Poezie
iubire de primăvară
1 min lectură·
Mediu
la casa cu pridvor de floare
sub cerul ce-a uitat să caște
rămînem muți și de-a mirare
a gîndului care ne naște
au adormit prin șure caii
copitele stau pază nopții
și cîntecul subțire-al ploii
face inele-n balta porții
și ne-am pitit din nou în fînul
ce ni se joacă-n siluete
ca lacrima lucind argintul
trec vorbele încete-n cete
devale cerul se întinde moale
și culcă plopii frunza coaptă
eu te-nsoțesc în pas agale
ce-aș vrea să-ți spun se spune-n șoaptă
002.355
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laura Aprodu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 81
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Laura Aprodu. “iubire de primăvară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-aprodu/poezie/117055/iubire-de-primavaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
