Poezie
Plecare
2 min lectură·
Mediu
Are de-o oră capu-n palme,
E greu în mâini și-i obosit.
Închide ochii și adoarme
Dar îl trezește-un piuit.
Era o sâmbătă geroasă,
Asfaltu-ascuns pe sub polei
Și-era ceaț-așa de groasă
El conducea în stânga ei.
Lumina zilei era slabă
De nu vedeai doi metri-n față
Iar ea era un pic în grabă;
Mașina lunecă pe gheață.
Și se roti de patru ori
El scoase cheia din contact.
Se-apropia un camion
Dar era prea târziu. Impact.
El s-a ales cu coaste rupte
Ea-fost strivită sub mașină.
De patru zile duce lupte.
De patru zile duce-o vină.
În somn atât de-adânc frumoasa
Doarme cu-n chip îndurerat
Și nici nu ar mai fi în viață
De nu ar fi un aparat.
Aleargă doctori și-asistente
S-oprească lungul piui.,
El n-are inimi suficiente
Să vadă ce-are de privit.
Ar vrea să moară-n clipa-aceasta,
Căci aer nu mai are-n piept.
Îl doare inima și coasta
Și nu mai poate să stea drept.
Chircit pe-un scaun stă de veghe,
Din sală trist un doctor iese
Cu mângâiere-n glas să-i deie
Această neagră,sumbră veste.
Intră zâmbind-napoi în sală
Sperând că poate-i doar coșmar
Era și vânătă și pală
și aerul era amar.
Stă în genunchi pe lângă pat
Și o sărută-ncet pe frunte.
Se-apucă singur de cântat,
Cu girjă mare-n amănunte.
Coboară la urechea ei,
Deschide gura și șoptește.
Că i-a luat niște cercei
Și știe sigur că-l iubește.
„Sper c-ai plătit dragă chiria
Și rata de la telefon.”
Dar însă ea plătea acuma
Numai simbria lui Caron.
002.384
0