irina gruia

Mă mai scufund În nuanțe colțuroase De verde. Verde-i o idee În capul meu Ucis de adevăruri Relative. Verde-i un bici, O teamă, O (anti) reclamă Stupidă, aridă. Verde-i un gând Al

“Tăia din el!” Îi despărțea mâinile de corp Cu doar doua lovituri de topor; Dar mâinile lui Scriau ceva sec Pe podeaua murdară de sânge… I-a tăiat apoi picioarele: Ele nu s-au oprit

Oamenii-și scot săbiile uneori Când în palmele lor Se opresc păsări Și mănânca mei. Oamenii se roagă Cu privirile ațintite spre cer Sperând să le crească aripi… Oamenii merg în

Îngerii nu au aripi. Îngerii nu sunt albi, Aceasta este o simplă iluzie optică. Îngerii nu stau în dreapta nimănui. Nici măcar în stânga. Adevărul despre îngeri Este că nu stau. Nici măcar

Cu picioarele tăiate de timp Sufletul își pleacă fruntea ovală și plânge, Rezemat fiind în aripile vișinii Ale întâmplării aceleia Numită vis...

Un fir de ață, Un fir de lumină... O picătură, o adiere, Ceva mai senina. Un fir...multe picături Pe un singur fir. Un timp ordonat În mii și mii De picături; de ațe. Timpul

Frunzele… ce frumos miros ele Toamna. Cu tristete Copacii goi Acopera pamantul De culoarea trecerii. Vantul grabit bate Printre suspinele cerului. Marea tipa infundat, Iar nisipul deja

Imi spuneai mereu Sa tac Si sa ma uit in zare. Taceam, imi inchideam ochii; Si simteam cum cu miscari usoare Ma-mbratisezi. “Uite-te-n zare!” Dar eu nu vedeam nimic… Imparteam aceiasi

Astazi m-am inchis In tine Si asa “noi” Esti doar tu. Astazi am oprit Orice sunet Ce mai tulbura Linistea. Astazi am uscat Fiecare lacrima Care-mi uda fata. Astazi am inecat Dorinta

\"Liniște!\" se rasti el. În stânga mea Mă urma cuviincios O ființă Îmbrăcată-n alb. Cu aripi de puf Și-un fel de coroană pe cap Stătea chiar lângă mine. Am citit in cărți Despre

Uneori mai apare Cate un batran pe strada mea. Cu parul scurt, Si umerii arsi de soare… Cu picioarele julite, Si sandalele rupte. Il vezi pe timp de ploaie Cum intr-o mansarda cauta, Si cere

In dimineata asta M-am trezit Doar ca sa respir Caci am uitat mirosul de mir. Ziua a venit Eu nu mai simt nimic, Si mint In fel si chip. Seara se joaca Pe chipul meu Doua lacrimi Ce-ti

Te-apropi de mine Prea violent, In gandu-mi esti Si nu vreau, Nu pot sa te pierd. Te strig Si vin la tine incet, Atent; Cu pasi mici spre nopate Calc in picioare Uitatele soapte. Esti

Mă las pe mine aici! M-am așezat pe vine Și doar ochii-mi mai mișc. Mă las pe mine aici… Seara mi se face frig, Iar ziua plâng. Mă las pe mine aici Și pictez pe nisip O literă. Mă las

Un om al nimanui Prinde stele in miezul zilei, Si nori de praf sfarama Tinand soarele-n mana. Un om al nimanui Traieste pe-un pamant Necunoscut de ei, Nevizitat de zei. Un om al

Dormi linistit in intuneric. Becul cineva l-a aprins, Ochii ti-ai deschis. E noapte. Dimineata dormi Pe plaje Uitate de lume, Pe ape, Batute de vreme. Te trezesti, si-I zi… Cineva becul

Tăcerea-i departe, la fel ca gandul meu; Tăcerea este haos, iubire și-mplinire. Tăcerea-i nesiguranță, speranță, viață și chiar moarte. Inima-mi bate tăcere, Viata mi-e tăcere, Și totul in jur e

Secundele mele Trec batute de vant, Uitate de gand. Secundele mele Bat spre visul lor, Dar ei le trag in zbor. Secundele mele Aveau candva aripi mari, Si se tarau, si se

Absent, atent, Violent ma strecor Printre oameni ce mor Cu ganduri transformate de zor In nori, in pori...in culori. Frunze verzi; plouate, Ierburi fumate. Idei ingropate, Iar toamna

Masca a oboist Sa stea pe oras, S-acopere noroiu-ntarit. Zambetele-au inghetat Pe fetele lor, Pline de ura, Ingropate-n minciuna. Vise pierdute-n fum, Iluzii, aluzii… transformate in

De mor, Imi va fi dor, De voi, oameni sau animale, Frunze ori petale. O, imi va fi dor De inimile voastre goale. In intuneric de va treziti Sa va amintiti C-am adormit pe-un nor, Dar ca un

Văd deseori lacrimi de sânge Ce curg din cer, Nori plini de sentimente, Zăpadă căzută pe vechiul oraș, Suflete-nghețate Ce le atingi ușor Și se topesc, Apare apa… Și de-abia unde cerul se