Poezie
de două milenii
1 min lectură·
Mediu
de două milenii și ceva nu am mai fost răstignit pe propriul
meu trup la sfîrșitul zilei îmi dezbrac haina
și o dau săracilor scriu pe cruce un poem dintr-o silabă
apoi rup carnea de pe mine și o dau flămînzilor storc
sîngele din vene și-l dau însetaților desprind sufletul din piept
și-l dau dușmanilor din mine nu rămîne decît un punct minuscul
prin care se vede Absolutul.
cîinele meu trece alene pe coasta dealului mă privește îngîndurat
apoi se pornește mai departe cu țigara între buze
002023
0