Frânturi din râuri rupte.

M-am îngropat în abisul oaselor. M-am scufundat. Când mi-am strigat că sunt la fund am turnat peste mine marmura albă a ochiului meu stâng, să-mi întărească trupul moale de sub adâncul ce-l apasă. Am rămas acolo ca o sculptură vie, cu ochii morți, sub apă, între oase. Acolo, în oceanul rece se-mprăștia ecoul vieții. Privește pământul Din mâna ta caldă! Privește mormântul Pe trupul cel rece! Din ceas de jăratic te-a ridicat Cuvântul. Din fruntea ta albă va pleca tot gândul. Ascultam ecoul jertfei: Prometeu striga,înlănțuit, pe-o stâncă din Caucaz, iar vulturul îi potolea lui Zeus foamea, cu necaz. Ana plângea iar zidul n-o oprea căci viața-i primea: \"- Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strânge, Viața mi se stinge!\" Ascultam ecoul păcii: Ciobănașul cum vorbea, prin frunte-i curgea gândul ce-l avea, moartea ce-o simțea, nunta ce-o visa: \"Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea, C\'am avut nuntași Brazi si păltinași, Preoți, munții mari, Paseri, lăutari, Păsărele mii, Și stele făclii!...\"