te sufoci
te sufoci între patru pereți cu ușile deschise și aștepți iubire unsă pe pâine de tărâțe și cu ceai de mușețel te crezi mare filosoafă dar nu spui un cuvânt pentru că asta ar putea să-ți trădeze
azi te îmbraci
azi te îmbraci ca într-o duminică de vară și-mi spui că pleci de la mine te duci pentru că fericirea ta a prins aripi în altă parte iar cu mine nu trăiești decât iadul în care și dracii se
sacrificare in numele nimanui
sacrificare în numele nimănui ușor e să mori în numele altuia atunci cînd tu însăți nu ai nume senzația sacrificiului făcut cu de-a sila te va țintui pe dinăuntru și în momentul cel mai subtil
moartea cuielor ruginite
moartea cuielor ruginite îmi sărutai moartea îndelung pe buze iar ea-mi vomită direct în gură vomitai și eu la rîndul meu în gura ei astfel prelungindu-mi viața cu cîteva clipe ca și cum
calatorul care a devenit poet
călătorul care a devenit poet lovindu-se cu capul de piciorul unui înger * * * el călătorea întruna avînd scopul evadării de sine în fiecare noapte poposea pe la vreo văduvă cu o casă de copii
no comunism
Þara-și sfîție poeții ascunzîndu-i de dreptate, Iar dreptatea printre versuri se descurcă de păcate. Þara-n ceruri se slăvește cu-ale sale eroisme, Boerașii se hrănesc cu metafore și
bună ziua!
Bună ziua, să trăiți! Multe-aveți de îndurat, Căci pe cerul gurii voastre norii s-au împrăștiat! Nu mai plouă de cînd lumea, soarele vă frige dinții Și cînd limba vi se-nmoaie – tună din
farurile sparte
Orice-aș încerca să fac, nu se va-mplini Și gîndul că sunt viu mă roade în stomac. Vreau să mă sfîrșesc, dar nu mă voi sfîrși, Căci viermii răi din suflet nu-mi permit s-o fac. Cerul meu e
chipul fetei
Dacă aș săei din pat și aș îmbrăca chiloții, Aș merge la cimitir ca să mai discut cu morții. Aș aprinde-un foc îngroapă și m-aș îngropa grotesc, Să crească din al meu scrum – chipul fetei ce-o
aruncă bomba
Aruncă bomba în mulțime și va fi o sărbătoare, Dracii vor fugi smintiți, ascunzîndu-se-n hățișuri. Graurii vor ciripi, îngerii vor da în floare, Noi ne-om mîngîia în casă pe-ascuțitele
te rog
Te rog să îmi permiți să-ți bag cu drag în gură Cîteva chibrite aprinse din greșeală Să poți cunoaște-amestecul din dragoste și ură, Să înțelegi cum soarta întruna te înșeală. Te rog să îmi
să ieșim
Să ieșim din paradisul gălbenușului de ouă, Să pătrundem în tăcere și să urmărim cum plouă. Să aprindem o țigară și cu ochii plini de scrum, Să dăm drumul la iubire prin inelele de fum. Să ne
gravidele
Femeile gravide nu pot fi uitate În ele se cuplează păsările-n zbor. Nourii se cern în site pe corlate Și-n uterul tăcerii se pierd chinuitor. Femeile gravide nu pot fi lăsate În ele se
Amorușca mea
Amorușca mea știe ce vrea: Un pic de iubire întins pe saltea S-o furnice-ntre sîni prin crîncene spasme... Amorușca mea vrea numai orgasme. Amorușca mea e foarte tăcută Tot ce vrea e să fie
glodul se usuca...
Glodul se usucă pe fața ei curată Noi strigăm în cercuri, cîntăm despre iubire, Soarele se scurge într-un pahar cu lapte, Iar limba arsă-n gură pute-a nemurire. Poeții și tîlharii se nasc
privirile
cînd privesc în ochii oamenilor mă văd pe mine dintr-o parte la fel și ei cînd observă asta în ochii mei și-i închid pe-ai lor ca să nu ne uităm unii la alții pe furiș cîțiva dintre ei sunt
eu sunt omul din vis
eu sunt omul din visul tău cu care ți-ai murdărit tinerețea m-ai iubit ca o stricată culcată în sicriu cu limba după dinți și n-ai spus nimănui despre sentimentele tale îți măsurai corpul
de zece milioane de ori
privirea mea nu a pătruns niciodată nimic însă atunci cînd privesc în ochii oamenilor îmi vine să-i omor să le sucesc gîturile ori să-i strangulez în fața porții mele și să le urlu în ureche cu
eu sunt poet înnăscut
eu sunt mut din născare dar am vorbit întotdeauna am cuvîntat în fața oamenilor dar ei n-au vrut să înțeleagă eu sunt surd de la naștere dar am auzit întotdeauna fiecare sunet și oamenii au
ziua ce nu se trăiește și noaptea în care nu se doarme
după ce trăisem ziua ce nu se trăiește trebuia să dorm noaptea în care nu se doarme în timp ce apunea soarele care nu apune niciodată răsăreau stelele care nu se vedeau pe cer și luna cu
de două milenii
de două milenii și ceva nu am mai fost răstignit pe propriul meu trup la sfîrșitul zilei îmi dezbrac haina și o dau săracilor scriu pe cruce un poem dintr-o silabă apoi rup carnea de pe mine și
într-o agonie de beatitudine m-ai băgat
într-o agonie de beatitudine m-ai băgat m-ai ticsit cu piciorul ca să fie mai mult spațiu și pentru alți amanți de-ai tăi ai scuipat în sacul meu de fericire te-ai căcat în el ți-ai suflat nasul
te-am cules de pe crengile copacilor
te-am cules de pe crengile copacilor și de pe gardurile oamenilor firimitură cu firimitură și bucățică cu bucățică te-am adus în casa mea te-am încleiat cu plastilină te-am întins pe pat ca să
dimineața mă trezesc
dimineața mă trezesc îți sărut ochii îmi servesc cafeaua și plec la amiază mă întorc te sărut mănînc omleta te apuc de țîțe și iarăși plec seara mă întorc te îmbrățișez beau o cană cu lapte apoi
