Mediu
Cu fiecare vers pe care ma incapatanez sa il scriu; mi-l scurg din ganduri ma respir si ma expir.
Si atunci cand ne privim si eu iti zic serioasa:
\"Visul nostru e atat de real
Pacat ca trenul nu mai are sine
Si noi nu mai avem timp.\"
A-r-p-ilie, lungi zile si lungi fire de matase, cirese, dealuri, inger protector.
Lipsa de bariere e o bariera
Cand ma intind pana dincolo de limite.
Unde e sfarsitul,
Ce e sfasitul atunci cand traiesti eternul?
Salbatic te privesc
Cruda viata se rasplateste prin fiecare bataie de inima
Mandra de realizarea ei atat de seducator imperfecta
Clipa ma urmareste; prezenta si in vis.
Nu, astea nu sunt versuri. Nu mai judecati poeziile dupa cuvinte. Caci poemul incepe acolo unde mana inceteaza sa mai scrie. Sentimentul dintre randuri e un cifru, incodat in memoria ta. Recunosti, te recunosti. Fiecare catedrala din fiecare poem poem citit e una si aceiasi pentru tine, monument unic al trairilor tale.
Nu mai judecati poeziile! Daca nu simti valul din poezie, du-te si mai priveste odata marea. Daca lacrimile din poem te-au dezgustat, retraieste-ti calvarul. Pasii goi pe strada pustie nu iti vorbesc? Compatimesti tipetele ce i-au sfasiat? Aerul lor plin de trairi si viata te sufoca? Respira! Traieste! Simte! Fii! Nu judeca!..respira
012361
0
Dar nu asta m-a oprit in subsolul textului tau, ci textul in sine, sau mai bine zis, zbuciumul din el.
Parerile mele seamana mult cu ale tale, in privinta creatiei poetice.
Te descoperi si te acoperi cand scrii, tesi atat faptura ta cat si a celorlalti, viziuneata despre lume si viata, mici vitralii alcatuite din sentimente, gesturi, cuvinte:
,,Nu mai judecati poeziile dupa cuvinte. Caci poemul incepe acolo unde mana inceteaza sa mai scrie. Sentimentul dintre randuri e un cifru, incodat in memoria ta. \'\'
Asa ca meditatia vine firesc sa completeze framantarea celui care incearca sa traduca in versuri, cat mai fidel, muzica ce se inalta in catedrala unei fiintei poetice:
,,Lipsa de bariere e o bariera
Cand ma intind pana dincolo de limite.
Unde e sfarsitul,
Ce e sfasitul atunci cand traiesti eternul?\"
Paradoxul insusi e o dilema existentiala...