azi mi-am propus să scriu

e un amalgam nefericit aici. adică și morgan freeman, și elemente ce țin de tehnologie, și cele ce țin de obiecte de igienă, și ceel care trimit la cele mai mari substantive (iubire, moarte, timp)...

e prea mult. trebuie aerisit, dată o corență lexicală și semantică. excesul de direcții sparge textul și nu mai rămâne din el mai nimic...

mădălina, mulțumesc pentru semn. voi medita la cele scrise de tine. poezia se vrea confuză. aglomerarea de teme și câmpuri semantice nu a fost întâmplătoare. ultimul vers e nuca din perete în mod voit. se pare că nu a ieșit mare lucru... voi reveni asupra textului.

dacă se vrea confuză, n-ar strica, la nivel de ton și chiar de timbru, o doză de ironie care să susțină asta, semn al conștientizării confuziei și al asumării ei.

am folosit mai mult sarcasmul în momentul în care am scris despre sărutul care miroase a colgate și despre atingerea care nu e catifelată, când am scris despre muște și am pus marile substantive să danseze pe...covor. ai dreptate, voi evidenția atitudinea mai mult.

uneori, subtilității îi reușește ceea ce ostentației nu-i reușește...

ce spun este că ironia subtilă susține mai bine decât sarcasmul forțat.

pentru că mesajul nu este unul revoluționar, căruia să i se preteze sarcasmul forțat...

așadar, poate nu de accentuare e nevoie, ci de rotunjirea unor colțuri. de simplificare, cu alte cuvinte.

am înțeles ideea. voi reveni mai târziu asupra textului, poate atunci voi citi cu alți ochi și voi cizela. momentan nu-mi vine să renunț la nimic. nu văd încă acele colțuri. mădălina, mulțumesc!

suavul săruit, de pildă. din moment ce spui că are aromă de pastă de dinți (apropo, nu văd de ce e nevoie să fie colgate, ce aduce asta în plus), și nu de micșunele, acel suav nu-și mai găsește rostul.

adică fie renunți la micșunele, fie la suav. pentru a fi ironică acolo nu e nevoie să le folosești pe ambele.

ăsta ar fi un exemplu de forțare, de ostentație...

finalul cu supa cosmică și morgan freeman nu face sens. dacă ai dorit o doză de absurd, iarăși e bomboană pe colivă, pentru că și confuzie, și sarcasm forțat, și absurd e mult. și e mult pentru mine una, cititor care mă întreb \"bine bine, dar până la urmă dar despre ce se vorbește aici așa de alambicat?\"

uite varianta mea, de care poți sau nu să ții cont. am încercat să o eliberez de ceea ce mi s-a părut tras de păr sau doar în plus:

chiar dacă ideile au același pol
și pe ecran văd about blank

am aruncat nada urmează răbdarea
în liniște imaginile, cârligul
mai citesc un mail mai mângâi
copilul pe frunte
privesc muștele se lovesc de
fereastra închisă

atingere aspră
calcar, mucagai

iubirea și moartea
își dau mâna cu timpul

chiar și așa, finalul tot îmi pare pretențios, fiind prea mulște cuvinte mari pe mm pătrat...

mucegai, desigur, oof

nu e rău! ai scuturat-o de tot. au rămas numai crengile. scot la final cuvintele mari și las un singur vers: cuvintele se scriu.