Poezie
cândva aveam aripi
1 min lectură·
Mediu
așa.
câteodată, îmi vine să vorbesc despre mine și tine.
soarele atunci îmi face cu ochiul și mă pune să caut prin umbră
norocul pe care l-am pierdut demult sub cochilia unui melc defunct.
îi fac semn astrului pe obrazu-i rotund și prea fierbinte,
iar el se înroșește de rușine. ba chiar
pot să-l privesc și în ochi ca și cum
ar fi ai tăi. cerul se aglomerează
cu lună, soare, cu stele și aripi tăiate de îngeri.
un copil chicotește și se bălăcește în sângele alb
ce curge din locul aripelor.
râde cu poftă de îngerii ce se târâie țipând muțește
și le promite că o minune se va întâmpla
până la urmă. eu tai, el le face să crească la loc.
îmi privesc umerii. rotunzi, acoperiți cu urmele buzelor tale.
nu se mai vede
nicio urmă.
001.265
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laura Danaila
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Laura Danaila. “cândva aveam aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-danaila/poezie/13982386/candva-aveam-aripiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.