Iurie Burlacu

de două milenii și ceva nu am mai fost răstignit pe propriul meu trup la sfîrșitul zilei îmi dezbrac haina și o dau săracilor scriu pe cruce un poem dintr-o silabă apoi rup carnea de pe mine și

într-o agonie de beatitudine m-ai băgat m-ai ticsit cu piciorul ca să fie mai mult spațiu și pentru alți amanți de-ai tăi ai scuipat în sacul meu de fericire te-ai căcat în el ți-ai suflat nasul

te-am cules de pe crengile copacilor și de pe gardurile oamenilor firimitură cu firimitură și bucățică cu bucățică te-am adus în casa mea te-am încleiat cu plastilină te-am întins pe pat ca să

îmi dau perfect seama că nu trebuia să te visez dar ce pot face acum cînd realitatea mi s-a stins în față și viața mea e formată numai din cîteva petice rupte din capotul Doamnei cu Coasa acum

trebuie să mă privești în ochi iubito pentru a-mi vedea rana din creier trebuie să-mi vezi gîndurile ca pe niște bucăți de sticlă ce produc o irizație orbitoare acolo unde viermii paraziți îmi

odată stăteam lipit de tavan și fumam vroiam să scriu un nou poem dar masa de lucru era prea departe de mine vroiam să te scot din aluatul tău mucegăit și să gravez pe carnea ta gîndurile

și vă spuneam tocmai finisasem de scris un vers și el îmi ieși din gură ca o înjurătură ca un scuipat ca o vomă ce se prelingea asupra foii imaculate pe care reușisem s-o murdăresc cu versul sus

„mă bășinosule unde e soarele? de ce ne-ai furat soarele?” mă întrebau ei „dacă nu ne răspunzi să știi că facem soare din tine așa deci spune-ne unde ai ascuns soarele da soarele nostru minunatul

odată s-au intersectat toate drumurile și eu mergeam pe fiecare din el veneam din toate părțile gîndeam toate gîndurile citeam toate cărțile trăiam toate viețile sufeream toate morțile ajuns la

acum că ascult muzică jazz închis și părăsit într-un borcan de trei litri îmi dau seama că te iubesc înțeleg că ești cea de care am nevoie ești cea care mă înțelege și mă susține mereu te iubesc

în pistilul florii de cireș te-am găsit și te scuturam ca să-ți revii „privește-mă îți strigam în ureche privește-mă în ce hal am ajuns fără tine” dar tu nu mă auzeai „trezește-te canalie

tu ești deșteaptă și interesantă dar nu știu mai mult nimic despre tine trebuie să devii o carte ca să te pot citi și să-ți aflu conținutul tu ești fină și amețitoare dar nu știu mai mult nimic

colonelul Vasia a mers la război împreună cu familia sa: nevastă tînără și frumoasă și copii de țîță au ajuns cu o zi înainte de începerea bătăliei au instalat frumușel cortul el a pregătit

domnilor să fim serioși astăzi nu vreau să scriu nici o poezie trebuie să mă înțelegeți mi-am luat liber astăzi vreau să mă odihnesc liniștit în găoacea trupului meu vă rog nu insistați e inutil

într-o zi de iarnă privind prin fereastră am înțeles că într-adevăr a venit iarna de aceea m-am grăbit să te anunț și pe tine trebuie să mă crezi e așa cum îți spun a venit iarna iar eu privesc

cînd mă uit în oglindă am impresia că cineva care stă în fața mea face același lucru trec cu mîna prin păr el nimic stă așa nemișcat și mă privește clipesc intenționat din ochi mișc buzele

astăzi pe la nouă seara voi trece să te iau și vom merge în Paradis așa se numește restaurantul vom fi numai noi doi în toată sala vom dansa și vom bea cocktail-uri ne vom dezbrăca și vom cina cu

mergeam pe stradă și o doamnă cu umbrelă m-a privit drept în ochi i-am spus „bună ziua cum vă numiți dacă vreți putem merge la mine să facem dragoste” am venit la mine acasă ne-am dezbrăcat și

a murit fratele meu Cerul maică-mea n-a fost la înmormîntare n-ar fi putut rezista după praznic i-am spus pe un ton impulsiv și cu o atitudine emfază „te rog să faci ceva cu mine să mă

eram hămesiți de foame toată iarna ne-am alimentat cu ritidomuri congelate rămase încă de la niște barbari foarte tentanți era părerea surorii mele lăuze care nu se mai gîndea la alăptarea

1. milioane de lucruri de acum nu mă mai interesează nici gaura cheii astupată cu gumă de mestecat prin care se vedea cîndva raiul nici pînzele cerului gurii țesute de niște păianjeni iscusiți

stelele dansau strip-tease pe bolta catifelată și noi ieșeam fuga la balcon îți amintești le priveam le admiram le punem dolari în chiloți apoi totul în jur cădea într-o hibernare inutilă eram

știți m-am gîndit acum să-mi prepar o ceașcă de cafea s-o beau în liniște și să uit puțin de poezie pentru început încerc să mă gîndesc la idealurile la care nu pot aspira și la oamenii pe care