Presă
\"Nimeni nu este mai presus de lege!\"
3 min lectură·
Mediu
“Nimeni nu este mai presus de lege!” articol din Constituția României
Articolul de mai jos este o ficțiune. După cum cititorul își poate da ușor și bine seama, în spitalul Elias din București personalul spitalului își face ireproșabil datoria
Am avut pentru câteva săptămâni tatăl internat în spitalul Elias din București.
Ca să evit orice neînțelegeri cu privire la atenția de care merita să se bucure tatăl meu în spital, am mers la medicul care se ocupa de el, l-am rugat să aibă grijă de tata, și i-am oferit un plic cu bani. Medicul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!”, și m-a condus afară din cabinet, politicos. Am admirat modul elegant de tratare a pacienților în spitalul Elias, și am băgat plicul în buzunar.
Am mers apoi la cabinetul asistentului șef, cu alt plic pregătit, pentru personalul inferior. Asistentul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!” și m-a condus, politicos, afară din cabinet. Încă odată, am admirat profesionalismul personalului medical în Spitalul Elias.
Au trecut zilele. Tratamentul prescris de medic, la ore fixe de administrare, nu era administrat de nimeni. În zadar tata aștepta să vina la el un asistent sau o asistentă; nu venea nimeni. În zadar mergea tata după ei, și îi ruga să vină să îi administreze tratamentul. “Venim! Imediat!” era răspunsul. Și nu venea nimeni. În zadar cerea să îi fie schimbat un cearceaf. “Imediat!” era răspunsul. Treceau zilele, Și nu era schimbat.
La noile mele vizite la cabinete, cu plicurile pregătite, medicul și asistentul șef continuau să mă asigure: “Noi nu cerem! Noi oferim!” Nu mai înțelegeam nimic.
Într-o bună zi, mă învârteam revoltat, nedumerit, și bolnav deja de nervi, în jurul porții spitalului Elias. Paznicul a venit la mine și m-a întrebat: “Doriți ceva?” “Da”, i-am răspuns. “Un regim omenesc în spital pentru tatăl meu, care este internat. “ “Înteleg”, a spus paznicul.”Ați cerut cuiva, bon fiscal?” “Nu !” am răspuns, contrariat. “Ce naiv sunteți! Când mai dați cuiva din personalul spitalului un plic, un pachet de țigări, de cafea, spuneți-le că vreți să vi se ofere bon fiscal!” I-am mulțumit portarului, și i-am cerut bon fiscal. I-am dat un plic, și nu am primit nimic. De atunci încolo, treburile au mers ușor: ceream bon fiscal, serviciul solicitat era îndeplinit imediat, și nu primeam bon.
Înteleg acum și de ce președintele celei mai legiuite țări din Europa s-a operat în străinătate. Este un om mândru. Este sub demnitatea Excelenței Sale să ceară,
un bon fiscal, măcar. Să trăiți legal!
028.509
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 416
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “\"Nimeni nu este mai presus de lege!\".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/presa/213405/nimeni-nu-este-mai-presus-de-legeComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
JLDragă Theodor,
Este o onoare deosebita pentru mine, și un dar cu totul nemeritat și neașteptat atât de a fi vizitat de tine, și comentat, cât și acela de a primi din partea ta un lucru rar, pe care,pentru a fi consecvent și sincer față de mine, nu îl merit : respectul tău.
Am citit biografia ta și, aflând că ești în clasa a IV-a, cred, fără a fi citit, încă, nimic din ceea ce ai scris, dar cunoscându-ți îngerul păzitor de pe pământ, adică, mama, dacă domnia -sa lucreaza la mitropilie, dacă nu, îmi cer scuze - cred că ești mult \"mai bătrân\". Această bătrânețe și înțelepciune îți poate aduce multă bucurie, dar prețul ei este și multă suferință. Din experiența mea, îți pot spune, însă, că merită, mai ales dacă nu uiți să și râzi de suferința ta: pentru că tu deschizi prin pana ta ochii celor care văd, dar sunt orbi.
Îți aduc în dar o poezie, și te rog să primești, împreună cu ea, întregul meu respect:
Cartea Vieții părinților
“ un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie)
“Binele nu este bine, dacă nu se face bine” (Cleopa Ilie)
Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți
Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile,
Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți -
Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,
Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise,
Din bruma de salariu își împărțeau tot traiul
Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine –
A fost cândva o vreme când nu știau păcatul,
Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate
Și-au împărțit păcate la unul, și la altul,
Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate –
Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare –
Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune,
Știau doar că se roagă când viața durea tare,
Și munca ținea locul de Domn și rugăciune –
Și-au învățat de toate, și au uitat de toate –
Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic,
Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate
Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic –
Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară
Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ –
Și mai presus de toate, simțeau ca o povară
Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt –
Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage,
Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând,
Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage
Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajută-ne!”, în gând –
Erau creștini pe lumea atee, de fațadă,
Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin,
Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă,
Dar le era prea milă să-ți dea să bei – venin –
Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară –
Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu
Să vadă tot Pământul furat, și de ocară,
Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu –
Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine,
Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci–
Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine,
Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: “Taci!”
Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil,
Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile,
Au vrut să-ți faca “bine”, dar nu a fost creștin…
13 septembrie 2006
( zi de salariu)
Este o onoare deosebita pentru mine, și un dar cu totul nemeritat și neașteptat atât de a fi vizitat de tine, și comentat, cât și acela de a primi din partea ta un lucru rar, pe care,pentru a fi consecvent și sincer față de mine, nu îl merit : respectul tău.
Am citit biografia ta și, aflând că ești în clasa a IV-a, cred, fără a fi citit, încă, nimic din ceea ce ai scris, dar cunoscându-ți îngerul păzitor de pe pământ, adică, mama, dacă domnia -sa lucreaza la mitropilie, dacă nu, îmi cer scuze - cred că ești mult \"mai bătrân\". Această bătrânețe și înțelepciune îți poate aduce multă bucurie, dar prețul ei este și multă suferință. Din experiența mea, îți pot spune, însă, că merită, mai ales dacă nu uiți să și râzi de suferința ta: pentru că tu deschizi prin pana ta ochii celor care văd, dar sunt orbi.
Îți aduc în dar o poezie, și te rog să primești, împreună cu ea, întregul meu respect:
Cartea Vieții părinților
“ un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie)
“Binele nu este bine, dacă nu se face bine” (Cleopa Ilie)
Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți
Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile,
Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți -
Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,
Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise,
Din bruma de salariu își împărțeau tot traiul
Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine –
A fost cândva o vreme când nu știau păcatul,
Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate
Și-au împărțit păcate la unul, și la altul,
Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate –
Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare –
Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune,
Știau doar că se roagă când viața durea tare,
Și munca ținea locul de Domn și rugăciune –
Și-au învățat de toate, și au uitat de toate –
Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic,
Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate
Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic –
Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară
Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ –
Și mai presus de toate, simțeau ca o povară
Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt –
Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage,
Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând,
Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage
Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajută-ne!”, în gând –
Erau creștini pe lumea atee, de fațadă,
Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin,
Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă,
Dar le era prea milă să-ți dea să bei – venin –
Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară –
Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu
Să vadă tot Pământul furat, și de ocară,
Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu –
Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine,
Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci–
Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine,
Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: “Taci!”
Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil,
Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile,
Au vrut să-ți faca “bine”, dar nu a fost creștin…
13 septembrie 2006
( zi de salariu)
0
si admir puterea dumneavoastra de a glumi
chiar pe seama experientelor neplacute
cu respect,
Tedi