Laurentiu Nicolae

Uite ca ai dreptate. Si uite ca am modificat. Si uite ca era versul 5, nu 4. Dar cine mai numara versuri cand sunt e tara plina de boboci?

Am citit-o o data de la un capat la altul. La a doua citire am sarit strofa trei si ultimul vers. Mi s-a parut ca suna mai bine asa...

Mi-a placut, si nu stiu sa-ti spun de ce. Ma duce cu gandul la Pink Floyd...

Citesc si ma minunez. Mai citesc o data si, inevitabil, continui sa ma minunezi. Mah, da\' tu nu mai termini odata de minunat?

Care-i secretu\' tau dom\'le? Si nu zice \"am bicicleta\". :)

De rest, in loc de paranteze as folosi cu succes constructia:
Adriadnei - pe care de acasa o chema Ionescu

Cu tine, Poete, si cu atatia altii de aici, parca vad ca maine-poimaine poposesc pe canapeaua vreunui urmas de-al lui Freud ca sa ma vindece de poezie.ro.dependenta.

Inceputul e banal, dar cine mai citeste inceputuri? Poezia ta are armonie interioara, viata, ritm... Ultimul vers in schimb e din alta poezie; reteaza ritmul si te lasa agatat, ca o melodie care n-a incaput pe caseta si a ramas agatata in mijlocul solo-ului de chitara. Daca ar fi poezia mea, as acorda ultimul vers cu \"Sufletul, otrava, arsura\" (de ex: \"Ca nisipul, de-a dura.\" - ca si continut e tembel, stiu, e dimineata si is adormit, dar are exact ritmul care trebuie). Si as schimba primele doua versuri. Nu stiu cu ce - din aceleasi motive matinale - dar le-as schimba. In rest, vezi concluzia :)

Citesc prima strofa. Ghinion. Imi place mult Bacovia, e un poet de exceptie, dar Bacovia ar fi scris \"ma poarta\" in loc de \"ma port\". Deh, limba romana. Poate sunt eu demodat, asa ca citesc mai departe.

Greseala. In strofa a doua ritmul poeziei, care promitea acorduri cu iz de cavou bacovian, isi da obstescul sfarsit in versul trei. Ca sa nu mai vorbim de logica. Cine sau ce il apasa pe poet \"cu blocul lor\"?

Bacovian si ermetic, zice criticul, citind pana la capat. Domnul meu, ai un pseudonim de poet, si regasesc prin versurile tale imagini promitatoare. Eu ti-as zice sa mai citesti poezie, nu critica, si sa lasi versurile lui Eminescu, Blaga, Nichita si, de ce nu, Bacovia sa dospeasca in tine o vreme. Ai ce invata, si ai de la cine invata. Fara suparare.

Uite ca ai dreptate. Am ezitat intre ganduri si jurnal, si-am ales ganduri pentru ca, in defintiv, ce-am scris aici sunt ganduri. Poate intr-o buna zi o sa-mi spuna si mie cineva care e diferenta dintre jurnal, ganduri, proza, eseu si editorial. :)

Pare o joaca a copilariei... In definitiv si iubirea pare o joaca, dar e ceva foarte serios. Si cand spun serios nu ma gandesc musai la mutre incruntate de prusaci constipati, ci la lucruri care conteaza cu adevarat in viata. Si daca iti aduc un zambet pe buze, cu atat mai bine.

:)

Politistul: \"Buna ziua, sunt plutonier Grigore, Politia Circulatie a Limbii Romane in Zone Publice. Actele dvs. la control!\"

(nota stenografei: Asa a zis el, dom\'le, dvs. cu punct, puteai sa auzi punctul ala de la un kilometru.)

(nota redactiei: doamna stenografa a facut un stagiu de pregatire la SRI si cunoaste in detaliu posibilitatile tehnicii de ascultare din dotare)

Revenind.
Adrian: \"Da\' ce-am facut, dom\'le?\"

Politistul: \"Pai intai si intai ati trecut eplic in loc de esplic, pe rosu carevasazica. 500 de mii.\"

Adrian: \"Nuuuu.\"

Politistul: \"Ba da dom\'le, scrie aicea la constatare, cu poza, ca suntem in secolu doosunu, ce naiba. In al doilea rand, folosirea neadecvata a liniutei de dialog, 200 de mii.\"

Adrian: \"Dom\'le, aia e o lista, n-ai vazut ca asa se fac listele, pe puncte?\"

Politistul: \"Asa s-or face la ei, in America. La limba romana e enumerare. In al treilea rand, ati depasit cuvantarea legala. 800 de mii si carnetu.\"

Adrian: \"Cum dom\'le? Eu?\"

Politistul: \"Pai domnuuu \" (se uita in carnetu de scriere) \"Adrian, cum dom\'le, sa scrii dumneata \'clip\'? Ce e aia \'clip\'? Da\' de scurt-metraj n-ai auzit dom\'le? Ai vazut matale la meteve clip, ai? Asa stricati voi mostenirea poporului asta, ma! Intelectuali! V-arat io \'telectuali! Carnetu!\"

Martorii oculari mentioneaza ca dupa acest schimb dur de replici paratul a demarat in tromba, calcand cu o roata peste procesul verbal proaspat intocmit de bravul nostru plutonier Grigore, si cu cealalta peste fragilul neuron al duiosului nostru parlamentar de origine zacusca, inainte-impingatorul legiuirii de curatire a glasuirii romane, onorabilul, stimabilul si alte epitete, Ge.Pru.

(nota noastra: felicitam pe aceasta cale pe Liviu Nanu, Autorul, pentru creatiile dumisale stranse cu indelungi eforturi de prin toate colturile universurilor poetice si adunate intre copertile unui volum, precum si pe Adrian Firica, Criticul, pentru nenumaratele si talentatele sale incalcari ale maisusmentionatei legi. Recidivare placuta!)

Stimabililor, pierdeti din vedere un fapt esential, dupa umila mea parere. Va place au ba? Pentru ca daca va place, poa\' sa fie si in metru antic, ce importanta are? Critica literara e un lucru fain, dar scopul ei este sa-ti dea masura calitatii unei creatii artistice. Problema evidenta aici fiind subiectivismul criticului de arta, pe care unii incearca sa-l diminueze si altii sa-l ascunda prin evaluarea \"tehnicii\". Dar ce conteaza tehnica daca nu e sufletul?

Acu, o fi cliseu, nu zic nu. O fi cotidian. Dar daca-ti place, mi-i suficient. Eu cu profesoarele mele de limba si literatura romana nu m-am avut deloc bine, pentru ca niciodata n-am inteles cu ce drept vine criticul sa ne dicteze ce-a vrut sa spuna de fapt poetul cand a scris ce-a scris. Pai, tovarasi, conteaza ce-a vrut sa spuna poetul? Sau conteaza ce intelegi tu din ce-a vrut el sa spuna? Nu ca n-as aprecia viziunea criticului, om educat si bun manuitor de cuvinte si el; dimpotriva, e de apreciat faptul ca acest om vine si impartaseste cu noi imaginea operei asa cum e oglindita in sufletul dansului. Dar asta nu inseamna ca toti tre\' sa simtim la fel, doamna profesoara. Cat despre tehnica, ea este un mijloc, nu un scop. Pentru ca, nu-i asa?, \"e usor a scrie versuri...\"

\"Razboiul sfarsitului lumii\" e o carte pe care am tocit-o (la propriu) cu privirea, dar sintagma e preluata din Biblie, bineinteles. Cat despre nefericire, ea cu siguranta exista; e acea stare care roade incet pe dinauntru un om pana cand lasa numai un cadavru care merge pe strada, injura, munceste, se uita la meci, injura, bea, ii arde una muierii ca a ars tocana, injura... Nu spun ca ea e singura responsabila. Sau poate ca este? Nu stiu... si nici nu vreau sa aflu curand.

Am uitat sa mentionez: Leiden, 19 octombrie 2002, 2:24 AM. :)
Se rupea ritmul acolo cu \"zice Ali\", asa ca am scos particica aia. Si ok, fara casatorie, desi... oh well, uite scriu ce mi-a venit prima oara in minte :)
Cat despre dulceata de cirese amare, tin sa va informez ca IMI PLACE (oare de ce nu se mira nimeni), si Ali nu vinde clipe in viata reala, dar daca nu zice \"mai poftiti pe la noi\" nu e el.

Abject de sincera... Dumnezeule, cum poate sa sune! :)

Am sa-ti dau dreptate intru totul, cu un mic si cat se poate de vioi amendament: tot ce spui tu se aplica FIX la acel soi de fericire pe care il cautam cu totii in adolescenta. Nici nu stiu cum sa-i zic; englezii ii spun \"bliss\", si nu stiu cum sa traduc; e acea stare de fericire tembel-vegetativa si cat se poate de egocentrica. Si cu tot respectul, ea e kitch-ul odios la care ma refeream in textul de mai sus.

N-am sa fac referiri la starea psihica a autorului cand a scris respectivele randuri; in definitiv ce rost ar avea. Dar fericirea pe care o cauta el e cea data de implinire, de satisfactia unei vieti neirosite... Si de altfel, textul e menit sa te puna pe ganduri, nu sa-ti ofere raspunsuri general valabile. Din simplul motiv ca nu exista astfel de raspunsuri.

Stau si ma minunez: e intrebarea ta intamplatoare sau voita? La ce imi trebuie de fapt fericire? La ce ne trebuie noua tuturor? Dreptul omului de a-si cauta fericirea si-a facut loc pana si in Constitutia SUA. Si, dupa umila mea parere, drumul pe care fiecare si-l alege in cautarea fericirii joaca un rol important in definirea lui ca OM.

Tovarase creator,

Creatia dumneavoastra ar putea fi o invitatie directa scrisa unui vampir modern - sau vampira, stim noi? - dar, vai!, ultimul vers o va goni iremediabil.

Altfel, ma alatur lui Anton si protestez impotriva constructiei \"cu cuisoare\". Imi place insa ideea de vin fiert...

Unele poezii iti povestesc de idealuri. Altele de sentimente, fie ele nobile sau ludice. Si mai sunt si cele care iti povestesc de viata pur si simplu, cu ganduri si dorinte cotidiene suprapuse peste un peisaj familiar. Si uite-asa se mai nimereste cate un poet talentat care admite cu sinceritate gandurile metafizice care i-au venit prin minte nu in Biblioteca Academiei, ci la coada la cartofi.

E vie poezia ta, poetule, si daca la capitolul \"forma\" as protesta vag apropo de penultima strofa, capitolul \"fond\" ma face sa stau si ma minunez.

citind, citind... Si luand aminte, pentru ca sunt aici sa-nvat. Poezia initiala nu se vroia ritmata, la vremea cand am scris-o credeam ca ruperile de ritm ii dau un \"alt fel\" de feeling. Am incercat totusi s-o indrept pe ici pe colo si s-o las sa curga asa cum ii sta bine unei poezii clasice, si rezultatul e cel de mai sus. Si acum, recitind-o, inteleg de ce imi spui ca ruperile de ritm stirbeau din sufletul poeziei.

Pentru cei care n-au citit-o in forma ei originala, iat-o mai jos:

Chronomicon
-----------

In gandurile mele se topesc ninsori
Si vantul sparge tacerea-n mii de stele.
Privirea mi-a amortit de-atata zbor
Si-acum se odihneste plictisita intre lalele.

Picaturi de ceata dintr-un pocal straveziu
Mi-ating buzele ca o parere.
Da coltul ierbii in sufletul pustiu,
Seminte metamorfozate in himere.

Degeaba mai scriu, degeaba mai sunt,
Cei ce au fost mi-arata pe cei ce vor sa fie.
In pumni strivesc o brazda de pamant,
Tarana dintr-o intreaga semintie.

Amurgul rupt in doua ma prinde ca un val
Si imi smulge pleoapele cu mana stanga;
Am fost o poveste, cautand un final...
In aripi se ascunde a mea osanda.

Asa-i cu scrierile din joaca, prinzi un gand si mergi pe firul lui pana la celalalt capat. Recunosc, sunt in stare sa scriu si mai bine de-atat. Si nu ma indoiesc ca pot si mai rau :)

Nu-mi place sa \"cer\" comentarii, dar de data asta am fost sincer curios. Am scris versurile astea mai mult pentru un joc al ritmului - zic eu in retrospectiva - si mai putin al unei idei. De obicei ritmul nu e decat un accesoriu, dar de data asta l-am lasat sa conduca. Si cum nu imi pot evalua obiectiv experimentul, m-am gandit sa-l arunc in groapa cu critici, sa vedem ce iese :)

Cat despre olandeza, de doua-trei ori pe an ma gandesc contemplativ ca poate ar fi cazul sa invat. Dar cum in tara asta toata lumea vorbeste engleza - serios, procentajul cred ca e peste 90% - si la universitate mi-au cerut engleza si nu olandeza, inca sunt la stadiul saptamana trei de studiu.

E scrisa din joaca, asa ca-si merita titlul. Asa cum ii spuneam unei prietene, poezia asta fie e tembela fie geniala :) . Am mentionat ca sunt Leu? Asta daca va intrebati de ce nu imi incape egoul in pagina.

Lasand gluma la o parte, as aprecia comentarii pertinente. Am venit aici sa invat, si dupa cat v-am citit, am de la cine invata. Asta daca aveti timpul si rabdarea sa-i mai indreptati pasii unui biet discipol ratacit pe aratura.

Mie imi place. Si refuz sa-mi bazez aprecierile pe metrul de croitorie :)

Mi-a placut cand am citit-o prima oara, imi place si acum, la a cine stie cata oara citire... Nici nu stiam ca esti aici, Dana, dar ma bucur ca te-am (re)gasit :)