Poezie

farurile sparte

1 min lectură·8 februarie 2006

Mediu

Orice-aș încerca să fac, nu se va-mplini

Și gîndul că sunt viu mă roade în stomac.

Vreau să mă sfîrșesc, dar nu mă voi sfîrși,

Căci viermii răi din suflet nu-mi permit s-o fac.

Cerul meu e putred, iar ochii mi-s uscați

Și Dumnezeul meu zace în neștire.

Vreau să zgîrîi podul cu nasturii zimțați,

Mă frec între picioare ejaculînd iubire.

Vreau să ies din casă cu mîinele legate,

Vreau să merg pe drum cu sufletul în mînă.

Mă-mpiedic dar nu cad, căci am multe păcate,

Vreau să mă căiesc, dar nu eu sunt de vină.

Și cum să știu că ceea ce fac nu e spre moarte?

Cum s-arunc moneda în sus și să nu cadă?

Sting țigara-n flegmă și farurile sparte

Nu se mai aprind, iar lumea

Nu vrea să mă mai vadă.

002.333

Iurie Burlacu. “farurile sparte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iurie-burlacu/poezie/164655/farurile-sparte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.