Poezie
Illo tempore
1 min lectură·
Mediu
Illo tempore
și vântul de plânge,
de spinii mărăcinilor
se umplu de sânge,
scapără cuvântul
și-n hotarul simțirii
se surpă
orizontul –
cu mine nu-i cine să murmure grai,
nici rugăciune, și vai,
nici destrămare,
nici urlet de disperare
nu tulbură adâncul oglindit
al închipuirii –
deși să fug aș vrea,
totuși, totuși mă reține
acest negru catafalc
pe care-n dor de moarte calc,
deși încă-s în legea firii;
oprita moarte o degust
în toate zilele trăirii.
002.715
0