Kerkmann Gina Raluca

M-am afundat în peștera cuvintelor grave, nerostite. Mi-am umplut ulciorul cu uleiul Din strivirea mincinoasă a petalelor tale Ȋnroșind troienele nesfârșite dintre noi. S-au umilit capetele

Arde pădurea și plânge cerul, Şi-amurgu-i roșu de-atâta jale, Fug căprioara, linx-ul și jderul, Ruguri de brazi prăvăliţi pe cărare. Şi brazii tineri își plâng sortirea, Cu-mbrăţișarea de flăcări

Azi vreau să mă îmbrac în negru toată, Urăsc culorile din curcubeu, Atât mai pot să fac și poate-odată Le voi recombina pe placul meu. Iertaţi-mă voi violet și verde, Voi... gri, maro și-albastru

de peste timp, din veacuri depărtate, apare-un om...zidar...și totuși zeu, biet truditor cu mâinile lucrate ce-a plămădit lăcaș lui Dumnezeu! bucata lui de cer a dăruit-o, umil zidar în cântece