in oglinda..

Draga Ionut,

in sfarsit apar sub poeziile tale, sau sub poezia ta si iti spun sincer ca de multa vreme doream sa-mi spun parerea, (cam de cateva luni), de cand te recitisem integral. Adica simteam eu ca trebuie sa spun. Am avut incercari, dar de fiecare data esuate, in fine, iata-ma aici, sub poezia preferata, minunandu-ma ca dintre toate, ea, \" In oglinda\" nu a avut prea multe ecouri, cu toate ca eu o gasesc ca fiind una din cele mai bune ale tale, sau poate chiar cea mai cea. Sa vedem.

Imaginea in text, pe text, dialogul, transpunerile, miscarea pe care mi-o sugereaza versul sau fraza, respectiv cadrul si actiunea, verbele cu timpurile lor si personajele, discursurile monologate sau dialogicul mi-au devenit deja, fara sa vreau, o obsesie a cautarilor sau a regasirilor mele in textele literare (probabil din cauza de defect profesional), asa ca pot spune ca poeziile tale delicate m-au incantat de fiecare data, dintr-un motiv sau altul, la lectura. Si sa nu uit de poezia cu mesaj - probabil acest lucru ma intereseaza cel mai mult la un text, indiferent de care ar fi el: mesajul. Se mai intampla astfel, din nevoia de a simti sau auzi (recita/interpreta vocal) textele citite, de a-mi imagina si miscarea si trairea in momentul in care citesc un text. Apoi, important pentru mine mai este si discursul poetic, care la tine exista, poate in unele locuri as putea sa-ti spun ca as simti nevoia sa faci mici completari (in special la poeziile din trei strofe, as sugera o adaugire de inca o strofa - asa simt eu - ) intru omogenizare, respectiv expresivitate.

Fragmentul de final al poeziei “Si este vreme sa”, replica, imperativul pe care il simt in cele cateva versuri (scurte), dupa mine, apare utilizat mult prea pretios, ca imagine si ca forta (fara a folosi sensuri peiorative, ci acelea proprii) pentru a-l lasa in compozitia cu rime usurel cautate/dinadins repetate. Stiu, vei spune ca ai incercat in constructia propriu-zisa, cele doua forme ale aceluiasi verb in versuri alaturate, dar nu stiu cat de sugestive sunt, pentru ca apar, din pacate, mult prea multe finaluri “-asti” respectiv “-esti” , care la o lectura superficiala dau a fi suparatoare prin muzicalitatea repetata a lor. Iti sugerez sa modifici toata poezia pana la fragmentul pe care il citez, nu inainte de a-ti spune ca “vad” in el gestul fiintei supreme care indica pe cineva cu degetul aratator, privind de undeva de sus, si judecand destinul naivilor daruitori.

“era doar o toana..
un fel de mancare
facut(a) dintr-un cadavru
de soare...
Tu,pentru ca ai crezut
mai tare
ai dreptul,
la o reluare... “

!!!

Regasesc spiritul declarativ, imagini, gesturi, noapte, aripi patate, o fireasca daruire si subliniez din nou un epidod graitor in sine:

“imprejur, in camasi de zale
strajuiau frumusetile tale
si neobservate
aripile mele patate.

de parca n-ar fi fost indeajuns
mainile-mi cad totdeauna
cu floarea in sus,”

Cu mici imbunatatiri, sunt versuri care nu-mi scapa, prin mesajul si gestica declarativa a eului poetic, (nu mai spun cum e).

Iubirea descrisa ca o carte, e o imagine interesanta insa poezia respectiva, cred ca mai trebuie lucrata.

Mi-a placut fata roza si “Nedefinire”, “Nevoia de floare”, “Flower/power”, care apartin aceluiasi registru ludic al iubirii/indragostirii, unde regasesc aceeasi stare de uimire in fata farmecului scaparator al feminitatii, un noian de stari pozitive, vesele, numai bune de pus la rana.

Adeseori poeziile tale sunt ipostazieri ale momentelor traite atunci, in prezentul poeziei, fara sa plasezi actiunea raportandu-te la un trecut sau cautand sa construiesi un viitor, mai mult sau mai putin anticipat, ci prezentand prezentul ori trecutul intr-o anume poveste, parca sustinand cu putere dictonul \"carpe diem\".

Poezia “Unele nelinisti”, are un final neasteptat si bun.

Mesajele pe care le transmiti sunt pozitive, jucause, pline de optimism. Iti sunt apropiate personajele de basm, le introduci intr-un mod firesc in versuri, ca si cum ele pot fi actorii, ori figurantii jucandu-si piesa, undeva pe scena interiorului tau.

Apoi mai ai poezii construite in spatele unor gesturi cum ar fi constatarile, reflectiile sau trairile interioare, redate cu imagini fulgeratoare, plasate intr-un cadru pe care nu uiti niciodata sa-l creezi.

Un registru nou abordezi in in “O posibila neintoarcere”, “Nostalgica”, “Cu alte cuvinte”, “Uitata poveste”, in care am mici sugestii de modificare, intru o mai buna fluiditate a discursului poetic. Aici utilizezi cu farmec, un cadru feeric de poveste si scena.

Ar mai fi multe de spus, cu poeziile in fata, insa pentru ca voiam sa-mi exprim doar o impresie la lectura, ma opresc aaici, nu inainte de a vorbi despre poezia sub care am postat parerea.

Cu rugamintea de a reveni aspura ei, remarc poezia “In oglinda”, ca fiind un autoportret cu spatii imense intre anotimpurile antitetice aflate in tine-eu-poetic, (cele doua) si varstele, respectiv, alegoria deja cunoscuta a varstelor/anotimpuri. Fara sa vreau m-a dus cu gandul la \"joc-dragoste-intelepciune\", cu reversul varstelor, celebrul dicton blagian.
Citind \"In oglinda\", inteleg ca poti sa scrii poezie, asa ca orizontul de asteptare in ceea ce te priveste, de acum, te obliga, cel putin in fata mea, ca cititor, sa scrii poezie, pentru ca poti!
Daca este sa citez versuri reprezentative atunci ma voi intoarce oricand, fara sa ezit la:

“Doar ca cineva intre timp mi-a furat,
Fanul pe care dormeam si cerul brodat”

doar doua versuri in care gasim imagine, simtire, infinit, spatii, oniric, uimire, constatare, declaratie, zambet, vara si hoinareala, eternitate, fragilitate, plai romanesc camp si cer, naivitate sau consternare si inca mult mai mult. Pentru aceste versuri te felicit! Sunt minunate!

Poezia, cred ca merita acele mici retusuri - sugestia mea este de a renunta la forma fiza de catren, pentru ca acest autoportret este o bijuterie, in tine, de tine.
Sugestii:
- pt. a evita cacofonia as folosi “acelasi” in loc de “inca”,
- versul 2 al strofel 2 l-as rupe in doua
- la final as inlocui cuvantul “suflet” (eventual), din nou cu o rupere in doua a ultimului vers.
- punctuatia: se pune dupa cuvant semnul de punctuatia si apoi spatiu liber, te rog sa corectezi.

Altfel, cand mi se va face dor de tine, Ionut, ma voi intoarce sa-ti privesc in sufletul “blonziu”.
Lasand gluma la o parte, vreau sa spun ca ca aceasta poezie, cred te reprezinta si dupa parerea mea este, cred, cea mai buna poezie a ta (poate pentru ca e o introspectie intr-o oglinda interioara, in care spatiul e cuprins intre fanul pe care dormeai si cerul brodat). Minunat!

Despre stil, am constatat cu bucurie ca ai un bun simt al ritmului, al rimei, iar ideea dispursului tau se contureaza ritmic in strofe, fie alcatuite pe rima citita (si nescrisa intotdeauna) a unor catrene, fie pe constructii alternative, elaborate si ingrijit expuse, ca forma.

Ionut, pentru mine este o placere sa te citesc, in special pentru atmosfera pe care o degaja poemele tale, pentru aura de mister si valul de basm pe care iti croiesti versul si in special pentru mesajul, intotdeauna pozitiv, chiar si cand, exista momentele in care tristetea iti bantuie poemele.

As fi intrat sub mai multe texte, insa e destul de dificil uneori sa tot deschid pagini, care din cauza conectarii proaste la internet merg prost, de foarte multe ori, am sa-ti dau o steluta aici, la \"In oglinda\", asigurandu-te ca tu, Ionut, ai mai multe stelute de suflet de la mine.

Cu drag, Adina