Poezie
Auto-apocalipsa
1 min lectură·
Mediu
Astept noaptea sa ma cuprinda brutal
nu mai respir, inima mi-e rece si tace
sangele s-a saturat sa mai curga si zace
in vene, sub tample, la marginea gandului...
Am oasele zdrobite de falcile timpului
din pulberea lor se naste lumină si roua
simt viata cum se scurge din mine
(ca o tarfa neplatita la timp..)
Afara e inca lumina si ploua.
As vrea sa lupt cu propriile-mi deziluzii
sa le sugrum scuipandu-le in cerul gurii
in schimb imi construiesc altarul plangand
din spuza amintirilor , pe care le trec prin creier
ca piroane fierbinti...
Langa mine, doi gardieni joaca table
descheiati la cămasă , asudati, injurandu-se unul pe altul
din cand in cand imi verifica lanturile ruginite
strangandu-le pe masura ce imi slabesc incheieturile.
Afara s-a intunecat, dar inca fulgera de zor...
A inceput sa-mi dea sangele, rosu si mirosind
ca o floare calcata in picioare; zambesc descatusat
ploaia mi se scurge pe tample, ard si fumeg ca un rug
in sfarsit totul s-a terminat...
(gardienii se privesc intrigati, cu sepcile pe ceafa...)
012266
0
scriu la acesta poezie deoarece mi se pare mai frumoasa decat oda intoarsa-acolo cred ca ai accentuat un pic prea mult pe vulgaritate!
cateva scapari insa>evita fraze uzate de genul inima mi-e rece si tace!>poti gasi altceva mai inovator ca sa exprimi acelasi sentiment!
per ansamblu>esti pe drumul bun!