Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cântec de Lerui-Ler

2 min lectură·
Mediu
Cântec de Lerui-Ler
Arginți, arginți, lei noi, lei vechi,
Dansăm sub ei, perechi, perechi –
Jucăm pe bani, n-avem de-ales,
Până la ultimul congres –
Unde sunt oare secretarii,
Să facă planul cincinal
În patru ani – ca să dea Marii
Finanțe – Duhul Național?
Unde-i ședința de partid,
Din piei și oase de români,
Să dea bucățile, din blid,
De carne – Marilor Stăpâni?
Și înotând în zarzavatul,
Și-n ciorba fără mămăligă,
Să fie România – statul
Cântând, când totul dă, la Rigă?
Arginți, arginți, lei noi, lei vechi,
Dansăm sub ei, pe datorie,
C-avem destulă sărăcie
Din văduvi bani, să dăm perechi –
Sub comuniști, sub democrați,
Ne-mprumutăm, ca o osândă –
Luăm de la prunci, și de la tați,
Și dăm tot sânge, ca dobândă –
Arginți, arginți, lei noi, lei vechi,
Și viața noastră e de piață,
Luăm văduvi bani, și dăm perechi
La clovn, Dresor, sau la paiață –
Și-am vrea în loc de rock, un vals,
Și-am vrea puțin – no time is money –
Dar chiar și cerul este fals –
Căci Dumnezeu din cer – sunt banii –
Arginți, arginți, tot robi, tot robi,
Și tot divide et impera,
Dansăm nemernici și neghiobi,
Ca-așa ne fac călăii – era –
Și tot plătim arginți, arginți –
Arginți de sânge, o povară –
Ca să ne răstignim, cuminți,
Pe o Golgotă planetară –
Arginți, arginți, ca să mâncăm,
Arginți, arginți, s-avem o casă –
Și crucea Tatei s-o purtăm,
Că-i pentru Fii, și ne apasă -
Arginți, arginți, lei vechi, lei noi,
Dansăm sub ei, plătind postum
Dobânzi, și-n viața de apoi,
Ca niște zombii de consum –
Arginți, arginți, lei noi, lei vechi,
Dansăm sub ei, pe datorie,
Ca-avem destulă sărăcie,
Din văduvi bani, să dăm perechi –
Sub tehnocrați iluminați,
Ne-mprumutăm, ca o osândă –
Luăm de la prunci, și de la tați,
Și dăm tot sange, ca dobândă …
7 decembrie 2008
034.526
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
322
Citire
2 min
Versuri
58
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Cântec de Lerui-Ler.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1813345/cantec-de-lerui-ler

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-geierIGIoana Geier
Albastrul unei
Amare linguri pline
\"Leer\"ii.Flori dalbe!
(Express-Haiku)


Placut surprinsa,
Ioana
(leer=gol)
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
E o societate a consumului, a datoriilor neplatite sau platite inzecit, a valorilor false si a nonvalorilor. Revolta e normala in acest caz. Banul a devenit zeul suprem, morala se inchina la picioarele sale.
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Datoria. Dobânda de sânge. Prețul cu care cei slabi achită celor puternici existența.
0