit recent de o steluță, ți-aș fi dat una reală. Așa că, numai una virtuală, pentru că meriți.

La O tânără îl tot vizitează pe un vecin - aș fi căutat altceva decât se sperie, gen se sperie de moarte. Sau asta ai vrut să sugerezi, subliminal?
Nu e chiar evident.

Calimero

Pornind de la ceea ce a scris Cornel în acest articol:
"- se cunoaște faptul că unii epigramiști renumiți, deși au o mare autoritate, câștigată prin competență și experiență, nu au întotdeauna curajul „să spună lucrurilor pe nume”, mai ales datorită unor particularități din structura lor psihică, dar și din pricina unor relații personale; în această idee, nu cred că este bine să îi descurajăm pe cei care au acest curaj (bineînțeles, ideal ar fi ca ei să fie în temă, să-și fi dovedit priceperea în domeniu și asupra lor să nu planeze nici cea mai mică îndoială privind bunele intenții);"

În categoria aceasta (nu au întotdeauna curajul „să spună lucrurilor pe nume”) am constat că se încadrează majoritatea epigramiștilor buni și foarte buni de pe acest site. Știu că afirmația mea nu va fi contrazisă de doi sau trei, cărora le-am spus-o în față. Au dat vina pe strucura lor psihică, explicație dată și de Cornel și care ține, ca scuză, și în fața mea.

Dar, unde ajungem? Ajungem la situația ca acei pe care îi analizăm (și, slavă Domnului, avem ce analiza și corecta) nu se aleg cu nimic. Mângâiați cu blândețe pe frunte sau criticați blând, ei nu profită cu nimic (transformă critica blândă în laude sau iau lipsa criticilor drept atestat de valoare). Ajungem să avem promovați pe milogeală. Netrași de mânecă la timp, respectivii ne inundă cu o producție masivă și îndoielnică. Prea târziu să-i filtrezi, au nivel de postare, ne-am ars. Ajung să ne dea ei lecții cum că limba română poate fi siluită în virtutea nivelului de postare sau a vreunui premiu agățat accidental. N-am văzut decât foarte rar să fie atenționați de către cei care au calitatea de epigramist adevărat. Greșeli de limbă se lăfăie pe prima pagină. Ce mare curaj le trebuie colegilor ca să le amendeze? Ba, câte o steluță de complezență sau lipsită de discernământ - una sau alta - le dă un nou avânt.

Am ocolit, dar ca să ajung la cele scrise de domnul David. Cele scrise de dumnealui, neamendate energic nici de Nae, nici de Cornel (el are scuza că aderă la părerea lui Nae), îl pot duce pe domnul David la concluzia că are dreptate. Că are dreptate în tot ceee ce a susținut aici. Ei zic că nu are.

În general vorbind, domnul David face ceea ce au făcut toți postacii de pe aici, și cei care au evoluat cât de cât, dar mai ales cei care inundă site-ul, încă de când au apărut pe el, cu inepții). Adică, își justifică propriile limite.

Din general, s-o luăm pe rând. Gravele greșeli (nu numai de prozodie, cum zice Nae) ale domnului David, devin în comentariul dumnealui imperfecțiuni. Ca să le justifice, dl David e gata să scoată epigrama din genul poezie. Citez:

Nu cred că are nimic în comun cu poezia decât rima și ritmul. Este o entitate perfect slefuită , dar care poate , la fel ca si pietrele prețioase, să conțină vinișoare de altă natură, imperfecțiuni sau diverse grade de claritate.

Închei citatul și mă întreb dacă vreunul dintre dvs. e de acord.

Imediat mai jos, dl David explică factorul cantitate. Tot în interesul turtei proprii. Cei care îl atenționează că scrie mult (inclusiv Nae, mai sus) au dat de naiba. Citez:

Mitul fals că epigramiștii care scriu mult nu pot avea valoare, este o scuză a celora care au probleme, sau au muza bolnavă.

Mă abțin să mă pronunț asupra muzei dlui David, căci dumneaei pare sănătoasă, bine-mersi, din moment ce-i șoptește atât de des. M-aș rezuma la a spune că ar fi bine să înțeleagă mai bine ce-i spune muza.

Dar dl David e de neoprit în a se auto-încuraja. Dacă epigramiștii buni pot spera aur, zice dumnealui, perla e în scoica celor modești (sic!), ca dumnealui. Citez:

Un epigramist bun nu face doar ouă de aur , iar unul modest poate să scoată din greșeală , sau după multă străduință o perlă.

Mă rezum să spun că n-am văzut perla și că, de felul meu pesimist, nu o aștept prea curând de la dl David. Îi promit că nu voi trece pe lângă ea fără să o salut.

În stereotipia neproductivă m-am recunoscut. Am opinat, într-un comentariu, că duelul trebuie menținut în temă. Pare că și Nae e sătul de dueluri care duc niciunde (derizoriu). Cum o sucește dl David? Păi dumnealui consideră că e de dorit stereotipia productivă, adică tocmai felul în care mai scapă dumnealui pe pagina întâi ( a învățat foarte repede că, dacă la Atelier vizibilitatea este redusă, comentând la alții are șansa să ajungă pe pagina întâi; cu același nivel calitativ precar). Duelul e cireașa, zice domnul David, căruia îi plac, oricât ar nega-o, paprițiile pe planșetă.

Hai să spun ceva ce n-am mai spus. Atenție, tuturor: Dacă de duela Cincinat cu nu știu ce ministru, căsca toată lumea gura. Trifu cu Corbu - călduț, doar așa istoricește ne interesează. Păi ia să iau oricare două nume de aici din țară, de unde vreți: pe cine interesează faptul că se tachinează? Că ministrul l-a înțepat bine pe Cincinat, marele Cincinat? Dar dacă ne menținem duelul într-o temă, atunci avem șansa să scoatem lumea din moțăială

De fapt de aici se trage întreg comentariul său generalizator și clasificator. Deocamdată e de Atelier cu fiecare din textele postate și e de off-topic cu toate replicile postate (deși, unele au mai scăpat în pagina întâi). Eu, care mă plâng uneori de neaplicarea regulamentului în cazul unor postaci, trebuie să recunosc că la dl David sita regulamentului a cernut aproape perfect.

Frustrat, cum s-ar simți oricine, de respingerile regulamentare, dl David ne copleșește cu clasificări la care nu s-a dedat niciun epigramist de pe aici, oricât de vechi în state ar și el. În spatele fiecărei categorii se poate ghici un nume (la plebe și la intermediari, dl David însuși și respectiv Prundoiu), la liga întâi Vali Slavu și posibil eu (deși, NB, eu nu mă consider epigramist, las altora categorisirea). Păi, atunci generalizarea e un fel de inducție incompletă, degeaba bate Nae, chiar și anemic, din palme. Nu duceam lipsă, dle David.

Scurtă analiză a generalizărilor categoristice.
Cei care l-au băgat în seamă, dându-i sfaturi (i-am menționat mai sus) sunt scoși drept izolaționiști (sârmă ghimpată?). Păi nu era mai bine să nu stricăm orzul? Categoria lor, cei de sus, se ciondănește continuu. Eu aș zice că se ciondănește plină de respect. Dl David e supărat că, din ciondăneala asta, dumnealui rămâne nebăgat în seamă. E și băgat, și nebăgat. Din acest dualism nu putem ieși.

La categora b) se va regăsi DanT, care nu știu de ce e tratat separat, că n-a făcut altceva decât să dea sfaturi întocmai ca aceia de la a). Poate că a duelat mai mult pe turta dlui David.

La Aspiranți, pentru a trage cât mai multă spuză pe turta sa, dl David ne plimbă prin deșertul încins. Scopul: un pic de milogeală pentru a comenta, adică nivel deșertic în loc de nivel marin. Am spus la început la ce duce milogeala. Poate la nivel pentru cerșetor (cum s-a mai întâmplat), dar și la dureri de cap cauzate de aglomerarea cu inepții a paginii întâi.
Citez:
Falia existentă acum pe site, care nu stiu încă dacă este dorită sau nu, provine de la acestă politică rigidă, de castă .

De aceea descoperă dl David falia deja existentă, că se uită de jos în sus prin ea. Falia regulamentară a fost inventată tocmai pentru veleitari ca dumnealui care, tratat corect în cele două luni de Agonie, vrea totuși mult mai mult decât merită textele dumnealui.

Mingea e în terenul dlui David. E dânsul depinde ca să iasă din falie. Sau să traverseze deșertul. Citez:

Cred că și acest site merită un astfel de Dumnezeu coordonator pentru ca un număr cât mai mare de aspiranți să traverseze deșertul.

Nu m-aș duce până la Dumnezeul coordonator cu astfel de texte.
Nu toți ajutați să treacă deșertul îl vor trece. Mai există și bătrânici care nu vor să treacă, deși ajutate.

Nu sunt convins că dl David va înțelege ce am scris mai sus. Dar m-ar bucura să o facă. Să se uite în interior, mai puțin în afară. Să învețe, înainte de a ne da lecții, profesoral, ca aici. A avut parte de o primire corectă aici, a fost îndrumat, ce altceva să facem? Tocul sau tastatura sunt pe partea dumnealui.

Așteptăm să le folosească mai bine.

Calimero

Au căutat și calul lui Richard al III-lea, dar au găsit numai o telegramă:

Sosește-armăsarul cătat.
E gratis. La noi STOP regat.
Retur. Sacii-s faini și-s de iută.
Tranșat. Poșta STOP peste sută.

Calimero

Filantropică (2)

Cerșea, la pompa de benzină,
I-am dat doi poli, de prin mașină,
Sărind pe loc s-a bucurat,
De parcă l-ar fi curentat.

Calimero

Mi-a plăcut. Cinism folosit umoristic.

Și eu, când văd atâta sărăcie,
Îmi dăruiesc și banii de chirie.
Chiar ieri i-am dat cin'zeci unui sărman,
Să-și ia benzină pentru-al său Logan.

Calimero

Postrevoluționară

Dornici de adrenalină,
Am ajuns la antipozi:
Am plecat de pe la cozi
Și privim, doar, prin vitrină!

Dan-T

Privești, acolo, în vitrină
Și vezi un tip cu ochi profunzi.
Intrați, îndată, în rutină:
Când el te-ntreabă, tu răspunzi.

Calimero

Înțeleg că acuzați lipsa sfârșitului tare. Una: că proiectul se cheamă Începuturi, așa că nu pot pune în el FINALURI tragice.
În consecință, Bryan e lăsat nerezolvat.

Dan Norea,

Într-un fel, ai repetat greșeala "Legăturilor primejdioase", dar în sens invers. Acolo, personajele principale au sfârșit tragic, cumva au fost pedepsite. DN
- din această dilemă nu putem ieși: LP greșește, SL greșește

Doi: nu e nici vorbă de influență americană. Este cel mult, literatura modernă care evită moartea personajelor, sinuciderea, etc. Evită finalurile TARI. Alea tari s-au scris toate, așa zice postmodernismul. Valabil și în alte genuri (poezie, teatru, film). A se vedea ce zice autorul într-un interviu despre Toate bufnițele (de ce nu lămurește ce anume spune Emil bufnițelor - în Observator cultural)

Că finalul e fericit, e fericit, cum bine ai observat, dar pentru un personaj secundar (chiar dacă Dan relatează, Bryan și Mia sunt caracterele tari). Finalul lui Bryan, repet, e nerezolvat și nimic nu spune că va fi unul fericit. Ai comentat la Cabina telefonică, și ai fost de acord cu un final similar (fuzzy, vag)(repet, în ceea ce îl privește pe Bryan). Un final MOALE.

Cezara era singura neabordată de Dan, singura nebifată pe listă (de niciunul din ei). Numai ea putea să înceapă, cu Dan, o viață nouă. Așa că nimic nu e lipit.

Dar, privind comaparativ, și încă luând referințe bine întipărite, solide literar, e firesc să le preferi prezenei încercări.

Mulțumesc pentru comentariu.

Ghiocel

Nu citisem nuvela lui Gib Mihăescu. Nici nu o am la îndemână, așa că vorbesc aici doar după ce am citit pe Internet, după comentariul tău. Pe Internet nu e clar cum se sfârșește.

La Bryan nu există, în general, ca la Manaru sau ca la domnișoara Nastasia, dorința de râzbunare. Nu ea motivează, constant, acțiunile sale. Există, punctual, reacția violentă la respingere (Cezara, Mia), dar asta numai punctual. Bryan mai mult se apără, decât atacă. Se apără de o posibilă iubire care ar face-o uitată pe Jane. De aceea se comportă ca un Don Juan, la fel cu personajul lui Gib Mihăescu. Dar face asta, cum spuneam, din cu totul alte motive. Asta e marea diferență, după părerea mea, între personajul meu și cel al lui Gib Mihăescu.

Diluarea de care vorbești poate fi un balast nepermis (burți, cum am aflat că i se spune), nepermis într-o proză scurtă ca aceasta. Poate că ar avea loc într-o proză scurtă puțin mai lungă. E bine că ai spus asta, mie mi se părea că orice linie din text e justificată în construcție. O să analizez.

Îți mulțumesc, Florin. Astfel de comentarii aștept, astfel de comentarii ajută. Ce cred eu despre ce am scris contează mult, mult mai puțin față de ceea ce cred și văd cititorii.

Ghiocel

Notă: textul face parte dintr-un proiect, ca și cele trei proze scurte postate recent. Cititorul atent, pe care îl stimez și îl compătimesc (pentru timpul consumat) în același timp, va putea ghici, cu oarece efort, ce leagă între ele aceste patru texte. Și, eventual, titlul preconizat pentru volum.

Îți pasă de bocancii opozanți
Ce îi încalță, Udrea, cu temei?
Sau de ciorapii ei, fini și colanți,
Și orice altceva mai bagă-n ei?

Calimero

Bosanci e departe de Cluj? Că-mi sună ca fiind (tot) din Ardeal.
Dacă da, și v2 e departe de v4.
Filozofic: cum de simți mai rău? după ce primești un bocanc în fund? Sau, o cizmă?
Eu aș rămâne la pantofii cu toc cui.

Tema liberă - beton (Vocația - antologică).
La prima temă - așa cum zise și Nae Bunduri, aia cu sfecla e slăbuță. Aș adăuga că și la prima tragi puțin de expresie (el e UN pârlit, doar pârlit ai spus deja că este: ars, afumat). Dar a doua e antologică, cu bustul săpat și turnat.

Presupun că, per total, e un grupaj onorabil pentru un concurs.

Calimero

Nae,
La prima, ideea e la îndemână (amici, despre care nu știi, apar atunci când câștigi la Loto, ajungi ministru, etc.) Circulă. Nu mă hazardez, dar e posibil să se mai fi scris. Nelu Gârda are grijă s-o folosească într-un mediu în care se întâmplă invers (ajungi celebru, te umpli de inamici). Cel literar. Astfel se asigură de unicitate și, dual, riscă să nu fie credibil.

Calimero

L-am cunoscut în octombrie 2002, la puțin timp după ce apărusem pe Agonia (pe atunci, Poezie.ro). Împreună cu Nic (Nicoleta Ștefănescu), Bogdan Geană și Radu Herinean. M-au sprijinit (și el, și Nic, și Bogdan) în proiectul Conexiuni. Ultima dată ne-am văzut în 2007, când mi-a dat cartea lui. Ne mai conversam pe YM. Se retrăsese la Alexandria.
În iarna aceasta mi-a spus că e bolnav. Cred că puțin înainte de a se fi stins.
Un om deosebit și un autor super-inteligent.
O să-i simt lipsa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ghiocel

Exagerare e antologică.
Toate - bine elaborate, încadrate bine în teme, ironice. S-a făcut deja observația privind ambiguitatea din Bănuiam eu...
Și dacă iei (ai luat), și dacă nu iei premiu, poate îi spui doamnei Elis că primul premiu l-ai luat pe Agonia, nu cum susține dumneaei (cum că te-a descoperit arând adânc).

Calimero

Bine ai revenit!
Sugerez: Dar oare de ce-n dimineață, în loc de: Dar oare de ce dimineață

La mine, Speranța întreagă
Rămâne, când ultima stea
Dispare. Și-așa mi-e de dragă!
Mi-aduce un corn și-o cafea.

Calimero

Miloș,
Iar ai tras o concluzie favorabilă sinelui. Eu n-am spus nimic care să te justifice când zici:
Când strâmbe-mi zici că-s patru rânduri,
Dar dreaptă-mi vezi de-un timp coloana.
(MP)

Replica mea, așa cum o arată și titlul (Matricială), se referea, epigramatic, la o matrice (tabelă în html) cu o coloană și patru linii (rânduri), așa cum este orice epigramă (deci, și a ta). Nimic despre alt fel de coloană.

Dar, pentru că ai adus vorba de ALTÃ coloană, consider că îi datorezi niște scuze lui Tataia.

Calimero