Un om care caută nefericire

1 Februarie 2012 Am născut! Să-mi trăiască! Are vreun kilogram de celuloză, 513 pagini fix, cu tot cu drafturi alternative și, din fericire, e hermafrodit. Am fost cu ea în travaliu timp de 19 luni crunte, spre disperarea editorului meu, dar acum e gata. Se numește „Biblia nenorocirii” și va avea o viață lungă și frumoasă. O s-apară în prima ediție având pe copertă o poză semi-abstractă aleasă de nenorociții ăia fără gust de la editură, o să se vândă aproape ca la kilogram și eu o să fac niște bani buni. Apoi, după ce se va epuiza tirajul ăsta, cineva o s-o cartoneze și o să pună o poză mare cu mine pe ultima copertă, alături de niște vorbe de-ale mele despre roman , copiate probabil dintr-un interviu dat unei reviste pentru femei. A treia oară va apărea peste zeci de ani, când niște redactori de ziar vor dori să-și demonstreze că gazeta lor nu e de proști, așa că în fiecare săptămână vor scoate câte-un mare roman al literaturii, într-o copertă neagră, din piele sintetică, mirosind un pic a mușama de pus pe masă. Cartea mea, pentru că e voluminoasă o s-apară în două ediții consecutive. În prima, pe cotor, pe lângă numele meu scris cu litere aurite, o să fie un asterisc. În a doua, evident, vor fi două. Milioane de oameni mă vor avea în bibliotecă și nu mă vor citi niciodat㸠dar cărțile mele vor avea nemaipomenitul rol de a conferi echilibru estetic uniformei lor colecții de literatură. 3 Februarie 2012 Editorul meu a început să pășească din nou normal. Și-a scos morcovul din cur, iar acum zâmbetul lui nenatural de alb orbește pe toată lumea. A citit manuscrisul pe nerăsuflate într-o singură noapte și-a venit dimineața cu sticla de whisky acasă la mine. Mi-a spus că i-a plăcut „de s-a căcat pe el”. „Bă, tu nu-nțelegi cum stă treaba cu o carte ca asta. Toți puștii și toți scriitorii teribiliști de doi bani or să te venereze, bă. Mii de femei or să-ți citească cartea și or să zică că ești un misogin și în același timp or să se-ndrăgostească de tine. Deși ți-ai băgat-o în mamele la treij’ de persoane pe puțin, io tot aș fi în stare să-i dau cartea asta bunicămii de Crăciun mă, tu mă-nțelegi? Ești un mare prost că ești așa leneș. Dacă scoteai câte-o de-asta de până-n 150 de pagini pe an, eram boieri amândoi până acum.” 8 Februarie 2012 Sunt chemat la editură. Intru în sala de conferințe și toți se ridică în picioare și mă apaludă. Fac o plecăciune. Se aduce un tort și se desfac niște sticle de șampanie. Þin o cuvântare în care nu spun absolut nimic, deși vorbesc destul de mult, după care Marcel dă tonul la un „ mulți ani trăiască”, un „la mulți ani cu sănătate” și un „câte-un pic pic pic”. Niciodată n-am înțeles de ce la absolut orice ocazie la care e un tort se cântă prostiile ăstea. E un reflex românesc. Ar trebui la ziua mea să comand colivă de-acum înainte să văd dacă-i apucă să cânte veșnica pomenire. După mica celebrare, redactorii mă felicită că n-au găsit nici cea mai mică greșeală gramaticală în manuscris și că toată treaba e bună de dat la tipar. Mi-arată câteva monstre de copertă. Exact cum mă așteptam. Amalgamuri de dungi și pete ce încearcă să se lege în niște chestii concrete. Dacă era după mine, la cât de sătul sunt de coperți proaste, preferam una fără. Aleg intenționat pe cea mai urâtă . Pe un fundal violet, niște pete portocalii din care se conturează câțiva fluturi chicioși cu cranii pe aripi. Mi se spune exact ceea ce mă așteptam: „Mai discutăm”. 10 Februarie 2012 Dezbatere imensă la editură. În ce zi scoatem cartea? Bărbații sugerează 1 sau 8 martie. Femeile îi privesc acid, spunându-le din ochi că sunt idioți. „ – Care-i problema mă? Îl lansăm ca cadou pentru dame. - Mă Dane, tu crezi că dacă scoți carte scapi de luat cadou nevesti-tii? Să știi că eu ca femeie nu mă simt cine știe ce complementată, ba din contră, bă, sunt chiar jignită că-mi furați ziua aia care trebuia să fie pentru mine, femeia, și o dați pe cartea lu’ ăsta. Care e bărbat nu de-alta, că-n rest n-am ce-i zice, îi tânăr și frumușel luar-al dracului. „ Ãștia sunt oamenii care-mi scot cartea, ăștia care nici nu vorbesc ca lumea. Dar nici nu i-aș prefera pe alții. Tanti Lina are perfectă dreptate. Nu-mi permit să fur zilele femeilor. Arunc o propunere: „Ce-ați zice de 29 februarie?”. Se face rumoare în sală. Câțiva încep să scoată foi și să facă calcule de marketing? Poate fi perpetuată data? Nu prea. Tocmai asta îmi place. Se iscă o discuție încinsă, cum că ar fi o tâmpenie sugestia mea, dar în pur spirit de șatră confuză, ajungem să ne contrazicem și hotărâm că asta-i data. „Sunați la Cărturești băi... să știe ăia ca pe 29 scoatem cea mai tare carte a anului” 16 Februarie 2012 Marcel nu mă mai scoate din beții. Încearcă să mă prostească să-i semnez pentru încă două cărți la ei. O s-o fac, evident, mă cam doare-n cur unde iese cartea atâta timp cât se vinde bine, dar îmi place să-l frec oleacă la creieri și să fac pe niznai. 29 Februarie 2012 Lansare de carte. Mă simt chiar bine. Așa e la fiecare lansare. Sunt înconjurat de oameni mari, scriitori pe care-i citeam când eram mai tânăr ca pe Sfânta Scriptură. Acum stau la aceeași masă cu mine și mă pupă-n fund timp de câteva ore. „Eu l-am mirosit pe băiatul ăsta încă de când era un puști cu coșuri pe față și de abia îi dădeau tuleiele. Ziceai că-i speriat de bombe, dar eu am văzut că de fapt el era atent la tot ce mișca. Asta îl făcea aparte, atenția asta, care în timp s-a rafinat, curiozitatea de a vedea și a înregistra tot. Gesturi, obiecte, vorbe, tot.” Mânca rahat. M-am dus cu câteva nuvele la el când eram prin liceu și chiar eram aproape ud de frică. Mă aflam în fața unui monstru sacru al literaturii contemporane. După ce și-a aruncat ochii puțin peste ele, mi-a dat poanta aia răsuflată a lui Valery: „Domnule, nu aveți talent. S-ar putea să fiți un geniu. Dar eu la genii nu mă pricep.” Þin minte că s-a rupt ceva în mine, nu neapărat din cauza faptului că mi-a spus că n-am talent, pentru că tot ce făceam era să mimez la perfecție ce scriau ei ( era ca și cum ar fi spus despre ei înșiși că n-au talent) , dar lipsa de interes pentru literatură, putea ea să fie scrisă și de un retardat, tot găseai ceva în ea. Așteptam o observație de la el, o chestie concretă, un secret scriitoricesc care să-mi deschidă ochii asupra problemelor pe care nu le înțelegeam. Nimic. A încercat să fie miștocar cu poanta altuia și nici măcar nu m-a refuzat în stilu-i propiu. Gândul ăsta mi-a venit acum. Atunci, la masă, în fața tuturor invitaților, radiam și stăteam cu brațele încrucișate și cu în zâmbet încrezut pe față. 17 Martie 2012 Cartea se vinde nemaipomenit. Cred că-s mai citit decât Cărtărescu. Biserica Ortodoxă se atacă și e pe cale să mă dea în judecată. Sunt un blasfemiator, deși , în afară de titlu, n-am aproape nicio referință religioasă în tot romanul. E perfect, mai multă publicitate pentru mine. Oricum nu-s foarte popular în rândul babelor cu batic care merg la biserică. Mă opresc puștoaice pe stradă să-mi ceară autografe pe volum. În seara asta sunt invitat la emisiunea cu prezentatorul ăla care mi-e antipatic și mâine la ăla gras care a fost popă înainte. Toți, de la paria underground-iști pe care intelectualii îi pun la zid, până la membrii Academiei, au numai cronici favorabile. „Romanul este o încercare de a nu privi viața în adevărata înfățișare, pe de o parte strivită de călcâiul puterii, pe de altă parte de o intoleranță monstruoasă.” „Se pune accentul în primul rând pe contraste și necesitatea încadrării lor într-un sistem omogen, în care orice cauza își are efectul și orice senzație, antonimul ei. De la maxima plăcere până la teribilul dezgust – doar un singur pas.” Mă simt nemaipomenit. Copilul ăsta e mai frumos decât l-am văzut eu la naștere. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nici n-avea cum să fie altfel, l-am îngrijit prea bine în timpul sarcinii. 21 Mai 2012 Romanul se vinde mai bine decât cărțile cu vampiri. \"Nenorocirea lui Dodi, băiatul cu vise, din fașă până la momentul în care moare, îi atinge mai pe toți\" , zice Cotidianul. Nu-mi vine să cred că sunt vândut la același nivel cu romanele ălea de rahat din care ies filme de rahat. Încep să am îndoieli despre calitatea cărții mele. E ciudat, la ea par să rezoneze oameni din toate păturile sociale. Pițipoance de Dorobanți, pușcăriași cu înclinații artistice, studenți politehniști fără viitor, mame singure, gogomani drogați, șoferi de taxi, violoniste de mâna a treia, fermieri, bișnițari cu telefoane, actori care vor să facă dramatizări, utilizatori de HI5, echipa feminină de volei din Mizil, bloggeri, tatăl fostei mele prietene, hipioți, o doamnă cercetător specializată în chiropterologie, băiețași de cartier, canceroși terminali, coafeze, Tudorică care spală geamuri și tot timpul conduce o mașină imaginară, preoți și preoteste, profesoare de matematică nemăritate. Nu sunt eu genul de om care să pună prea mult preț pe opinia altora, dar chestia asta se aplica doar când toți ceilalți aveau opinii proaste despre mine. Mă încarcă cu niște energii deosebite gândul că paginile mele sunt răsfoite chiar în acest moment de sute, poate mii de oameni. 1 Iunie 2012 Uniunea Scriitorilor din România îmi dă premiu de excelență. Foarte plăcut sentiment, nici n-am băgat de seamă norodul de boșorogi mirosind a o colonie de pe vremea coloniștilor care mă pupă slinos pe obraz, zgâriindu-mă cu mustățile lor de morsă. Oficial nu mai urăsc lumea. 12 Iunie 2012 Mi-am cumpărat un Ford Mustang. „Muscle car” american, evident, știrbit de potențial din cauza drumurilor de rahat și reglementărilor europene. Romanul meu se va traduce în engleză și franceză. 15 Iunie 2012 Sunt chemat la uniune. Ne adunăm în sala oglinzilor și ne întindem la o discuție, care mai târziu o dă în chermeză. Spre bucuria mea, subiectul principal e minunata mea carte. Jubilez. Cineva mă întreabă foarte simplu: „ce urmează meștere?”. Habar n-am, chiar habar n-am. Nu m-am gândit, eram prea ocupat să savurez momentul și vinul. 22 Iulie 2012 Am revenit din vacanță. Am petrecut aproape o lună prin Vama Veche și litoralul românesc în general. A fost superb. Mi-am permis luxul de a fi boem cât am dorit. Muzică, băutură, poezie, iarbă, mare, dragoste, foc, pește, nudism. Romanul meu se va traduce în nemțește și în italiană 25 Iulie 2012 Mă așez în fața calculatorului și aștept să-mi iasă ceva din minte ca să pot să scriu. Am mii de idei și de gânduri. Frânturi de momente din vacanță și întâmplări ce trec de la hazlii la sadice, de la confuze la erotice. În creier e ca într-un birou dezorganizat, doar notițe scurte lipite peste tot, nicio foaie nemototolită sau nepătată de cerneală. Consum niște dezinhibatoare pentru a-mi așeza informația în cap. Degeaba. După trei ore, cursorul de pe ecran încă pâlpâie în colțul stânga sus. Adorm cu sticla în mână. 26 Iulie 2012 Mahmur. 30 Iulie 2012 Am petrecut 3 zile în care n-am făcut nimic decât să gândesc. Am mers la restaurant de unul singur și mi-am mâncat friptura fără să scot un sunet. Încerc să culeg tot ce m-a îmbogățit în ultima vreme, toate stările ălea, pe care și-acum mi-e greu să le descriu. Ajung din nou în fața calculatorului. După două ore am scrisă o propoziție. O șterg. Am încercat cu alcool, acum iau ceva mai puternic. Mă las dus de val. Dimineața reevaluez ce am scris. Patru pagini în care am descris un om cu față de bicicletă 1 Septembrie 2012 Nu merge. Am stat nopți la rând și am privit ecranul alb încercând să scot măcar o afurisită de propoziție bună. Restul nopților le-am petrecut ținându-mă ocupat cu chermeze și alte prostii frivole. M-am ținut ocupat ca să am un pretext pentru care nu scriu. Pe Marcel îl doare în cur, numai ce și-a trimis fiul la facultate în Belgia pe spinarea mea, deci n-are de gând să mă preseze pentru următorii ani sau cât dracu’ s-o mai vinde și porcăria aia. 15 Septembrie 2012 N-am mai ieșit din casă de o săptămână, nu m-am mai bărbierit de două și n-am mai făcut duș de 5 zile. Stau pe youtube toată ziua și mă uit la pisici cântând „jingle bells”. Am învățat să fac origami. Am un cocor, o broască, un pinguin, un hipopotam și un cățel. Am pus mâna pe acordeonul vechi a lui bunică-miu. Am dibuit „Smoke on the water” de la Deep Purple și „Nothing else matters” de la Metallica. Mă cac în el de scris. Am învățat să fac trucuri cu cărți. Te pun să alegi orice carte, să o bagi în pachet și apoi îți pun mâna pe încheietură și mă fac că-mi dau seama ce carte ai ales după pulsul tău. Mă piș pe ea de literatură. Filmulețe cu piese de domino care cad, karaoke pe Rolling Stones, poker online, filme porno, un sport stupid cu pahare, m-am apucat de World of Warcraft. Romanul meu s-a lansat în Marea Britanie și e un succes. Se va mai lansa în Franța, Germania, Italia. La editură s-a comandat traducere în spaniolă, norvegian㸠suedeză, finlandeză, turcă, portugheză, olandeză și o prelucrare a traducerii în engleză pentru SUA. 28 Septembrie 2012 N-am mai părăsit casa. Nu dorm. Am realizat de ce sunt secat. E fericirea de vină. Am fost prea fericit și acum trebuie să plătesc pentru asta. Mi-a mers prea bine și material și spiritual. Acum sufăr consecințele. Niciodată nu s-a născut artă adevărată din fericire, doar din tânjirea ei. Cât am fost un student amărât, cu 5 oameni într-o cameră de cămin de 3 locuri scriam mai dat dracului decât oricând, chiar și „Biblia nenorociților”, o am bazată pe sute de notițe din facultate. Când mâncam sardine cu eugenii pentru că nu mai aveam bani de pâine, când mă ștergeam la cur cu cursuri pentru ca n-aveam bani de hârtie igienică, când am chelit salcâmul din campus de la cât ceai am făcut din el, atunci aveam geniul. Când îi uram pe toți șmecherii care luau note mai mari ca mine pentru că dădeau șpăgi, deși eu învățam pe rupte, când am petrecut trei săptămâni în spital pentru că m-a lovit un țăran cu mașina în timp ce treceam pe verde, când m-a bătut taicămiu la douăzeci și doi de ani de m-am căcat pe mine pentru o amendă c-am spart un geam, atunci eram scriitor în toată splendoarea mea. Eram scriitor în minte, în talent și în condiție. Acum nu sunt decât un rahat cu bani 4 Octombrie 2012 În fiecare seară plâng ca un copil în fața monitorului. Imprimanta stă de ieri în vitrina bibliotecii mele, dar n-am îndrăznit s-o mut.Am aruncat-o acolo de nervi aseară. Arată nemaipoment grămada aia de cioburi, plastic, metal, hârtie și lemn. Distrugerea e superbă 9 Octombrie 2012 Am decis. Mă voi neferici încetul cu încetul. Durerea o să fie de zeci de ori mai rodnică pentru că voi cunoaște și pierderea, nu doar lipsa. Măine o să-mi dau mașina la casat. N-o să iau nicio primă de rablă pentru ea. O s-o duc la concasor și-o să privesc tot spectacolul. O să mă uit cum frumusețea mea de mașină, care consumă 19 litri la suta de kilometri, o să se transforme într-o grămadă de fierătanii de nici jumate de metru cub. Sper să mă doară și să-mi mușc buzele de ciudă când o să mă gândesc la câte femei am avut în mașina aia pe timpul verii. 15 Octombrie 2012 Plec la promenadă. Am lăsat ușa de la casă larg deschisă, am stins toate luminile și am pus obiectele de valoare la vedere.Am dezactivat alarma. Am scos până și plasma din priză ca să nu-i fac probleme celui care s-o încumeta. Mă duc să mă îmbăt. 16 Octombrie 2012 Casa a rămas neatinsă, doar că cineva a închis ușa. Prostia asta nu numai că nu m-a nefericit, ba din contră, mi-a infirmat percepția despre lume. Nu sunt hoți la toate colțurile care așteaptă să te jefuiască, unii sunt chiar într-atât de binevoitori, încât au grijă să nu fii furat. O suspectez pe vecină-mea, tanti Irina. 22 Octombrie 2012 Îmi duc toate economiile și le joc la cazinouri. Să-ți spargi banii pe droguri și în cazinouri sunt unele dintre cele mai decadente metode de a pierde bani. Cu puțin noroc, dimineața n-o să am bani nici de bilet de autobuz spre casă. O să mai cer o carte la blackjack când am deja 20, o să fac bluffuri proaste la poker, o să pariez de 50 de ori sume mari pe un singur număr la ruletă, doar-doar m-oi ruina până când răsare soarele. 23 Octombrie 2012 Am pierdut toți banii și am făcut vreo 9 kilometri până acasă pe jos. Din păcate, n-am simțit nici cea mai mică urmă de regret. Faptul că mi-am satisfăcut dorința de a pierde toți banii, de a acționa numai conform voinței mele, n-avea cum să mă nefericească. Aparent, fericirea mea n-a ținut niciodată de bani. Bine, au ajutat, dar acum văd că mai puțin decât credeam. Trebuie să învăț să fiu nefericit cu tot ce am. O să-mi cumpăr o mașină mai scumpă decât prima. Trebuie să învăț să fiu nenorocit ca toate vedetele ălea care-s exploatate ca niște găini de ouă. Sunt nefericite, deși au munți de bani. Cartea mea e tradusă în 6 limbi și e publicată în 9 țări. Bestseller în fiecare dintre ele. 28 Octombrie 2012 Am căutat tot orașul să-mi iau bătaie. Am mers prin Ferentari să mă dau la smardoi, dar au zis că-s nebun la cap. Credeau că le aduc poliția dacă se ating de mine, se vedea prea evident că o căutam. Tot ce am reușit, e să primesc o palmă de la una pe care am tras-o de fustă. 7 Noiembrie 2012 Săptămâna asta am agățat o femeie în oraș. E cam de aceeași vârstă cu mine și mi-a citit toate cărțile. Am scos-o la cină în fiecare seară și am avut grijă să ne simțim cât mai bine. Am adus-o la mine și am făcut dragoste de două ori. Încerc să mă gândesc mereu la ea. Sunt atent, grijuliu, o complimentez des și îi mai trimit câte-un buchet de flori la muncă. Idealizez fiecare trăsătură a ei, încerc s-o fac în mintea mea mai frumoasă, mai blândă și mai isteață decât e, în speranța că mă voi îndrăgosti de ea și o voi face să-mi frângă inima. Puține nefericiri sunt mai mari ca inimile frânte. 15 Noiembrie 2012 Îi propun Mihaelei să mergem într-o vacanță romantică în Bahamas sau în orice alt loc cald, desigur pe cheltuiala mea. E flatată, dar îmi spune că ne cam grăbim. Deși nu-mi convine (pentru că de abia aștept să pot să scriu din nou) , are dreptatea ei, oricât de mult aș încerca să-mi induc starea de îndrăgosteală, n-ar fi la fel de natural dac-aș zori-o. 16 Noiembrie 2012 Realizez că n-am folosit momentul de ieri la potențialul maxim. Puteam să folosesc refuzul ei ca pe una dintre primele picături care să umple paharul. O scânteie care să aprindă în mine lada aia plină de artificii a emoțiilor intense: Îndoială, „ține la mine sau nu?”. Gelozie, „are pe cineva?” . Disperare, „de ce nu vrei să fii a mea?”. E mai mult decât clar că nu sunt destul de îndrăgostit de ea, încă îmi mai raționez deciziile. 25 Noiembrie 2012 Mihaela nu e o femeie care poate fi iubită, nu de mine cel puțin. E foarte ușor iritabilă, are sânii urâți, e ridicolă când râde, n-are deloc fantezie, are gropițe (multă lume le consideră drăguțe dar eu le detest), când își ridică brațele se vede un început de carne atârnândă (semn că la bătrânețe o să fie numai falduri), crede în corectitudine politică și cedează la ceartă. Când facem sex are un suflu greu pe care mi-l dă direct în ureche și-și bagă unghiile cele mai sensibile zone posibile. O urăsc, o urăsc, o urăsc. 26 Noiembrie 2012 Mă gândesc să o cer în căsătorie pe Mihaela. E genul de femeie pe care dacă aș avea-o alături toată viața, mi-aș blestema zilnic existența. E perfectă. Dacă nu pot să sufăr din dragoste, să sufăr măcar de opresiunea ei. E nemaipomenit! E o soluție perfectă! Să fiu legat de ea printr-un contract legal, pe care dacă vrei să-l desfaci, trebuie să treci prin procese și partaje mizerabile. GENIAL! Să tânjesc după femei adevărate, care au coloană vertebrală și sâni frumoși, dar să vin acasă în fiecare zi la diforma asta. Nemaipomenit! Să mănânc de trei ori pe săptămână macaroanele ei cu brânză ce au gust de azbest. Formidabil! Să mă frece la cap că sunt un bețivan și un porc, când mie îmi zvâcnește capul a mahmureală. 27 Noiembrie 2012 După un discurs siropos despre sentimentele mele, care sunt atât de adânci încât mă înec în ele, reușesc s-o prostesc pe Mihaela să se mărite cu mine. Sunt sigur că o cam doare în cur și pe ea de fapt de mine, dar promisiunea unei vieți lipsite de griji materiale, un SUV nou-nouț și un card cu care să facă shopping cât vrea, i-au dat un imbold de romantism autentic. I-am spus că vreau ca totul să se întâmple cât mai repede, pentru că nu mai pot concepe nicio zi din viață fără ca ea să fie aleasa inimii mele. 7 Decembrie 2012 Sunt bărbat însurat. Ceremonie nu foarte mare, cât am putut și noi să organizăm într-un timp atât de scurt. Din păcate, la nuntă am fost cel mai fericit om din lume. Nu pentru că mă însor, ci pentru că mi-a ieșit pasiența cu proasta asta și că de-acum o să fiu nefericit toată viața mea înainte. 8 Decembrie 2012 Sunt din nou în fața calculatorului. Nevastă-mea țipă la mine de ce nu am plecat în luna de miere. Perfect. Reușesc să scriu un sfert de pagină destul de bun. 20 Decembrie 2012 Să mă cac în ea de proastă. O treabă a avut și ea, și nu și-a făcut-o. Era de datoria ei să mă enerveze și să fie pisăloagă. Tot ce-a făcut zilele ăstea, a fost să meargă la shopping. M-a sunat un prieten și mi-a zis că a vazut-o cu un malac în oraș. Poate să și-o tragă cu ce animal vrea ea, atâta timp cât îmi face viața mizerabilă MIE. N-am scris mai nimic. Mă rog la orice divinitate e în raza mea de acțiune în momentul ăsta, mă rog până și la scriitorul ăla de SF-uri proaste ale scientologilor, mă rog să fie mâine într-adevăr sfârșitul lumii pentru că nu mai pot să trăiesc așa. Nu am mai avut un somn liniștit de-o noapte de 5 luni. N-am avut o secundă de pauză în creier, o secundă în care să nu răstorn fraze în mii de moduri, în care să nu încerc să văd oameni, să văd locuri și să doresc să le trec pe foaie. Sunt nenorocit. Sunt ca un mut care vrea să cânte, sunt ca un orb care vrea să picteze. Sunt un Beethoven care n-a mai compus și un Van Gogh care și-a tăiat și venele odată cu urechea. Asta e nefericire! E cea mai mare tragedie a vieții mele. Și o să plesnesc. O să plesnesc și o să mor, pentru că sunt exact ca un constipat acum. O să plesnesc când o să mă umplu de ură de sine. Mă urăsc. Singurul lucru bun din mine nu mai vrea să iasă, vrea să stea acolo înauntru și să se infecteze. Am fost nominalizat la premiul Nobel 21 Decembrie 2012 N-a venit sfârșitul, poate ar trebui. Nu mai văd rost. Scriu ceva până la 1 ianuarie sau îmi fac singur sfârșitul. 31 Decembrie 2012 Jurnalul ăsta a devenit inutil și de mâine chiar n-o să mai însemne nimic. Mi-a consumat timp și mi-a dat prilejul să mă consum. Peste câteva ore ori voi fi prea ocupat cu scrisul ca să mai am timp de el, ori nu voi mai fi deloc. E ciudat, de fiecare dată când m-am întrebat cum mi-aș petrece ultima zi din viață, m-am gândit că m-aș bucura de ea din plin, dar niciodată n-am crezut c-o s-o trăiesc încercând s-o nenorocesc cât mai mult.