Miros de iarnă vișinie,
cu font boldit spre cenușiu
și înghețat pe nări,
mi-a reumflat plămânii
într-o idilă de noiembrie.
Rețele cristaline ascunse pe retină
stochează visele antichității
în
Privim lumini albstre ca de ceară
Iar fumul de chibrite arse
Înăbușă pământul ce-o să piară
Sub pulberea de carne și de oase.
Adulmecând genunea sub picioare
Ne închinăm la gaura din față,
Iar
Stigmatele durerii le ung cu pocăințe,
Iar flacăra din spirit o sting c-o rugăciune;
Stau răstignit pe crucea chemării în tăciune
Și iar mă strigă moartea visatelor credințe.
Eternitatea
O găsești în sărutul
De dimineață.
Iubirea cântă
În lacrimile unor
Suflete calde,
Nemurirea se
Plimbă pe retina lor,
Până pe obraz –
Privesc magia
Minunatelor priviri
Ce
IA