Poezie
PERPETUUM GENESIS
1 min lectură·
Mediu
Privim lumini albstre ca de ceară
Iar fumul de chibrite arse
Înăbușă pământul ce-o să piară
Sub pulberea de carne și de oase.
Adulmecând genunea sub picioare
Ne închinăm la gaura din față,
Iar crucea noi o facem mult mai mare,
Sperând că mâine o să fim în viață.
Voi credincioși cu suflete atee,
Vă pocăiți la margini de morminte,
Vă-ntoarceți iar în balta de condeie
Și v-aruncați în alte simțăminte.
A timpului alee înnegrită
De limba ceasului ce se oprește,
La marginea secundei, obosită,
Întoarce-o clipă lumea și privește:
Mizeria în pașii de cuvinte
Și ura ei ce din adânc răsare,
Injurii preschimbate-n jurăminte
Ce-arată azi o altfel de cărare;
Umilul gând de răzbunare cruntă,
Ades vânat de ochi plini de durere,
O suferință-n lavă și căruntă
Ce stă să izbucnească din tăcere.
O frunză,-n lung, e măturată-agale,
Trezind un tac! în mintea-i odihnită,
Mai moare o secundă pe o cale
...Și... tic! auzi pe roata ruginită.
013233
0
LN