Iulia Elize

Grig... Grigorie... Grieg... dau miei sau beri.


Salut!!!

Intelectualizarea probabil nu e o problemă, reprezentând exercițiul capacităților de inteligență și intelectuale, pe domeniu, fie el școală sau profesional.

Într-un sistem real și bun, intelectualii ar avea loc și rol, nu e pericol să fii inteligent, ba din contră. Locul cel mai bun, într-o țară, pentru progres, este rezervat oamenilor deștepți și foarte capabili. Însă, sistemic, probabil România mai are de muncit, față de alte țări... pentru că duce lipsă de dezvoltare sistemică.

La fel în liteartură, de pildă, unde ducem lipsă de pildă de traducători, oameni deștepți și ei, dar care lipsesc, ar putea de pildă să deschidă o piață literară în limba engleză de câteva zeci de milioane de posibili cititori. Cred că noi, Maria, am vinde probabil mai mult, din literatura română, fapt datorat unor OAMENI DEȘTEPȚI și care FAC TREABĂ.

Oricum, să nu ne lăudăm mai tare, avem o țară de oameni deștepți, dar sistemic nu se pot integra, pentru că sistemul este pe alocuri mai lacunar. Am avut o prietenă absolventă ISE Cluj, care a muncit la vânzare mobilă, deci în România e totul posibil și totul cert imposibil. Probabil ducem nevoie de sisteme, de calitate sistemică, fapt ceea ce ne lipsește. României.

De pildă oamenii inteligenți, numai ei pot dezvolta sistemic și integra knowhow-l pot duce real la progres, prin dezvoltarea pe orizontală și pe verticală și sistemică, la care ar contribui.

Mai avem însă de învățat mult și de a aduna knowhow din belșug, numai să putem. Asta atrage bani și integrarea resurselor, apoi sporire și plusvaloare.

Mulțumesc Grieg, mulțumesc, Maria! Cu mult drag, salut!!!

Da, e bine scris textul. Poate ar trebui, Grig, să treci înspre o mai mare dezvoltare plastică... Lipsesc ”picanteriile”, lățirele textuale, iar textul trebuie dezvoltat mai mult, înspre plasticizare... Un fel de lățire a ideilor pe orizontală, o dezvoltare mai plastică.

Referitor la ce spune Maria, Maria dragă, lumea are nevoie de inteligență, și aceasta tot timpul. Pentru progres și dezvoltarea reală și plusvaloare. Acestea se curtează de când lumea. Autoapărarea și aceea e o realitate, dar mă gândesc că apare când omul fie el inteligent sau nu, pățește ceva. Poate, și omul mai prost, zic și eu... Cred că necazurile apar și la omul inteligent și la cel mai neinteligent, este posibil să apară în mod egal, dar probabil omul inteligent este mai invidiat, în domeniul lui.

Cred că autoapărarea, în general, nu depinde de cât de inteligent e omul, iar inteligența, de multe ori, duce înspre un succes inevitabil și de multe ori este ”curtată” în domeniul în care este, desigur, omul inteligent, pentru că apare nevoia de valoare și de performanță sporită, cum să nu fie nevoie de inteligență???

Poate numai sistemic, când sistemic nu apare valorizarea, dar de obicei apare, în România e cam greu, cred, pentru că așa e. Poate, ar trebui să se muncească mai mult, sistemic... (Și tot oamenii inteligenți ar face diferența.)

Nu știu de ce de pildă nu scoți un volum, cu poeziile tale, care s-au cam adunat, și de ce nu le publici... Un autor, când adună texte, trebuie să le publice, pentru că acesta este drumul foarte firesc...

Apoi, altfel, ținându-le nepublicate, riști să te plafonezi, pentru că, după cum trece timpul, nu faci referire la propriile cărți, pe care trebuie să le lași în spate. Ca să evoluezi (și mai mult).

Foarte bun poemul, câteodată acest stil îți iese de minune, părându-mi că, textul, deși este plin de metaforă, ai putea, de exemplu, să îl treci într-un registru onest gen proză.

E plăcut să te citesc, pentru că mereu e foarte frumos, pe aici, totul.

- de a scrie
- tinde să cadă

Intersant modul acesta de a scris, eu însămi l-am încercat, părându-mi (spre mare bine - sau spre mare păcat, câteodată) că lasă mai mult fir cert numai din supra-minte, sau cum să spun, versul tinde să cazi în suprarealism, într-o notă numai semi-conștientiza(n)tă și mai puțin tehnicizată, ci mai frustă, mai neșlefuită după norme, ceea ce este însă și acela un stil și o direcție onestă și care poate fi real reușită, cum este cazul mai sus. Și, în general, cum am mai remarcat.

Ar fi o chestie de spus unui roman ”femeia-arici”, probabil să fie și o înțelepciune în asta, a numi așa un roman, cine știe, însă oricum, femeia poate fi arici mai puțin în ceea ce privește copiii ei...

Se poate cred, foarte conex, observa, cred.

E un fel de necunoscută arie, dar și multă dezamăgire, în lume. Mulțumesc, Răzvan!!

E o personală, e poate ca un fel de vis, Claudiu, și de aceea mi-am permis să fie mai simplu, ca stil. Marin Sorescu, da, prețuiesc totul, sensibilitatea, sinceritatea, în poezie, dar mai ales teatrul, după o părere personală este ... cu un anumit parfum complex.

Răzvane, și pe această cale, îți mulțumesc. Cum spuneam, totul este să găsești un editor cu aplecare către domeniul Filozofie și care să îți confere sfaturile necesare. (Trebuie căutat, pentru anumite păreri editoriale).

Mulțumesc din suflet, și mult, amândurora!!

Aforismele... Da.

Mulțumesc Răzvan, pentru toate intervențiile tale, îți doresc să continui munca ta (pe care oricum cred că o vei continua, pentru că oamenii în general și în particular nu sunt cum să fie lași) și să scoți cartea, așa cum, foarte demult, ziceam.

Ai unele texte care trebuiesc periate, dar majoritatea textelor tale sunt foarte inteligente.

Mult succes și chiar să te apuci de treabă! Când ai timp, poate treci și în domeniul poeziei clasice...

În adăugire, să sperăm că acest stil poetic va fi ”fructificat”, pentru că nu degeaba muncim, desigur...

Cred că adevărul este undeva la mijloc, și este să nu ne fie rușine de Eminescu sau de cuvintele care numai par injuste. Poate a avea un anume curaj înseamnă și un dram de nebunie neînțeleasă, inclusiv inovare scriitoricească. Despre Dumnezeu, că tot ați făcut conexiunea, despre univers, se spune că e o nebunie că am exista și un lant de paradoxuri. Universul pare o nebunie, și uneori ne întrebăm dacă este just să credem în ea, sau să spunem, poate, că lumea este numai eter sau poate, și mai grav, numai un vis. Injust sau just. Întotdeauna, adevărul se găsește, cu respect, undeva la mijloc, și poate că oamenii vor descoperi linia foarte fină de separare dintre adevăr și nebunie, linia fină de marcaj, care ne transformă din niște visători nebuni, în inovatori care cred în ceva transcendent, în transformarea înnobilată a actului de creație.

Mulțumesc frumos pentru semn! Din inimă! Și aștept ca și ceilalți să fure din ”nebunia” mea cu recipisă, în care mare drag am, mai ales, pentru Dosoftei! Dar și pentru alți premergători, la fel de dragi mie, ca simbol al depășirii prin sine și al autodepășirii prin dramul acela de ”surreal”... nobil. Care ne ridică deasupra condiției foarte incerte.

Oricum, Pitiș spunea... și avea dreptate, pentru că din punct de vedere psihologic, omenirea ar putea evolua foarte mult, prin autoînțelegere și ridicarea ștachetei, sper că eu mi-am ridicat (puțin) onoarea mea, în ceea ce privește literatura.

Mulțumesc din tot sufletul!!! Și multe salutări cordiale!!

O metatextualitate de text, gest frust, pe care sper că nu l-ați luat decât eteric. Un text trebuie să fie mai clar textual... Introduceți personaje și nu persoane vagi sau prea evidente, probabil inspirate nepotrivit. Un sfat personal. Poate să fie personaje... dar nem realitate. Vă recomand să nu vă inspirați foarte mult din viața reală, pentru că nu e bine. În general, un autor de roman se inspiră procente joase, succes!!!

Ți-am citit, din poezii, sper să ajungă cometariul anterior (pentru că m-am chinuit, la el, și poate te ajută). E pe undeva, prin prima pagină, pe una din poeziile de pe pagina autor, am revenit pentru că m-am gândit că nu o să ajungi la primul comentariu, fiind în pagina autor, dacă nu spun ceva de el.

Spor la scris și dacă revizuiești și poeziile vechi, introducându-le poate, prin vreun volum, eu aș fi foarte curioasă, să îl achiziționez... Ți le-aș revizui eu :))) Dar nu e cazul. Sunt frumoase, păcat să nu le refaci (măcar o parte)...

Foarte frumoasă culegere de îndeletniciri sătești!! Și relativ, unde este cazul, mai ales cronologic ocupațională!

Nu ne mutăm la sat, Cristina? :))):)))

Satul este, de fapt, ”adunarea bogățiilor în hambar”, dar, oare, nu așa este și viața? Mă refer la ”bogăția spirituală...” Amintiri, împliniri și vise.

”elle”

A, da... să fiu completă??? Și un alt roman despre ”Legenda Mănăstirii Argeșului”, care, normal, prin prisma titlului, mă va obliga într-o direcție deloc laică...


Aș vrea să postez, mai mult, din romane, poate, într-o zi, o să și mă uit, peste materialele mai vechi sau noi. Sunt obosită, pentru că atât de multe cărți, pe care le-am scris, necesită câteodată un ”dolce niente” (”Far niente”)!!!! La literature oblige, el se serve bien, mais, de temps perdu, on se pleint...

Mulțumesc, Răzvan! Am scris, la viața mea, mai multe romane, iar acesta îmi e drag pentru că este vorba de dragoste, un ofițer și o tânără, dragoste foarte mare, care nu își revine, după el, după moartea soțului (cancer la plămâni). Și în final se căsătorește cu altul.

Mi-a fost drag, acest roman, probabil o să mai scriu câteva, pentru că mai am încă două romane mari în pregătire, și pe alte teme (viața pădurarilor în satul de lângă o rezervație naturală) + încă un roma sătesc, aceasta în ciuda faptului, pentru că, deși mi-aș fi dorit, de o viață întreagă, eu locuiesc, în schimb, la oraș, și nu la țară.

Despre oraș poate nu prea îmi vine să scriu, cunoscând viața asta atât de bine și fiind cam ternă, în oraș neîntâmplându-se prea multe.

MULȚUMESC DIN SUFLET!