Jianu Liviu-Florian

Câți ani ai, Doamne?
Câte cruce în cuie
Îți bat și acum
Precum și în veșnicie...

Cugetare - 271

„Oare de ce unii oameni, educati la scoli inalte si botezati in Numele lui Hristos, se indeparteaza de crestinism si se daruiesc cu totul filozofiei si teoriilor omenesti, afirmand ca ele contin mai mult adevar decat crestinismul? Din doua motive se intampla aceasta: fie dintr-o intelegere cu totul superficiala a crestinismului, fie din cauza pacatelor. Mintea superficiala nu-L poate primi pe Hristos, ea fuge de El precum criminalul de curtea de justitie. Crestinii pacatosi si superficiali au fost de-a lungul timpului tot atat de revoltati impotriva crestinismului ca si paganii. Celor superficiali si culpabili le-a fost intotdeauna mai comod sa se scalde in baltoaca noroioasa a cugetarii omenesti, decat sa se arunce in adancurile riscante ale lui Hristos. Pe cei care Il urmeaza cu credinta, Hristos ii cheama mereu la adancimi tot mai mari, precum i-a spus Sfantului Apostol Petru: Mana la adanc (Luca 5:4). Sfantul Marcu Ascetul zice ca legea lui Dumnezeu se pricepe in masura in care implinesti cu fapta sfintele porunci ale lui Dumnezeu:”Ignoranta il face pe om sa graiasca impotriva a ceea ce ii este de folos, iar obraznicia inmulteste pacatul””.

„Proloagele de la Ohrida” – de Sfantul Nicolae Velimirovici – pag. 271

S-a fost scris un roman: \"Ultimul mohican\". Poate, domnia-ta ai scris un pamflet numit : \"Ultimul crestin\".

Te inteleg atat de bine. Mie imi era frica pentru ca nu aveam nici-un Dumnezeu. Dar cat de frica de frica iti poate fi cand il ai pe Dumnezeu langa tine?

Care pacat?

Care pacat? Noi nu avem pacate,
De libertate noi am fost nascuti,
Si mama noastra este libertate,
Si tata – libertate la cei multi –

Care pacat? Noi n-avem radacina,
Suntem copaci cu frunzele in cer,
Noi nu avem nici-un pacat, nici vina,
Suntem o turma fara de oier –

Care pacat? Ce stranie relicva
Pe lumea cea frumoasa ne aduci!
Pacatul, poate, e la tine-n tigva,
Tu esti pacatul cuibului de cuci –

Care pacat? Noi nu avem pacate,
E un cuvant ce n-are inteles,
Cautati-l in biserica, ca poate
Doar ea, pacate, are, pe ales –

Care pacat? Iar dogme, iar restrictii?
Cand suntem pregatiti sa roadem tot,
Titei, ocean, in libertatea mintii
A celor care liberi sunt, si pot?

Care pacat? Ce goala odisee,
Sa tot repeti ce nici macar nu stii,
Lasati-ne, duceti-va-n Egee,
Caci sunteti morti, voi, robii lui, de vii –

Care pacat? Ce mare-i Universul,
Si ce frumos este pamantul tot,
Lasati-ne in libertate versul
Fara pacat, noi suntem cei ce pot!

Care pacat? Ce moaste putrezite
Ne tot plimbati prin minte, si la nas,
Noi suntem liberi, fara de ispite,
Ca din pacat, atat ne-a mai ramas

Care pacat? Ce fruct oprit? Ce lume
Din care n-avem dreptul sa gustam?
Ce judecata? Dumnezeu? Ce hume?
Tovarasi! Suntem liberi? Sa votam!

Prin vot deschis si liber, sa fim zeii
Care, condusi de altul, se conduc,
Care pacat? Lasati-ne cu zmeii,
Cu tot priveghiul vostru cel caduc –

Care pacat? Noi suntem Dumnezeii…

\"Despre Sfantul Visarion s-a zis: Odata toti fratii erau stransi in biserica la rugaciune. Staretul s-a apropiat de unul dintre ei care pacatuise si i-a poruncit sa iasa din biserica. Monahul s-a indreptat supus si umilit catre iesire, iar Visarion i-a urmat lui zicand: \"Pacatul lui l-am facut si eu!\"\"

\"In tabara saracinilor l-au intrebat pe Chiril:<> Iar Chiril a raspuns:<< Dar daca s-ar scrie doua porunci intr-o singura lege si s-ar da oamenilor spre implinire, care om ar fi mai bun implinitor al acelei legi: cel care ar respecta doar o singura porunca sau cel care le-ar respecta intocmai pe amandoua?>> La care saracinii au zis:<< Desigur, cel care le-ar respecta intocmai pe amandoua\". Atunci Sfantul Chiril a zis mai departe:<< Hristos Domnul nostru ne porunceste sa ne rugam lui Dumnezeu pentru cei care ne prigonesc, si chiar sa le facem bine, dar El mai zice: Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul sau sa si-l puna pentru prietenii sai (Ioan 15:14). Iata de ce induram noi toate ocarile si batjocurile dusmanilor nostri care cad asupra fiecaruia dintre noi, si ne rugam pentru cei care ne fac raul noua, ca persoane luate individual; dar cand este vorba de rele care se abat asupra fratilor nostri mai slabi si obstii noastre celei largi ( societatii noastre ), atunci ne batem pentru fratii nostri si ne aparam unii pe altii, punandu-ne viata unii pentru altii, asa incat voi sa nu puteti lua in robie sufletele si trupurile fratilor nostri, ca sa se piarda in gheena si sufletele si trupurile lor\".

\"Proloagele de la Ohrida\" - de Sfantul Nicolae Velimirovici - pag. 558

Beau și eu, beau, și beau
Bahică

Beau și eu, beau, și beau, că se consumă
În fiecare zi, pe lume, brumă,
Beau și eu, beau, și beau, că e război
Și în paharul băuturii de apoi,
Beau și eu,beau, și beau, că nu mă crezi
Când îți arăt, cum pasc, pe tine, iezi –
Beau și eu, beau, și beau, că lumea n-are
O inimă, în loc de buzunare, ( o inima, macar, in buzunare)
Beau și eu, beau, și beau, că cresc într-una
În noi, și lanțul libertății, și minciuna,
Beau și eu, beau, și beau, și mă răpune
Tot ce consimt, dar viata noastră nu e, ( dar visul nostru nu e )
Beau și eu, beau, și beau, până mă clatin
Ca istovirea frunzelor de paltin,
Beau și eu, beau, și beau, și nervii-mi spun
Că doar în băutură nu-s nebun,
Beau și eu, beau, și beau, că am copii
Și cad și ei, și nu îi pot opri –

Beau și eu, beau, și beau, ce nu se spune,
Beau și eu, beau, și beau, din rugăciune…

WC-ul de la Manastirea Raraului
- impresii de pelerinaj

Lucrul care te impresioneaza de la prima aruncatura de ochi la manastirea Raraului este WC-ul. Cladit cu temeincie dupa cele mai indraznete arcuiri peste timp ale ipostasului spiritual, WC-ul de la manastirea Raraului se constituie intr-o roata Telurica de foc, o temelie cosmologica vibrand de pioasa meditatie asupra lumii noi. Aruncat ca de o mana nevazuta peste o gigantesca prapastie, WC-ul de la manastirea Raraului impresioneaza, mai inainte de toate, prin dimensiuni. Drumul spre cuibul semet al arcadelor de lemn si piatra este abrupt si piezis, simbolizand triumfalism si solemnitate. Dar groapa WC-ului de la manastirea Raraului este un adevarat abis. Sa ne gandim, intr-o strafulgerare divina a mintii, cata materie prima de cea mai buna calitate nu inghite, zilnic, aceasta imensa groapa. Cate 74 de milioane de barili de petrol, pe zi, nu trec, prin pronia divina, mai intai, prin rugaciunile monahilor manastirii, apoi, prin bucatele lor de pe masa, pentru ca, in cele din urma, ca o imensa usurare universala, sa nu ajunga, din intestinele lor subtiri, groase, anusuri, direct in aceasta groapa. Lucrul care m-a uimit, in primul rand, la acest WC-u, a fost spiritul de prevedere al arhitectilor universului, atenta dimensionare a gropii WC-ului, in care sa incapa, peste milenii, nu numai titeiul intregului Pamant, nu numai marile si oceanele lui, nu numai aerul, ci – la nivel Galactic – tot ceea ce intra pe gura acestor inutili rugatori, si le iese prin fund. Ma rog, si prin fata. Marele Arhitect al Universului, care si-a dat binecuvantarea la sfintirea acestui magnific lacas, Creatorul tuturor viselor, are o hoarda de aur, o nastrapa de marfa, de sfinti geniali: privind prin gaurile – eu am privit printr-o singura gaura, cea pe care o ocupam – WC-ului de la Manastirea Raraului, realizezi, intr-o singura clipita de ochi, si zadarnicia, si nemernicia postului crestinesc. Caci cu cat mai avan postesti, cu atat haznaua WC-ului de la Manastirea Raraului se umple mai anevoie. Dar cum sa ne facem o grija, macar, ca un lucru fara fund, precum groapa WC-ului de la manastirea Rarau, sa se umple vreodata cu resursele de materii prime si energie ale Universului, cand groapa Wc-ului de la manastirea Raraului nu are limite, macar imaginate? Credinta moderna declama: consuma (si gandeste) fara limite, sau cu limitele cat groapa Wc-ului de la manastirea Raraului, adica – infinite. Tragem atunci concluzia ca Dumnezeu si calugarii lui cei mai nemernici de la WC-ul de la manastirea Raraului consuma resursele de energie si materii prime ale Pamantului si intregului Univers, dovada – chiar groapa fara fund a WC-ului de la manastirea Raraului – in timp ce restul omenirii, conform legilor liberei concurente, si credintei de piata, ramane sa se multumeasca doar cu libertatea – oferta paradisiacă și a dracului - si democratia – adica libera alegere a Idolului care promite cel mai mare consum, si mai si face cat si ce poate, pentru aceasta. Ce sa va mai spun despre divin inspirata amenajare si decoratiune interioara, stocaturi, furnituri, gresii si faiante, marmure de Carrara, si cornul abundentei de pietre – pretioase, care desavarsesc chiuvetele si scaunele cu totul si cu totul de aur ale Wc-ului de la manastirea Raraului. Este drept, Wc-ul de la manstirea Raraului nu beneficiaza inca de o Autostrada a Soarelui, care sa ii puna in valoare contributia hotaratoare la mersul culturii si civilizatiei umane, de la Origini, si pana la Renastere, cel putin. Dar nu ne indoim ca prin rugaciunile ecumenice ale Rugatorilor Universului Wc-ul de la Manastirea Raraului va avea parte de o Autostrada a Invierii. Macar atata timp cat se mai poate trage, inca, apa.

Nu merit, Stefane. Eu sunt o ruina crestina.

Lumina cea desculta



Te-ntreb pe Tine, Doamne, care nu faci greseli,

Cum sa arati la oameni, cu sufletul, greseala,

Cand parte esti din dansa, ii gusti si tu acreala?

In ochi cand ii porti carnea, te miri ca-s paraleli?



Te mira inca foarte eroarea unei lupte

De-a fi mai crud in toate, cand ti s-a dat sa vezi

Abia tarziu, in noapte, ca ai manat cirezi

Spre-un abator din care vin viermii sa se-nfrupte?



Cand n-ai crezut o viata – si-n neputinta, crezi?



Si-ai vrea din spatiul cosmic, sa mai intorci la brazda

Samanta razvratita a spitei omenesti,

Ei cresc spre infinituri - spre Domnul, tu descresti,

Ce nu ti-a dat o viata, cand ai cerut - azi – da –



Lumina-i care nu e un nerv sa nu te arza –



De-abia acolo-n miezul ce nu il poti patrunde,

Si chiar de poti, cuvinte nu ai sa mai anunti

Ce vezi, ce simti – caci totul pe Domnul il ascunde,

Cassandrele sunt bete, Proorocii sunt la nunti –



De-abia acolo, Doamne, te vad copil pe Tine,

Ai scutece de carne, si leagan – o Maicuta,

Cu fiecare tipat, mai faci cate-o minune -

Dar lumea-i de Lumina – nu vede bine-n bine,



Ranindu-se la deget, Lumina Ta desculta…



14 septembrie 2006



Cu respect,

Jianu Liviu-Florian

Daca presupunerea mea este adevarata, si anume Dumnezeul din tine, nu este, totusi, originalul, de unde procuri etalonul cu care compari Dumnezeul din tine?

Draga Stefan, te-am inteles cand spui ca atunci cand il simti pe Dumnezeu in tine poti sa te lepezi de el. Ai totusi un dram de grija sa nu fie un soi hibrid de Dumnezeu. Si gandeste-te nu numai unde te duce pe tine hibridul, tu esti atat de sigur de devenire, ci unde ii duce si pe cei care gandesc, sau vor gandi, ca tine.

Sa nu crezi ca sunt un habotnic. Am citit si inteles parerile din comentariile precedente. Iata cateva elemente:
Tu il rogi sa plece pe Dumnezeu:

\"îl rog să plece\"

Eu il rog sa vina.

Tu te pregatesti sa respiri lume noua:

\"mă pregătesc să respir lume nouă\"

Eu respir, prin proloagele ultimelor lecturi, lume veche.

Tu:

\"singur\"

Eu as dori sa nu raman niciodata singur.

sa nu ma intelegi gresit. Nu vreau sa vezi in mine un sectar care scoate cuvinte din evanghelie din context.
Aceste versuri, mai sus citate, m-au iritat.
Ultimele tin de o dorinta de a intra ca un copil in rai, dupa interpetarea mea.
Iti cer scuze daca te-am suparat.
Tot binele dumnezeiesc.

Cred ca nu am vazut eu bine, pentru ca nu pot justifica de ce nu imi place. Posibil sa fie o stare de moment. Imi repugna cuvantul \"scandal\". Sunt recunoscut drept un scandalagiu?

Nici dupa stele. Asemenea.

O poezie care nu imi place. De gustibus non disputandum.

“Asa cum omul de stiinta analizeaza cu minutioasa atentie fenomenele din natura, asa si noi crestinii ar trebui sa analizam cu si mai mare atentie fenomenele si lucrarile Harului lui Dumnezeu. Iata ce marturiseste unul din Parintii cei mari, adica Sfantul Ioan din Kronstat, despre fapta Sfintei Impartasiri: “Raman uimit inaintea maretiei si puterii de viata facatoare a impartasirii cu Sfintele Taine. O femeie varstnica, care scuipa sange si era atat de epuizata incat nu mai putea nici sa manance, a inceput sa se insanatoseasca din ziua in care am impartasit-o cu Sfintele Taine. O tanara care se afla deja in gura mortii a inceput sa se insanatoseasca, sa manance, sa bea si sa schimbe cateva cuvinte cu cei ai casei, incepand din ceasul in care a primit Sfanta Impartasanie: de unde pana atunci zacea chinuita de spasme in cea mai totala inconstienta, nemaiputand nici sa manance, nici sa bea de mai multe zile”. O, daca ar face fiecare preot asa precum Parintele Ioan din Kronstat, insemnandu-si cu atentia unui om de stiinta si cu dragostea unui om de rugaciune toate tainicele fapte ale Duhului Sfant pe care El le lucreaza vadit si cu putere prin Sfanta Impartasire a credinciosilor!”

“Proloagele de la Ohrida” – de Sfantul Nicolae Velimirovici – vol. I – pag. 722

\"dacă prezența mea nu-ți e de ajuns,
cum îți vor fi de ajuns cuvintele mele?\"
Oare ce ar reprezenta prezentele noastre fara cuvinte?
Sa intrebam un surdo-mut...

Splendid, Loredana! Adica, din cate inteleg eu, bunica ta traieste, si tatal tau avea grija de ea, dar ingerul sau pazitor l-a trezit ca sa ii dea o cana cu apa, si in acelasi timp sa te asculte pe tine la radio...