Proză
Artificial
I will never forget this fascination
1 min lectură·
Mediu
Un cântec fad îmi conduce gândurile, le ordonează către cotloane mai întunecate, mai neștiute, iar pașii îmi urmează șirul lacrimilor. Oprindu-mă în mijlocul unui drum - orișicare drum- îmi plec ochii și gândurile și pașii și întreaga ființă mi-o plec. De ce? Așa vrea Cerul, iar eu, marionetă, m-am supus. Pe asfalt zace, în letargie, zapada artficială. Atât de amară a fost izbucnirea ei nevie încât a trebuit să mă întorc repede cu fața la perete, să mă întorc la o-sută-optzeci-de-grade!
Îmi amintesc apoi că am prins in mâini peretele, și că am țipat la el, l-am zgâriat cu gândurile-mi-cuțite. Mi-am strivit buzele de el, să nu mai grăiesc vreodata nebunie. Mi-am strivit visele de perete și cu sânge din argintiul lor de unicorn am mânjit un poem artficial.
013.004
0
Îmi place înșiruirea de sentimente pe care le ai și dorești să le transmiți.
Doar că mi se pare puțin cam simplist abordat textul. Eu zic să mai lucrezi la el, să dezvolți ideile.
La poezie am văzut că te descurci chiar bine. Mi-a plăcut mult textul cu pădurea în care toți se spânzură, deși, inițial, trebuie să recunosc faptul că titlul m-a dus cu gândul la \'Pădurea spânzuraților\' a lui Rebreanu.
Ne mai auzim, te citesc.