Laura Aprodu

ai dreptate, dacă ăsta era sensul, dar tot mi se pare forțată alegerea. nu aș putea spune de ce. poate un pe curînd sau ceva de genul ăsta. la revedere mi se pare în continuare forțat stilistic.

Tot pâlpâind umbre de cruci
Doar candelele luminează
Când ai intrat, nu te mai duci
În cimitir, ce’i viu cedează

asta e strofa care strica poezia, dupa parerea mea. e cam facil scrisa.

aș fi spus mai degrabă ca un adio, în locul acelui la revedere. mi se pare puțin cam forțat acolo din cauza izului cetățenesc pe care îl conține acest la revedere. dar poate că mă înșel...

am citit toate cele trei poeziile postate de tine in site. talent ai. pentru exercițiu, îți sugerez să-i citești mult pe clasici. nici nu ai idee cîte răspunsuri găsești acolo. icît privește stilul scriiturii, cred că dintr-un oarecare simț al posesiei lași să se strecoare și unele versuri pe care le-ai putea evita la citirea finală și obiectivă. de exemplu,
\"Vei muri și tu oricum.
Fii fără grijă!
Ai o rezervare facută
pe numele tău.

În această antecameră a morții,
numită viață,
înainte de toate, îti spun:
mai ai doar câteva zeci de ani
de trait.\"

cu alte cuvinte, ambele strofe spun același lucru, altfel. poate ar fi mers să combini cumva sau să renunți la ceva. nu știu foarte sigur.

și mai multă atenție la greșelile de dactilo. contează dacă vrei să curgă lin lectura. succes!

primul vers m-a facut sa citesc pina la capat.

nu am intentionat legatura, dar e bine si asa

de mult nu am mai citit cu plăcere reală un poem. are de toate. mai puțin suficiente diacritice...

uite o traducere ad-hoc, de nu prea valoroasă stilistic de poezie închinată unui idol. e scrisă de Marina Tsvetaeva.Lui Blok

Numele tău e-o pasăre în mîna mea
O aşchie de gheaţă pe limbă
O singură mişcare a buzelor
Cinci litere
O sferă suprinsă în zbor
O tamburină de argint prinsă-ntre buze

O piatră azvîrlită-ntr-un ochi lin
Recunoscut ca suspin
Rostit rezonează-n lumină
Un tropot de copită în noapte
Un trăgaci cu sunet amplu
Strigat să se întoarcă în templu

Numele tău – înfiorare!
Numele tău – a ochilor sărutare,
Înfrigurarea tandră a pleoapelor îngheţate
Numele tău – întinderi de zăpadă sărutate.
Cheie, gheaţă, înghiţitură albastră – adînc
Numele tău e somn sfînt

cea-u-șes-cu, pa-ce! cam asta ar cadența și văd că nu numai pe mine m-a lovit asemănarea.
există, desigur, și cazuri de să le zicem ode reușite. dacă nu de-a dreptul geniale. citește poezia feminină rusă, bunăoară. marina țvetaeva sau ahmatova. ele obișnuiau să îl \"cînte\" pe pușkin, blok și alții. ai putea învăța multe despre cum să te înclini în fața vreunui \"greu\" în ale poeziei fără să pici în penibil, în sentimentalisme inutile și rime facile.

scuzată fie-mi franchețea, dar din punct de vedere stilistic, versurile tind vertiginos spre zero. mie mi se pare că ai versificat greoi, împiedicîndu-te de rimă, niște gînduri care ar fi șezut bine într-un jurnal grăbit. sentimentele vîrîte într-un poem nu duc la calitate neapărat. eu zic să te retragi nițel în iatac și să iei la puricat versurile. să le citești o dată. de două ori, de trei ori. pe urmă să te lași nițel în voia lor și abia pe urmă să încerci să le rescrii. altfel. sper că faptul că am fost atît de directă să nu te supere și nici să îți taie elanul. :)

darul este forma prin care armonizezi cu exteriorul. iar in iubire, nici nu poate fi altfel... nu? :)

ceea ce mi se pare ciudat este ca primesc comentarii exact la poeziile la care nu ma astept. adrian, cit priveste luciditatea, asta vine cu timpul si se aseaza unde trebuie in cadrul iubirii. contemplatia devine si ea astfel fireasca si inerenta. din punctul meu de vedere, exact astea sint asezonarile necesare.
multumesc de trecere

ceea ce mi se pare ciudat este ca primesc comentarii exact la poeziile la care nu ma astept. adrian, cit priveste luciditatea, asta vine cu timpul si se aseaza unde trebuie in cadrul iubirii. contemplatia devine si ea astfel fireasca si inerenta. din punctul meu de vedere, exact astea sint asezonarile necesare.
multumesc de trecere

mai mult ca perfectul la persoana a ii-a singular nu e \"luasei\", cum apare în versul \"o luasei tu și de data asta\", ci \'luaseși\'. !!! in rest, success

florin, aici eu am in general o mare problema. daca vei intra pe poeziile mele, vei constata ca titluiesc o poezie la o suta. titlangioaica sint la proza scurta. in rest, don\'t count on me... sorry:)

Oglinda lacului mă privește speriată
am o problema cu oglinda lacului, care mi se pare cam loc comun. e pacat de poezie sa nu revezi versul asta si sa cauti ceva mai original. nu crezi?

adevărul este că de mult nu am mai citit versuri așa de bine conturate.

seara mâna uită ce caută … și te caută pe tine
De patruzeci de zile plângi?
Îl știi pe luntraș?
numai seara îmi apropii mâinile căci inceputul dragostei este întotdeauna rugăciune

sau

Le-ai lipit cu ceară? – zice
Rău ai făcut!
căderea serii mă asurzește. Mă mai auzi?

uite că pe-astea le-aș mai citi o dată. luate la pas, parcă nu sînt poezie, dar per total încîntătoare!

zau ca nu am priceput! in primul rind ca nu e hai-ku, asa cum l-ai incadrat. si, scuzata fie-mi opinia franca, dar parca nici poezie nu prea e...

greata asta care ne apasa cotidianul... nu imi ramine decit sa fiu multumita cu faptul ca inca o putem transpune in versuri.

ceea ce s-a si intimplat. multumesc de trecere.