La marginea timpului

La marginea timpului... deschid fereastra către sufletul lumii și învăț să o cunosc. Îmi strâng anii, zilele, minutele, orele și le împrăștii în gânduri. Sunt ceea ce gândesc... Nu îmi mai măsor devenirea. Devin. Devin un gând, un univers, eu sau tu, sau noi, sau lumea. Devin imaginația însăși, la confluența viselor închise într-o picătură din oceanul memoriei. La marginea timpului, îmi adun îndoielile și privesc cum capătă treptat forma unei clepsidre... Cum se sparg apoi de zidurile minții și cad pe pământ, pietre spulberate de furtuni adânci, meschine, câteodată imaginare. Și le reneg în numele speranței. La marginea timpului, mă opresc din așteptare. Aici nu ai ce aștepta. Totul se întâmplă. Nu există ieri și nu există mâine. Te scufunzi în tine însuți, dispar contururile și rămâi doar cu adevărul.

La marginea timpului e viața ideii de noi.