Jianu Liviu-Florian

Multumesc, Elena, voi lua aminte...

Bun găsit Mahmoud Djamal.
Jianu

Să nu-mi porți ură dacă nu-ți răspund,
la prietenia Ta, cu prietenie,
Așa ușor se vinde ea pe-un pfund,
Atât de greu se-nvață, și se scrie -

Mai bine să ne lege ea pe noi,
Cu adevăr, și cu o mână-ntinsă,
Decât să-i fim, pe stradă, Regii goi,
De care râde un copil.

Cu stimă,
Jianu Liviu-Florian

Nu. Are \"colț\".Îmi place.

Fericit sunteți, domnule Djamal, că mai aveți, până la capăt, o ultimă lacrimă.

Acord acestei poezii o stea într-un colț.

Este o poezie cu o dedicație specială, un recviem, de aceea orice comentariu critic din parte-mi, eșuează în ridicol...Singurul lucru pe care vreau să vi-l spun este acela că titlul mi se pare foarte interesant, când l-am citit m-am gândit că veți trata în poezie o altă norma a Pământului, norma lui Malthus, sper să fi transcris corect numele... Legat de ea, nu contenesc să mă întreb ce normă ar fi elaborat Iisus Hristos. Vă rog să îmi scuzați intervenția brutală în scoica durerii.

Cu respect,
Jianu Liviu-Florian
Cu respect,

Prea Strălucirea Voastră,

Îndurați la Curtea Diamantului care dă Lumină Lumii întregi un poet care VÃ va cânta APOGEUL.

Al Luminătiei Voastre rob și supus,
Jianu Liviu-Florian

Este interesant și edificator faptul că APOGEUL enunțat de titlul poemului, APOGEU care dă tema majoră a poemului, este esențializat de versurile:

\"Grăbit,
mă întorc în țesuturile mele,
în țeasta mea,
mă adăpstesc
în peștera unei iluzii.\"

Iată un erou din cele \"1001 de Nopți\" ale Șeherezadei care se întoarce, la APOGEU, în sine însuși, în poziția unui fetus ocrotit de moarte, așa cum s-au găsit atâtea morminte dacice la sud de Dunăre.

Cu respect,
Jianu Liviu-Florian

Dragă Theodor,
Este o onoare deosebita pentru mine, și un dar cu totul nemeritat și neașteptat atât de a fi vizitat de tine, și comentat, cât și acela de a primi din partea ta un lucru rar, pe care,pentru a fi consecvent și sincer față de mine, nu îl merit : respectul tău.
Am citit biografia ta și, aflând că ești în clasa a IV-a, cred, fără a fi citit, încă, nimic din ceea ce ai scris, dar cunoscându-ți îngerul păzitor de pe pământ, adică, mama, dacă domnia -sa lucreaza la mitropilie, dacă nu, îmi cer scuze - cred că ești mult \"mai bătrân\". Această bătrânețe și înțelepciune îți poate aduce multă bucurie, dar prețul ei este și multă suferință. Din experiența mea, îți pot spune, însă, că merită, mai ales dacă nu uiți să și râzi de suferința ta: pentru că tu deschizi prin pana ta ochii celor care văd, dar sunt orbi.
Îți aduc în dar o poezie, și te rog să primești, împreună cu ea, întregul meu respect:

Cartea Vieții părinților
“ un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie)
“Binele nu este bine, dacă nu se face bine” (Cleopa Ilie)

Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți
Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile,
Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți -

Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,
Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise,
Din bruma de salariu își împărțeau tot traiul
Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine –

A fost cândva o vreme când nu știau păcatul,
Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate
Și-au împărțit păcate la unul, și la altul,
Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate –

Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare –
Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune,
Știau doar că se roagă când viața durea tare,
Și munca ținea locul de Domn și rugăciune –

Și-au învățat de toate, și au uitat de toate –
Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic,
Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate
Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic –

Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară
Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ –
Și mai presus de toate, simțeau ca o povară
Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt –

Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage,
Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând,
Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage
Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajută-ne!”, în gând –

Erau creștini pe lumea atee, de fațadă,
Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin,
Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă,
Dar le era prea milă să-ți dea să bei – venin –

Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară –
Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu
Să vadă tot Pământul furat, și de ocară,
Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu –

Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine,
Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci–
Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine,
Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: “Taci!”

Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil,
Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile,
Au vrut să-ți faca “bine”, dar nu a fost creștin…

13 septembrie 2006
( zi de salariu)

Cu respect,
Jianu Liviu-Florian

Dragă Theodor,
Este o onoare deosebita pentru mine, și un dar cu totul nemeritat și neașteptat atât de a fi vizitat de tine, și comentat, cât și acela de a primi din partea ta un lucru rar, pe care,pentru a fi consecvent și sincer față de mine, nu îl merit : respectul tău.
Am citit biografia ta și, aflând că ești în clasa a IV-a, cred, fără a fi citit, încă, nimic din ceea ce ai scris, dar cunoscându-ți îngerul păzitor de pe pământ, adică, mama, dacă domnia -sa lucreaza la mitropilie, dacă nu, îmi cer scuze - cred că ești mult \"mai bătrân\". Această bătrânețe și înțelepciune îți poate aduce multă bucurie, dar prețul ei este și multă suferință. Din experiența mea, îți pot spune, însă, că merită, mai ales dacă nu uiți să și râzi de suferința ta: pentru că tu deschizi prin pana ta ochii celor care văd, dar sunt orbi.
Îți aduc în dar o poezie, și te rog să primești, împreună cu ea, întregul meu respect:

Cartea Vieții părinților
“ un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie)
“Binele nu este bine, dacă nu se face bine” (Cleopa Ilie)

Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți
Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile,
Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți -

Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,
Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise,
Din bruma de salariu își împărțeau tot traiul
Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine –

A fost cândva o vreme când nu știau păcatul,
Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate
Și-au împărțit păcate la unul, și la altul,
Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate –

Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare –
Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune,
Știau doar că se roagă când viața durea tare,
Și munca ținea locul de Domn și rugăciune –

Și-au învățat de toate, și au uitat de toate –
Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic,
Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate
Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic –

Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară
Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ –
Și mai presus de toate, simțeau ca o povară
Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt –

Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage,
Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând,
Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage
Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajută-ne!”, în gând –

Erau creștini pe lumea atee, de fațadă,
Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin,
Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă,
Dar le era prea milă să-ți dea să bei – venin –

Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară –
Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu
Să vadă tot Pământul furat, și de ocară,
Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu –

Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine,
Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci–
Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine,
Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: “Taci!”

Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil,
Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile,
Au vrut să-ți faca “bine”, dar nu a fost creștin…

13 septembrie 2006
( zi de salariu)

\"Cred că tocmai din cauza asta Dumnezeu rămâne singurul care nu negociază. Și atunci de ce continuăm să-i invocăm numele și să-L folosim în mod inconștient drept instrument de manipulare în scopul binelui individual?\"

Bravo, domnule Munteanu! Este si parerea mea. Iisus Hristos este ingropat demult. De viu. Singurele momente in care il mai dezgrop ( din mine ) sunt:
1. cand pun 500 de bani vechi langa racla cu moastele vreunor sfinti;
2. cand dau 500 de bani vechi unui cersetor care isi merita numele ( dupa opinia mea necompetenta );
3. cand aprind pentru o milisecunda o candela sub o icoana ( asta nu o fac niciodata, din spirit de economie );
4. cand rabd sa stau cateva minute la o sfanta liturghie, duminica;
5. cand citesc proloage, predici, alte carti sfinte, nu mai mult decat 1-2-3 paragrafe;
Dar toate aceste minuni nu dureaza - per total existenta anuala - decat un sfert de ora. Este sfertul de ora academic in care lui Iisus Hristos i se ridica de catre subsemnatul una bucata graunte de nisip din cel mai fin de pe mormant, in semn de suprem elogiu si omagiu.
In rest, stimati domni, va urez, ca unor vrednici Orfei, sa nu priviti inapoi...

Mulțumesc, Ramona. Din țărână ne-am născut, și în țărână ne vom întoarce, dupa ce vom fi smuls, după puteri, țărânei, plăceri,și viața în care ne-am trezit, așa cum smulgi cuvintele de pe buzele unui surdo-mut, și ți se pare că el încearcă să spună ceea ce înțelegi tu de la el.

Vă mulțumesc, domnule Djamal, pentru vizită, și sunt bucuros că v-am dăruit, măcar, câteva versuri care v-au plăcut, drept recunoștință pentru grija și răbdarea cu care mi-ați oferit primele lecții de haiku.
Cu respect,
Jianu Liviu-Florian

Judecata de Hapoi
Cronică dramatică la spectacolul cu piesa “Cumnata lui Pantagruel”
Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Național Craiova


La început a fost un kil de carne. Și-n Flandra cred că tot s-a întâmplat. Dar n-aș băga în asta un cârnat. La început a fost un kil de carne. Și milioane după, au urmat.
Și-n Flandra, când Lumina m-a adus, containere cu morții vii, de carne, stăteau frumos la rând, la înviat. Aveau geamlâc cu ochiul colorat. Și își mâncau din spirit, din stomac. Dar asta e. Ești mort, nu mai ai carne. Mănânci ce-ai pus în maț, la bancomat. Ba, câte unul, mai împachetat, ce-ar mai fi lins și mort, o țâr’ de sânge. Însă Regia nu a aprobat. E austeră moara de tocat. Cu picăturile, și tot nu se ajunge. În Flandra. Mulți de pe pământ or să înjure. Nu înjurați, că este un păcat.
Na, aragazul mi se stinse. Poate, îmi este și cafeaua plină de păcate.
Orice-nviere a trebuit să aibă un început. Un mort de dezgropat. Un floricică mică, răsărit duios, dintr-un mormânt. Acolo-n, Flandra! Ce înviat frumos ! Și tânăr! E dezgropat de o armata de gropari care-l ridică. Nu e mai economicos? Minunea costă ! Și i se vede și un colț firav de sculă mică ! Le coq! Vai, cât e de frumos ! exclamă-o doamnă, și încruntata-i față se înseninează, râde, chiar. Păcat. Pentru o clipă.
Deci, corolar: nu e-nviere fără un gropar, măcar.
Dar. O-nviere este cu putință, fără, măcar, o ramură? De știință? Poate o sculă, minusculă, să apară din țărână, fără să fie cercetată rațional? De medicină? Operată chiar? În sculă? Fără să-i fie cercetată tăietura-n… gură ? Să fie… bună…?
Si ce putea să iasă dintr-un înviat? Un kil de carne. Bună. Și apoi… Cârnați. Un lung pomelnic de cârnați robuști. Delicatesă. Chiar, nu guști? Și la final de tot, un… saxofon. Stranietate. Înviatul e afon. Cine-o să cânte? Chiar dacă nimeni n-a știut vreodată, în Flandra tot găsești. Câte-o cumnată. Care încearcă. Și sotul ei, de jos, e fermecat. Mai cântă, candidat la înviat! Dar fermecata melodie a-ncetat, el plânge, plânge, urlă. Neîncetat. Și cum, necum, cântă cum nato la cum nat.
Acum, un pui. Ieși și el tot din stomacul înviat. Și piuie atât de delicat, încât groparii, travestiți în sfinți, căci au ieșit și haine de părinți, tot din stomacul înviat, îl caută lin. Piu, piu! O, inviat sublim, ce cântec ai! Dacă știam, de la un kil de carne, te mâncam. Dar apropos: cât ai? Cât îți atârnă piuitul la cântar? Și Hap. Hapoi. Scuzați! Te lepăd înapoi. Te înghițisem, căci… așa e obiceiul pe la noi.
Operă rock. Urmează doi. Și ei, la înviat. Familie… sau… comuniune sfântă-ntre bărbați. Atunci, pe legea mea, împărtășania să se dea (se ia) la… ouă. Și-n linguriță, femeia-preot ouale atent să le preia… de lângă puță. Căci, revenim. Făra de ea, pe care lume înviem? Și-n ce…Lumină? Și dacă ouăle se sparg, nu e o crimă? Din cine preotesele se trag? Din Oul Sfânt? Sau din găină?
Noroc tot cu cumnata. Că înghite tot. Ou după ou. Idiot după idiot. Noroc că se mai trag, tot pe cerceafuri. Și ouă, și vestale, și anafuri. Noroc că este cineva care ne bagă Duh în burtă. Că altfel viața este scurtă. Căci costă foarte mult un kil de carne. E spectacol mut. Și două violoncele parcă-l… ut. Frumosul, e… cere și el: un kil de carne.
Décor. Crupe de cai. Și oameni vechi și noi. Război. Istoria e un cașcaval de soi. Și ei vor învia? Să vezi urgie! Dar în câmpiile din Flandra a venit la înviat, o păuniță. Așa de pintenă ea scurmă cu piciorul. Păunii toți, cei sfinți, îi dau onorul. Un bob aici. Un bob mai lângă vintre. O-nvie toți, în toate cele sfinte. Și fulgii-i sar, și piuie. E vie! Și pentru că la toți acum le știe, sfințenia ce le poate, ea învie: este Statuia Învierii! Vie! Și poate să se culce, chiar. Cu sine.
Suntem în Flandra, deci. Și se recită: pomelnicul cu viii de elită. Dar de ce tac? Și muzica, doar, sună? De ce un kil de carne n-au? Pe strună? De ce-am văzut aici, în Înviere, doar o suliță de bărbat și nici-o sulă de muiere ? Mă rog, iertare. Mi-e teamă c-am vorbit și-așa prea tare. Vezi 4 scânduri și o scândurică ? Vezi cum se trag femeile? Pe sticlă? Simți cum îți crește-n piept un kil de carne, când Învierea va turna, din puța Primului Bărbat, șampanie? Vezi cum se-nvârte într-o limbă spuma elitei de a fi o Înviere? Și o turmă? Vezi LIDER-ul, cosmetizat cu castraveți? Îmbălsămat pe soclul lui de inviații hrăpăreți? Care îl lasă… și merg, cu kilul lor de carne-n piept, acasă…
Și-n toată Flandra va rămâne… Cine?Un gol dând ordine la forme. La ruine. Un gol dând ordine legumelor de piață. O loază. O tâmpenie. O paiață. Și formele, ca melcii, se tot plimbă. Primesc o borâtură-n loc de limbă. Și-abia târziu, lumina îi despoaie: sunt oameni! Oameni! Oameni! Vai ! Sunt oameni!
Și-atunci, din cer, coboară pe pământ și Domnul Taur. Domnul Nostru Sfânt. E-adevarat. E mort. De Înviere. E-adevărat. Înjunghiat oleacă. E-adevărat. Și limba-I este seacă. Un pic în sânge. Roșie de fiere. Dar avem Hrană! Avem Hrană! Avem Hrană!

Uitai de cocă. Ca toată lumea să învie, era creștin ca primul înviat să fie îngropat. În cocă. Industria pâinii să-l îngrașe. Ca pe-o focă. Și în aceeași înviată puță, să îl încerce cu o furculiță. Dacă e dospit. Să ni-l aducă copt și rumenit. Mafia pâinii să-i îmbuce capul. Și frimiturile să le arunce la cei morți. Dar vii. Să li se ierte tuturora. Hapul.
La doua zile de la Înviere, mersei și io la templu. La Bășica. Să aplaud. Minune! Numai două babe-n negru-n galerie. Portrete vechi de fotbaliști. Gazon, sub ele. Arbitru, nu-i! Nici jucători. Să fie Învierea, Cupa nimănui ? Chibrituri, nu-s! Nici candele aprinse. Lumânare, ioc. Nici vânzătoare de noroc. Ba, ce-i lăsai, veni un misionar mai tânăr, Doamne, iartă-l, dacă nu-I, și luă. Și-n Rai, tot eu furai. Pesemne-s toți la popi. În Piața Mare. La pilit. Căci doare pâinea între dinți, ceva cumplit. Doar taci, asculți, repeți, frămânți din dinți și-nghiți la sfinți. Curată Înviere de Partid. Ba chiar pe Feștănescu l-am pupat. De drag. Dar nu l-am înghițit. Mi-a dat o slujbă din lumina lui. Se duce-ncet, ca un fitil. Și alții vin. În Piața Mare. La-nviat. Tot mai puțin. Căci învierea s-a cam terminat. Trăiască Domnul Nostru Îngropat! Să mai mâncăm ceva, și noi, orșcât…Că de băut, ne-am săturat…


Când am plecat
Se terminaseră cu toții de-nviat.
Dormeau precum copiii-n viață.
Și visau.
Sătui.
O foarte lungă dimineață.

7-9 noiembrie 2003

Cu respect,
Jianu Liviu+Florian

Ați văzut?

Din eternele păcate, libertatea adamică ne duce - fără să ne dăm seama, măcar - pe urmele lui \"Popa Libertate\"...Mulțumesc pentru vizită și semn...

Da, Tamara, este previzibilă... pentru mine, din 2004. Îți mulțumesc pentru vizite și cuvintele pline de pâine și sare.

POPA LIBERTATE
“Binele nu este bine, când nu se face bine”
Arhimandrit Cleopa Ilie

Hirotonisit Preot, Popa Libertate și-a început activitatea misionară prin a face salam caii. Această nevoință i-a adus lacrimi de mulțumire în ochii dreptcredincioșilor, flămânzi cu libertatea, dar tari cu duhul libertății, din fire.
Popa Libertate – indiferent de culoarea politică a credincioșilor – aripa Vest, sau aripa Est, le-a dat la toți, ca misiune pe pământ, creșterea nivelului de libertate. Mai multă carne pe cap de locuitor. Mai mult petrol. Mai mult aer. Mnogo – pe limba pravoslavnicilor de la Răsărit. More – pe limba celor apuseni. Ca să fim mai nuanțați, să apelăm și la dialectul francofon: Mieux.
Rar s-a văzut un preot cu mai mare aplecare de carne precum popa Libertate. Venea unul la el: “Părinte, e bine să fac dragoste liber?” “E bine”, spunea popa Libertate. Venea altul: “E liber să iau petrolul altuia?” “E liber”, spunea popa. “E liber să îi iau nevasta?” “Apoi cum să nu”, spunea popa. “E bine să fac ceva anume?” “Nu e bine”, spunea popa. “Fă și tu nimic, că doar de-aia ești liber. Fură, mănâncă până nu mai poți, bea, veselește-te, că ai o singură viață. Petrece cu prietenii. Trăiește-ți viața. Gândește pozitiv. Nu-ți mai face gânduri negre, că are cine să se ocupe de toate ale tale, tu să nu ai nici o grijă.” “Dar cine se ocupă, Părinte, de ale mele?” “Domnul Libertate”, spunea, smerit, cu lacrimi de fericire în ochi, popa Libertate. “El se ocupă de toate. Tu ascultă numai tot ce se scrie în jurnale, tot ce se va vedea mai târziu în televizoare. Să nu care cumva să citești alte cărți sectare. Că ele îți vor întrista cugetul, și îți vor amărâ viața. Fii fericit, fiule! Astăzi, sunt permise toate. Mulțumește și tu Domnului Libertate, și roagă-i-te așa, când nu poți în gura mare, în gând: Mai mult!”
Venea un părinte la popa Libertate: “Ce să fac, părinte, că nu mă mai înțeleg cu fiu-meu...” “Ia mai lasă tineretul în pace, să trăiască cum vrea el”, spunea popa Libertate. “Nu vezi că ești un retrograd? Bine că nu îți dă, micuțul de el, în cap. Dar lasă că reclam eu la Patriarhie. Să nu mai zică nici mâlc părinții când îi bat copiii.” Venea altul: “Părinte, mă înșeală nevasta, ce să fac?” “Du-te și tu la altele, ce, ești mai prost decât ea?” Venea altul: “Părinte, soțul meu bea, ce să fac?” “Cumpără-i, dragă, băutură, și nu uita că de pe urma ei va beneficia și pofta ta de a te bucura de carnea asta care stă bine pe tine, hai să bem și noi, mielușeaua Domnului, ceva împreună. “
Popa Libertate era pentru: jocuri de noroc, prostituție, homosexualism și lesbianism, avort, băutură, droguri, arme, ce mai, toate virtuțile, și, colac peste pupăză, pentru creșterea nivelului de trai. Mai multe televizoare pe cap de locuitor. Mai multe frigidere. Mai multe mașini de spălat. Mai multă carne. Mai multă pâine. Mai multă știință. Mai multă informare. Mai multe locuințe. Mai multe vehicule. Temple cu piscină. Mai mult consum de libertate.
Dar pe lângă toate astea, minunile lui au întrecut orice închipuire. Căci el a făcut Duh Liber din aproape tot ce a făcut natura, energie, în ere geologice de trai încuiat. Popa Libertate a fost cu toate partidele. Cu toate aripile partidelor. Cu toate sectele. Cu toate credințele. A fost, cu adevărat, un preot Liber. A ridicat Dumnezeului Libertății, chiar, o statuie. Dar cel mai mult și mai mult, popa Libertate a purtat de grijă economiilor. Oamenilor, ca oamenilor. Dar Economia a fost la popa Libertate sfântă. Era strâns rău la mână. Cu alții. Cum liber era cu sine. Dar să vedeți ce strâns era la inimă. Căci dacă ai fi întrebat un vecin: “Măi, l-ai văzut vreodată pe acasă pe Popa Libertate? El ți-ar fi spus: niciodată. El este permanent în fruntea obștii. Mai ales în străinătate. Se ocupă de destinele noastre. El ne lasă pe toți în pace, pentru că adevărat a spus Domnul Libertății: “Ia mai lasă-mă în pace, omule, cu viața ta cea proastă...”.
Ce a rămas în urma popii Libertate pe pământ este o bucurie duhovnicească: păduri, ioc. Petrol, ioc. Gaze, ioc. Cărbune, ioc. Energie, ioc. Dar, popa a pus ochii acum pe apă. Să te ții joc. Da’ el zice că o ia de pe Marte. Că fiind liber, nu are securitate să îl toarne. Cumpătare, ioc. Înțelepciune, ioc. Prostie însă, cât cuprinde. Ba chiar prostie cu stele pe bot. Bașca că s-a umplut cu fum visteria Raiului. Căci Raiul – sub popa Libertate – a fost, este, și va fi, pe pământ.
După câte minuni a făcut pe pământ, Popa Libertate a fost chemat la Domnul Lui, Domnul Libertate. Și Acesta i-a spus: “Măi, popo, mânca-te-ar Libertatea, îmi vine să te pup pentru câte ai făcut. Că ai făcut Rai pe pământ. Și Rai și pe lumea cealaltă. Sunt încântat de realizările tale. Te felicit. Te decorez. Ai merita și premiul Nobel, dar mă mai târguiesc cu niște popoare. Te înnobilez cu Duh Liber. Și îți mai dau încă o misiune sub acoperire, sub sutană. O misiune din partea Dumnezeului tău. Care este Libertate. Și tu, neascultătorul lui. Să faci tot pământul un lagăr al credinței. Că vezi și tu unde a dus Libertatea. Să pui sub cheie toate. Întâi și întâi, Duhul Libertății. Apoi, carnea. Căci Lumea este Carne. Porcii, măgarii, oile și caprinele. Etc. Și oamenii. Toate. Să aibă câte o serie de identificare. Ori pe cap, ori pe mâna dreaptă. Iată, suflu peste tine Duh Informatic. Și tu îi vei readuce pe toți la cartele, inclusiv banii, și la rație. Și cine va rămâne în afara rației, va fi vai de Democrație și Libertate. Vom trece la Dumnezeul Rație. Tu să faci precum ți-am poruncit, deși ești Liber. Și îți voi da mai multe Rații. Inclusiv de Libertate. ”
Popa Libertate a ieșit de la Dumnezeul Libertății fericit. Și s-a oprit direct într-o bancă. Acolo slujește și azi, și se roagă să dea Dumnezeu, la toți, Duh, că Liber, mă rog, se poate vedea cu ochiul liber, azi nu mai există bani, pentru că toate seifurile, ca și mormintele, s-au deschis...

13 februarie 2004

Cu respect,
Jianu Liviu-Florian

\"Pentru ca Dumnezeu sa fie cu noi, trebuie ca noi sa fim cu El.

Fii intotdeauna cu Dumnezeu daca vrei ca Dumnezeu sa fie cu tine.
Cauta-L pe Dumnezeu cu gandul in cer, cu dragostea in inima, cu evlavia in biserica, cauta-l pretutindeni- prin faptele inteprinse si savarsite pentru El.
(Filaret, Mitropolitul Moscovei)

Pe Acela care este pretutindeni, cauta-L pretutindeni si lasand toate cauta-L numai pe El si negresit Il vei afla.
(Sf Tihon Zadon)

Dumnezeu e prezent oriunde iar tu stai inaintea ochilor Lui.
Trebuie sa fim deplin incredintati ca ochii Domnului ce sunt infinit mai luminosi decat soarele privesc tinta spre fiii oamenilor si nimic nu se poate ascunde de ei, nici gandul, nici visul, nici vreo oarecare simtire a inimii.
De catre atotvazatorul ochi al lui Dumnezeu nu se vor ascunde nu numai faptele vadite, saiu vazute de oameni, ci si faptele ascunse si nu numai faptele ci si insusi gandurile noastre.(Apoc. 2,23;Evrei 4,13)
(Filaret, Mitropolitul Moscovei)

Inchipuiti-va noaptea cea mai intunecoasa, marmura cea mai neagra si furnica cea mai neagra. Intr-o asemenea noapte fara stele, pe o astfel de marmura, Dumnezeu nu numai ca vede aceasta furnica, ci si aude tropaitul picioarelor ei.
(Un intelept arab)

In orice lucru pe care-l faci, tine minte, ca Dumnezeu vede orice gand al tau si nu vei gresi niciodata.
(Avva Isaia)

Daca iti vei aduce intotdeauna aminte ca Dumnezeu este vazatorul tuturor celor ce faci cu sufletul si trupul, atunci nu vei gresi in nici un lucru.
(Avva Evagrie)





Daca te rusinezi de pacatosii ce sunt asemenea tie, ca sa nu te vada pacatuind, cu cat mai mult trebuie sa te infricosezi de Dumnezeu Care vede in chip desavarsit tainele ascunse ale inimii tale.
(Avva Isaia)

Daca vrei sa faci toate lucrurile tale bine, atunci inchipuieste-ti ca Dumnezeu se uita la tine.
Daca in prezenta unui imparat noi nu ne permitem nici un fel de nepasare, ori necuvinta, ci ne silim ca fiece cuvant al nostru, fiece miscare sa fie bineplacuta lui, cu atat mai mult cel ce se inchipuie ca se afla in prezenta lui Dumnezeu, nus-I va ingadui nici un fel de pacat, va fi plin de ravna pentru lucrurile sfinte, placute lui Dumnezeu.
(Filaret, Mitropolitul Moscovei)

Dupa cum e usor pentru un om sa cheme dupa nume obiectele existente, tot astfel pentru Dumnezeu a fost usor sa aduca la fiinta cele inexistente.
Pentru Dumnezeu e mai lesne sa aprinda un nou soare pe cer decat pentru noi, sa aprindem o lumanare.
(Inochentie, Arhiepiscopul Hersonului)

Pentru Dumnezeu nu e nimic imposibil afara de ceea ce El nu vrea.
Dumnezeu poate ceea ce vrea, dar nu vrea tot ce poate.
(Tertulian)

Unde Dumnezeu isi arata puterea, totul e fara putere. La Dumnezeu sunt cu putinta si cele ce, dupa inchipuirea noastra, sunt cu neputinta.
La Dumnezeu si apa arde si focul roureaza.
Cel ce a facut toate din nimic, poate face si din intuneric lumina si dintr-un om rau un om bun.
Unde nu este mijloc de mantuire, Dumnezeu gaseste un mijloc. Unde este cu neputinta pentru noi, pentru Dumnezeu totul e cu putinta. Dumnezeu poate sa ne gaseasca o iesire si in imprejurari ne n-au nici o iesire.
Pronia lui Dumnezeu isi arata puterile acolo unde uneori omul vede numai neputinte. Tocmai acolo isi arata Dumnezeu puterea Sa, unde slabeste puterea omeneasca.
Puterea lui Dumnezeu nu are nevoie de puterea omului.
(Filaret, Mitropolitul Moscovei)

Deznadajduindu-te de ajutorul omenesc, intoarce-te catre Dumnezeu si il vei primi astfel si acolo, cum si in ce chip nu te-ai asteptat si nu ti-ai inchipuit.
De la cine sa ceri ajutor si mila, daca nu de la Cel ce este Atotputernic si Atotmilostiv?
In fata maretiei lui Dumnezeu nu este nimic maret, iar in fata bunatatii Lui nu este nimic bun.
Nici pasarica cea mai mica nu este uitata inaintea Tatalui Ceresc.
(Sf Tihon Zadon)

Domnul nu respinge nici un singur suspin de rugaciune, nici o singura picatura din lacrimile noastre.
Dumnezeu e puternic fara de masura, bun fara de numar. Minunea deosebit de mare a iubirii lui Dumnezeu, pe care nu o vom vedea nici in vesnicie (pentru ca aceasta este marginea unei iubiri posibile) este trimiterea Fiului lui Dumnezeu in lume. Mult inseamna sa nu te ofensezi din pricina calcarii de lege, mai mult – sa ierti si mai mult – sa multumesti dupa iertare; dar infinit mai mult – sa primeasca Dumnezeu chipul omenesc, sa sufere si sa moara. Asta cu adevarat este o minune in lumea morala (Ioan 15,13; Rom. 5,8)




Numai in acest singur fapt s-a descoperit inima lui Dumnezeu astfel incat daca invatatura despre desavarsirile lui Dumnezeu ar fi uitata, numai in acest simplu fapt s-ar cuprinde intreaga teologie.
(Inochentie, Arhiepiscopul Hersonului)

Potrivit dreptei sale judecati, Dumnezeu pentru pacatul unuia a dat mortii intreg neamul omenesc, iar potrivit milostivirii Sale, cand toti oamenii se aflau sub blestem si legati cu lanturile pacatului, pentru dreptatea Unuia a daruit tuturor mantuirea.
(Fer. Teodorit)\"

Aceste spuse au fost culese si impartite de Nicoleta. Rugati-va pentru ea!