Negarea negației
Nici vântul nu e vânt, nici cerul nu e cer
Și luna ce-a apus nu are altă soartă.
Cuvântul nu-i cuvânt, misterul nu-i mister
Și orice început e calea către moarte.
Nici
Singurătate
Viața mea - speranțe stinse,
Axiome ne-nțelese,
Gânduri reci în nopți aprinse,
Stele vii, minuni alese.
Stropi de inimă pustie,
Veșnicie fără fire,
Zâmbet dulce la
Somnambul
Încerc să trăiesc într-un vis.
Presimt deșteptarea.
Agonia unui surâs
îndepărtează tot mai mult
uitarea.
Nu cred în veșnicia
unui mormânt.
Zeci de milenii în urmă,
aflat în
* * *
Mă doare sufletul
ca o pajiște
pe care pasc
nenumăratele siluete
de cai verzi
ale gândurilor tale.
Mă doare inima
ca un leagăn
cutremurat din temelii
de priveliștea halucinantă
a
Dor
În lumea mea secată de patimi și speranță,
Mai neagră ca tăcerea strivită în cavou,
Esența fericirii e singura distanță
Care desparte-un zâmbet de tristul său ecou.
În visul vieții
* * *
Să nu ne pară rău de stele -
Căderea lor e-o despărțire,
Sunt vise albe în tăcere
Prevestitoare de iubire.
Sunt lacrimi de amor căzânde
Cu raze ce srăbat milenii,
Atotputernice și
Amor
Noapte.
Peste noi cad în valuri
razele lunii
galbene și reci.
Aurie te scalzi
în această lumină
atotștiutoare,
iar eu culeg încet
mici picături fragile
de dragoste
de pe buzele tale
Zile de dragoste
De ce vă scuturați din amintire,
Plutind în vânt, ca florile de măr?
Speranță, ură, liniște, mister -
Tot se topește-n clipa fericirii.
Murind, poeții nu ajung la cer.
Ei
Agnostică
Nu voi ști niciodată
și nici nu vreau să știu
dacă Pasărea Phoenix
s-a ascuns în pustiu;
dacă ielele nopții
plâng cu raze de lună;
dacă liniștea mării
e-un debut de
Existențială
Mă scurg prin raze vii de lună,
Mă dispersez în Univers...
Iubirea-mi, sacră și nebună,
O cânt și o blestem în vers.
Culeg petale de dorință
De pe câmpii de amintiri...
Și, la
De dragoste
În palmele tale mici
inima mea fierbinte
se topeşte
şi uită de durere.
În cerul ochilor tăi
speranța-mi renaşte
ca Pasărea Phoenix
din fericire.
În aurul părului
Rugăciune
Sunt blestemat să mor în vis,
Rugându-mă cu-nfrigurare
Ca multdoritul tău surâs
Să-mi țină loc de lumânare.
Și pentru c-am fost crud și rău,
Lăsând iubirea să se stingă,
Icoana
