Iulia Elize

Cui nu îi este dor de Zăpadă și de dăruitorul Moș Crăciun? Zâmbetelor, stați aproape. Aș spune eu. Chiar și scriitorilor, invocatori de mare emoție, le vine dor, după cum citim mai sus. ”Știu sigur ziua asta în care sunt bună cum poate nu voi mai fi vreodată.” E un fel de conștientizare a valorii, care se perpetuează, însă, mai mult, prin autodepășire. Eu așa zic. Vei fi mai mult, Daniela Teleoacă, cu siguranță, pentru că ești scriitoare și pentru că o să apară autodepășirea perpetuă, desigur. Pot să dau aici, cu toată convingerea, să ofer un imbold cu privire la începerea, prodigioasă, a unui roman...


MULT SUCCES ȘI SĂNĂTATE DIN PLIN!

Luana

Probabil viața este mai frumoasă, dacă și noi avem curajul și persistența, de a privi, mai mult, amănuntul.

Poate ăsta e un secret în viață, mai ales când lucrurile sunt mai terne, general, în a găsi amănunte. Întotdeauana ele surprind și dau bucurie.

E un fel de sclipici.

Mulțumesc, Maria! Mulțumesc din suflet! E un poem cred grav, însă câteodată se mai scrie și grav, imputată fie tematica, important să nu ne luăm prea în serios, pentru că avem de trăit, și încă foarte mult, în lumea aceasta. Este numai o opinie despre paradoxalul temei morții, o opinie ar fi că probabil Dumnezeu este de fiecare dată acolo, în momentele acelea, dar să ne amânăm din agonia aceea, îchiderea inopinată a capetelor vieții, cât de mult!!!! PENTRU CĂ VIAȚA ESTE TOTUL!


Mulțumesc Editorilor pentru recomandare, promițând că o să scriu și mai luminos.


Cu mult drag și respect, Iulia

Mulțumesc Maria. E un text la care țin foarte mult, nu știu de ce, nostalgia față de sat. Unde nu am trăit, viața, practic, cam de când eram copil.


CU MULT DRAG! LUANA

”ochi de clipă” - clipa nu are ochi, nici metaforic nu cred că merge...

”a tale” - ale tale,

”mi-e umed în sicriu” - e umed în sicriu - parcă;

”din tot de ieri” nu mi-e a fi de jale” forțat,
În rest, e bine...

Îți pot cita, un sonet bun, clar, dar, și în spate, ai poezii foarte bune:

”Mă paște dulcea moarte ca pe-o iarbă
Și verdele de-a tânăr îmi ucide
O raclă-mi naște-n zgomotele vide,
Eternitatea-mi crește-n drum să fiarbă.

Că traiul tot e doar un linge-blide
Și bocitoare-n colț de dric fac zarvă
Iar clipa-n trup de lene e concavă
Pe când i-a stat nisipul în clepsidre.

Îi dau lui Dumnezeu de Neață bună
Păcatul de minciună jupuit...
În criptă tac dar îngeri mă răzbună.

Ci beatificul lumesc e-un mit
Al celor ce din goarna tristă sună;
N-o să beau apă de povești, promit!”

Cred că ar trebui să îți selectezi materialele... Din 5000 de poezii îți ies cred două volume a câte 300 de sonete, lesne... Sau să rogi un editor interesat să te ajute, nu te lăsa și mai lucreză pe noul stil.

”noroc de umbra ce o lași în tină
te-aș pune altfel la un rând cu lașii
ce își îngroapă-n urma lor toți pașii
păcatele a nu le sta-n lumină.
să-i vadă puri la inimă urmașii
nu trădători apoi de Marea Cină,
prin vene să le curgă doar rugină
și să mănânce ce-au și nevoiașii.
am frați de Sfânta Cruce în paragini
ce-au lăcomit având deja prea mult
și-acum tristețea lor e fără margini.
în zloata lor refuz a lor tumult
și mult îi plâng pe-aceste fade pagini
de ciocârlia-n zor de zi ascult”

Pot da exemple foarte multe, în care chiar ți-a ieșit, nu renunța la ”condeiul vechi””, poți încerca în continuare, dar îți trebuie un ochi mai critic și să aduni materialele după ce mai exersezi fiecare tehnică.

Ziceam și eu, din 5000 de poezii, măcar două volume mari, a câte 200-300 de sonete, cele mai bune, pe stil vechi...

Apoi, desigur... Numai să se încerce de tot felul!

Mă întrebam, așa într-o doară, câte volume ai putea scoate, în plus, deja???

Eu te-aș sfătui să publici sonetele pe care le ai, deja, în stilul tău (care îți este propriu, pentru că nu l-am văzut, stilul, pe la nimeni), cred că scriai pe stilul tău mai vechi, până acum o patru-cinci luni, dacă nu mă înșel, apoi ai tins să schimbi.

Merită și să refaci, din poezii, dar să le publici separat, cred eu. Și numai după ce ai o seamă considerabilă de texte, în stilul nou (adică mai multe poeme, noi).
Am observat la tine un stil propriu, pe care însă nu l-ai mai abordat, de o vreme, mergând pe tehnici mai noi pentru tine. Și eu mi-am cam refăcut poeziile clasice, cred că pot să dau drumul unui nou proiect, pentru că sunt pregătită de acel proiect, adunându-mi-se poeme și din Volumul ”Glafurilor”, unde am foarte multe poezii în vers lung. Dar sunt încercări mai de dată recentă și planuri.

Revenind la poeziile tale, e păcat să nu le publici pe acelea în stilul tău, propriu numai ție, și amprentat, și să le refaci, în schimb, pierzându-ți amprenta.

Părerea mea e că te descurci și la rondeluri, dar sonetul te carcaterizează. Abia când mai descarci tehnica pe noul stil, în mai multe poeme, le poți aduna. Până atunci, te-aș sfătui să nu îți pierzi poeziile în stilul vechi, pentru că am văzut că ai adunat cam 100 de pagini de poezie, pe acest site. Multe cred că sunt foarte bune, și e păcat să le refaci sau să le schimbi.

Cât ar privi poezia, există tentația de a reface, este normal, cred eu... Totul e la clasică, dacă sunt bune, poeziile, să nu pierzi munca veche. Eu, de exemplu, cam mi-am adnotat aproximativ tot ceeea ce am scris, aproape tot ce am scris e la ora aceasta și în volum. Deși am mai și refăcut, pentru că așa este scriitorul, este schimbător și în perpetuă diversificare...

Numai păreri... Desigur, poți să alegi, chiar tu, cum procedezi...

Mult spor la lucru!!

Intersant stil poetic, nu prea l-am abordat, dar oarecum un fel de pamflet descriptiv, mai ales pus sub o așa formă, e și acesta un stil... Un grupaj, în metru scurt.

Mult succes, mi-a plăcut foarte mult sintagma ”casa cu pereții de sticlă”, asta foarte conex, merge un text mai amplu sub această sintagmă... Poate, chiar foarte amplu.

Da, ar trebui mai descâlcit și mai lățit, pe o multitudine de tablouri... Cred că aceasta, ar veni prin mult exercițiu cu versul alb

Cred că ar trebui să scrii mai plastic, alb, fiind mai la început, cred că poezia clasică te prinde mai bine, chiar foarte bine, în materie de sonet, unde ești ”asul” site-ului, fiind foarte vechi, aici, și bun, în materie de sonete. Ca să înțelegi, unde aș mai plusa eu, pe poezia albă trebuie mai multă culoare inculsiv de paletă.

Ca și cum ai lăți imaginile și ai pune mai mult peste ele. (Mai multe detalii).

MULT SUCCES ȘI MULTE REUȘITE; ÎNSPRE MULTITUDINEA DE TEHNICI POETICE!!!

TE CITESC!!!

Am empatizat și eu, cred că ar prinde frumos, un set de poeme pe tema Pelerinului. Poate ar trebui să le grupezi, Mihaela, într-un ciclu mai mare, eu așa aș face, cred.

Un semn de lectură, am mai lecturat poeme scrise de tine și de fiecare dată am rămas plăcut surprinsă.

Mult succes și lauri buni, în continuare!!!

Mulțumesc, Ștefan! Mult! Mă străduiesc, și eu, să scriu cât mai bine... Planurile, în ceea ce privește poezia clasică, nu sunt niciodată desuete, deși Poezia clasică este privită ca o Cenușăreasă... Fiind ”ocupație și lucru prea vechi” scriitoricesc. Putând cădea în desuetudine. Eu zic că toți poeții și poetele, care scriu poezie clasică, ar trebui să risipească această precugetare. Sau măcar să încerce. MULȚUMESC ȘI TE MAI AȘTEPT!

Grig... Grigorie... Grieg... dau miei sau beri.


Salut!!!

Intelectualizarea probabil nu e o problemă, reprezentând exercițiul capacităților de inteligență și intelectuale, pe domeniu, fie el școală sau profesional.

Într-un sistem real și bun, intelectualii ar avea loc și rol, nu e pericol să fii inteligent, ba din contră. Locul cel mai bun, într-o țară, pentru progres, este rezervat oamenilor deștepți și foarte capabili. Însă, sistemic, probabil România mai are de muncit, față de alte țări... pentru că duce lipsă de dezvoltare sistemică.

La fel în liteartură, de pildă, unde ducem lipsă de pildă de traducători, oameni deștepți și ei, dar care lipsesc, ar putea de pildă să deschidă o piață literară în limba engleză de câteva zeci de milioane de posibili cititori. Cred că noi, Maria, am vinde probabil mai mult, din literatura română, fapt datorat unor OAMENI DEȘTEPȚI și care FAC TREABĂ.

Oricum, să nu ne lăudăm mai tare, avem o țară de oameni deștepți, dar sistemic nu se pot integra, pentru că sistemul este pe alocuri mai lacunar. Am avut o prietenă absolventă ISE Cluj, care a muncit la vânzare mobilă, deci în România e totul posibil și totul cert imposibil. Probabil ducem nevoie de sisteme, de calitate sistemică, fapt ceea ce ne lipsește. României.

De pildă oamenii inteligenți, numai ei pot dezvolta sistemic și integra knowhow-l pot duce real la progres, prin dezvoltarea pe orizontală și pe verticală și sistemică, la care ar contribui.

Mai avem însă de învățat mult și de a aduna knowhow din belșug, numai să putem. Asta atrage bani și integrarea resurselor, apoi sporire și plusvaloare.

Mulțumesc Grieg, mulțumesc, Maria! Cu mult drag, salut!!!

Da, e bine scris textul. Poate ar trebui, Grig, să treci înspre o mai mare dezvoltare plastică... Lipsesc ”picanteriile”, lățirele textuale, iar textul trebuie dezvoltat mai mult, înspre plasticizare... Un fel de lățire a ideilor pe orizontală, o dezvoltare mai plastică.

Referitor la ce spune Maria, Maria dragă, lumea are nevoie de inteligență, și aceasta tot timpul. Pentru progres și dezvoltarea reală și plusvaloare. Acestea se curtează de când lumea. Autoapărarea și aceea e o realitate, dar mă gândesc că apare când omul fie el inteligent sau nu, pățește ceva. Poate, și omul mai prost, zic și eu... Cred că necazurile apar și la omul inteligent și la cel mai neinteligent, este posibil să apară în mod egal, dar probabil omul inteligent este mai invidiat, în domeniul lui.

Cred că autoapărarea, în general, nu depinde de cât de inteligent e omul, iar inteligența, de multe ori, duce înspre un succes inevitabil și de multe ori este ”curtată” în domeniul în care este, desigur, omul inteligent, pentru că apare nevoia de valoare și de performanță sporită, cum să nu fie nevoie de inteligență???

Poate numai sistemic, când sistemic nu apare valorizarea, dar de obicei apare, în România e cam greu, cred, pentru că așa e. Poate, ar trebui să se muncească mai mult, sistemic... (Și tot oamenii inteligenți ar face diferența.)

Nu știu de ce de pildă nu scoți un volum, cu poeziile tale, care s-au cam adunat, și de ce nu le publici... Un autor, când adună texte, trebuie să le publice, pentru că acesta este drumul foarte firesc...

Apoi, altfel, ținându-le nepublicate, riști să te plafonezi, pentru că, după cum trece timpul, nu faci referire la propriile cărți, pe care trebuie să le lași în spate. Ca să evoluezi (și mai mult).

Foarte bun poemul, câteodată acest stil îți iese de minune, părându-mi că, textul, deși este plin de metaforă, ai putea, de exemplu, să îl treci într-un registru onest gen proză.

E plăcut să te citesc, pentru că mereu e foarte frumos, pe aici, totul.

- de a scrie
- tinde să cadă

Intersant modul acesta de a scris, eu însămi l-am încercat, părându-mi (spre mare bine - sau spre mare păcat, câteodată) că lasă mai mult fir cert numai din supra-minte, sau cum să spun, versul tinde să cazi în suprarealism, într-o notă numai semi-conștientiza(n)tă și mai puțin tehnicizată, ci mai frustă, mai neșlefuită după norme, ceea ce este însă și acela un stil și o direcție onestă și care poate fi real reușită, cum este cazul mai sus. Și, în general, cum am mai remarcat.

Ar fi o chestie de spus unui roman ”femeia-arici”, probabil să fie și o înțelepciune în asta, a numi așa un roman, cine știe, însă oricum, femeia poate fi arici mai puțin în ceea ce privește copiii ei...

Se poate cred, foarte conex, observa, cred.