Poezie
Propulsie pentru versiunea mașinii mele monster truck
Mărturisirea lui Toad (
3 min lectură·
Mediu
Poate nici nu sunt de pe aici,
mă prezint,
pajul cu pălărie Toad,
un Crypto mobil pentru prințesa mea
logodnica Peach a lui Bowser,
am venit din regatul ciupercilor
de atunci, dintr-o geroasă iarnă,
de la-nceput de mileniu exist pe aici,
propulsie pentru versiuni monsters trucks,
turbinele hidrocentralei lirice m-apucă,
cutia cu viteze mi-o montez
la Service Gorillas
M-am fotografiat din goana mare
pe-un curcubeu
pistă pod peste Someș
între două maluri genuine
din care pleacă spre izvoarele
corabiei întunecate a lui Bowser în sus
șase maluri de trei
Someșuri pline ochi — Mic, Mare și...
cel colector, Someșul simplu, formula una
a lui Mario, îndrăgostit rău
de prințesa mea Peach
Am făcut și filmuleț pentru o pereche
de corbi in love
tare tandri, am pozat
pe linia întreruptă a digului asfaltat
un slogan antimișcare
sau mai curând
pro mișcare jogging, biclă,
scuter, patine cu rotile, căruț cu rulmenți,
skateboard, trotinetă, mers pe catalige
"Fuck LGBTQR" cu spray alb (nu-s de acord)
de se-nnegrise la o consoană chiar
vopseaua de marcat linia,
nu știu engleză, scuzați-mă vă rog,
l-am transcris ca atare,
surori, frați după ploi ieșiți
din pământ, iarbă verde cu mari pălării
Am urcat de pe dig
pe-o scară exterioară
dintr-un megamall la un film de Cineplexx
pentru gala de Florii
a micilor și marilor cinefili din Ardeal
"The Super Mario Bros. Movie"
Filmul era-n întregime dublat
în maghiară la 12:30,
în română intru pe urmă
fără extra-activități, după o cafea-n halbă,
nu-i nicio dramă, "Atacați!" la 13:30,
"Asta nu-i decât o fărâmă din mânia noastră"
Am luat 13 și 14 de la Xpress
numere din revista "Curs de
robotică și programare"
Robotics my robot time
credeam că o să dau de Paști
două jucării pentru doi copii
din Regnum Fungi Ascomycota,
la naiba, nu mai dau nici măcar una,
sunt doar părți componente în pungi,
o dramă, deja mă doare capul de
Florii și aventurile ChatGBTului Bowser,
căruia cred că-i sunt medium
ca până-n primăvara viitoare,
tot de Florii, de mânie-n
întreaga Românie
să se sinucidă-n mine,
acum îmi vine să vărs din mine
inimă, plămâni, creieri mic, mare,
stomac, ficat, rinichi, intestine,
fiere neagră, fiere galbenă, pancreas,
plasa de la o operație de șapte ani
dintre picioare, care am crezut că mă doare
Convertit la sfârșit
nu-n criptomonede, ci-n piese lego,
vărs circuite arse din carcasa-mi turtită,
orice vreți, sunt din organe halucinogene,
mă simt deja avariat, avatar descompus,
bine că nu se mai uită nici dracul
la putregaiul, la trufa-mi îngropată,
ieșită din măgarul lui Apuleius
sub un trandafir japonez înflorit,
dăruit de Mario și Luigi frumoasei Peach
001.433
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irinel Georgescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 433
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 83
- Actualizat
Cum sa citezi
Irinel Georgescu. “Propulsie pentru versiunea mașinii mele monster truck.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irinel-georgescu/poezie/14169392/propulsie-pentru-versiunea-masinii-mele-monster-truckComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
